Operaţiunea „tulburelul de toamnă”

Care comentariu este o mare glumă. Printre rânduri, Putin ne face cu ochiul – dar nu şăgalnic, pentru că ochiul lui Putin nu zâmbeşte – şi ne spune că nu are nicio îndoială că în Siria au fost folosite arme chimice, însă atenţie! armele chimice nu au fost folosite de forţele regimului Assad, ci de forţele rebele. Cine încearcă să se documenteze cât de cât despre gazul sarin folosit recent în Siria află foarte repede că nu este acelaşi lucru cu gazul natural din butelia de aragaz. Gazul sarin este o substanţă extrem de sensibilă şi volatilă, care are nevoie de condiţii speciale de păstrare şi manipulare. Încă de la inventarea sa, gazul sarin a pus mari probleme militarilor care voiau să îl folosească. Cea mai mică impuritate din recipientul de păstrare, orice fel de element în plus în materialele precursoare, schimbările de temperatură şi umiditate – toate acestea pot neutraliza foarte repede gazul sarin. Armele chimice ale lui Saddam Hussein aveau o durată de viaţă de maximum două săptămâni de la fabricare tocmai din cauza impurităţilor din materiile prime. 

Pentru orice om cu acces la internet care vrea să afle mai multe despre armele chimice este limpede că rebelii sirieni nu ar fi putut fabrica, stoca şi folosi gazul sarin. Problemele logistice puse de o astfel de acţiune sunt de nedepăşit pentru grupurile de militari dezertori înarmaţi cu kalaşnikoave furate şi care se deplasează în vehicule aproape lipsite de combustibil. Priviţi orice buletin de ştiri şi gândiţi-vă cum ar putea acei rebeli zdrenţăroşi să manevreze substanţe extrem de sensibile precum gazul sarin. Ce este cu adevărat trist: până şi Putin ştie că este imposibil ca rebelii sirieni să folosească o armă chimică. Putin ştie că minte şi ne face cu ochiul, fixându-ne cu privirea lui impenetrabilă, parcă îndemnându-ne să gândim. Dacă rebelii nu pot manipula gazul sarin şi totuşi a existat un atac chimic în Siria, ghici ciupercă: cine este adevăratul atacator? Ar mai fi de trecut un mic hop: păi cine altcineva decât sprijinitorii rebelilor– ştim noi care! 

Moscova a lansat operaţiunea „tulburelul de toamnă” pe un front extrem de extins de la nord la sud. Se amestecă apele, se amestecă ideile, nimeni nu mai înţelege nimic. La Bucureşti tulburelul ăsta de toamnă a luat minţile tuturor: aproape nimic nu mai e sigur, aproape nimic nu mai e clar. La Chişinău tulburelul Moscovei a lovit direct exporturile de vin. După ce în urmă cu câteva săptămâni vinurile moldoveneşti erau cât se poate de bune, brusc au devenit mai sensibile şi mai instabile decât gazul sarin – şi probabil cel puţin tot atât de otrăvitoare. Nu este nici prima, nici ultima oară când Moscova blochează exporturile de vinuri moldoveneşti. Doar că Moscova uită un lucru: între băutor şi băutură există o relaţie simbiotică, nu pot exista unul fără celălalt. Este la fel cu situaţia exporturilor de gaze naturale, relaţiile comerciale nu pot fi rupte peste noapte. Soluţia este să nu se cedeze la şantaj, trebuie lăsat tulburelul să se limpezească.