UE / Nato

ONU AVERTIZEAZĂ: Apa va fi mai scumpă decât petrolul

Un nou studiu al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că nivelul actual de consum al apei potabile este nesustenabil. Fără o reducere a acestuia, în curând ne vom confruntă cu o criză a apei.

"La actualul nivel de consum, lumea s-ar putea confruntă cu o scădere de 40% a rezervei de apă potabilă în doar 15 ani", se arată în Programul Mondial de Evaluare a Apei, citat de portalul Market Watch.

Consum iresponsabil

"Creşterea economică şi a standardelor de viaţă în rândul clasei de mijloc a generat un consum ridicat al apei, care se dovedeşte nesustenabil acolo unde resursele sunt limitate sau în zone unde distribuţia, preţul, consumul şi managementul resurselor de apă sunt deficitare", arată raportul întocmit de specialiştii ONU.

Factorii care stau în spatele epuizării resurselor de apă se regăsesc în consumul crescut de carne, achiziţionarea unor locuinţe mai spaţioase, existenţa mai multor autovehicule pe şosele şi folosirea aparatelor electrocasnice consumatoare de curent, toate acestea fiind emblemele actualei clase de mijloc.

Apă, insuficientă pentru marile oraşe

Populaţia în creştere şi gradul ridicat de urbanizare accentuează în egală măsură problema. Cererea de apă tinde să se dubleze faţă de rată de înmulţire a populaţiei globului. Populaţia lumii este preconizată să atingă cifra de 9,1 miliarde de persoane în 2050, faţă de 7,2 miliarde cât numără în prezent. Dezvoltarea centrelor urbane adaugă o presiune suplimentară pe resursele de apă. Până în 2050, 69% din populaţia globului va locui în oraşe, faţă de 50% în prezent.

Agricultură, cel mai mare consumator

În culturile agricole se întrevede şi cel mai mare consum de apă, aproximativ 70%. Folosirea rezervelor de apă subterană pentru a suplini deficitul de lichid de la suprafaţă este prea costisitoare pentru multe economii.

Conformul studiului ONU, 50% din zonele de pe glob se folosesc strict de resursele de suprafaţă pentru acoperirea necesarului zilnic de apă, iar 20% din bazinele acvifere ale lumii sunt deja suprasolicitate.

Cea mai afectată zona este în prezent California, un studiu NASA asupra secetei prelungite din regiune arătând că ţinutul american mai are rezerve de apă doar pentru un an.

sursa: business24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *