Internațional

ONU avertizează în legătură cu un „colaps total” al Yemenului

Declarația vine în contextul desfăşurării de către Arabia Saudităde a raidurilor aeriene împotriva rebelilor şiiţi houthi şi a aliaţilor lor, informează AFP.

„Situaţia din Yemen este extrem de alarmantă, cu zeci de civili ucişi în timpul ultimelor patru zile”, a declarat Zeid, citat într-un comunicat. „Ţara seamănă să fie pe marginea unui colaps total”, a adăugat acesta.

Începând din 27 martie, cel puţin 93 de civili au fost ucişi şi 364 au fost răniţi la Sana’a, Dhale, Hudayda şi Lahj, potrivit Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. De asemenea, sute de persoane au fugit din calea violenţelor din Sana’a, Sa’sa şi Dhale.

O coaliţie arabă condusă de Arabia Saudită a lansat joia trecută raiduri aeriene împotriva rebelilor şiiţi pro-iranieni, ce deţin controlul peste vaste regiuni ale ţării.

Zeid s-a declarat „şocat” de atacul de luni asupra taberei de refugiaţi din Al-Mazrak (nord-vest), stabilite de ONU în 2009 şi care găzduieşte circa 4.000 de persoane.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), care activează în această tabără, acest atac a făcut cel puţin 40 de morţi şi 200 de răniţi. La rândul său, Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a stabilit că 19 persoane au decedat şi 35 de oameni au fost răniţi, inclusiv 11 copii.

De asemenea, Zeid a condamnat atacurile desfăşurate de brigăzile afiliate şiiţilor houthi, în special împotriva spitalelor.

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *