Rezultatele sesiunii de bază a examenului de bacalaureat 2019, anunțate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării: 11 658 de candidați din 17 164 admiși (inclusiv restanțieri din sesiunile anterioare) pot fi considerați absolvenți ai liceelor cu acte în regulă. Rata promovabilității (67,92%) e în ascensiune cu circa cinci puncte procentuale în comparație cu anul precedent. S-ar părea că e nițel mai bine. Un „nițel” care, poate, pe unii îi bucură. Pentru mine, care m-am „copt” în sistemul educației timp de 15 ani, această „ascensiune” nu este un indicator al progresului din învățământ și nici al reușitei școlare.

Ceva mai mult de 11 000 de tineri care în curând își vor lua diploma de BAC și vor păși într-un viitor, pe de o parte, plin de speranțe și visuri, iar pe de altă parte – absolut incert și sumbru. Cei mai buni, cu siguranță, vor pleca la studii în afara Republicii Moldova. Vor rămâne câteva mii care, pentru moment, nu au altă opțiune și vor alege, temporar, să respire aer „academic” viciat. Mă întreb: cum un număr atât de mare de instituții de învățământ superior vor atrage și cum vor împărți între ele cele câteva mii de tineri? Cum vor asigura calitatea studiilor în situația în care demografia, corupția, exodul de creiere, goana nebună a universităților după bani, lipsa unor programe atractive, penuria de cadre calificate și accesibilitatea crescută a facultăților europene au golit amfiteatrele? De ceva timp, în multe instituții, unele dintre care iată iată își vor da ultimul suflu, nici măcar roba și toca universitare nu mai sunt simboluri ale excelenței.

De la independență încoace, nu prea am văzut guverne interesate de educație. Cei care s-au perindat la putere nu prea s-au sinchisit să investească în educație pentru că nu au beneficii imediate. Lipsa de voință politică în materie de învățământ este pur și simplu dezastruoasă. Totuși, consider că fac parte din generația norocoșilor: în școală, am învățat în baza manualelor publicate la București și am fost ghidat de pedagogi consacrați; la universitate, am fost format de Dascăli care mi-au marcat destinul profesional și cu care, mai târziu, am muncit cot la cot în beneficiul tineretului studios.

Trăim alte vremuri… Unde-s anii când luptam pentru fiecare 0,01 puncte pentru a trece concursul de admitere la facultate? Nu am fost the best, nu am fost întruchiparea academismului exagerat, dar am simțit cu adevărat sentimentul ăla când stai de vorbă cu Cartea; când înnoptezi în biblioteci și rogi bibliotecarul să-ți permită să mai stai încă cinci minute; când nu știi că există Google și gadgeturi care-ți oferă totul pe tavă; când îți este rușine să vii nepregătit la lecții; când nu îndrăznești să deranjezi proful pentru orice fleac și îți este străină dădăceala. Spun asta nu în contextul faimoasei lozinci „Înainte era mai bine”. Nu! Spun asta pentru că astăzi școala pare a fi croită după o serie de calapoade strâmbe. Chiar mă mir cum de unii reușesc să fie inteligenți și să obțină performanțe având toate șansele de a rămâne cu sechele prăbușirii educaționale. O prăbușire generată de reforme încâlcite implementate în dulcele stil democratic, relansări ratate și discursuri triumfaliste.

Ce avem astăzi? Noi paradigme, noi concepte, dictate birocratice care îngrădesc accesul la ultimele picături de oxigen din calitatea învățământului; discriminări pe criterii politice, amenințări și traseism; miniștri, rectori, decani, doctori în științe care își împopoțonează discursurile cu citate celebre, dar nu știu să vorbească și să scrie corect românește; informații livrate la kilogram pentru a complexa, a prosti și a distruge; manuale lipsite de coerență, logică și pline de greșeli de tot soiul ș.a.

Pe cine dăm vina? Pe școală, pe profesori, pe tineret, pe politicieni? Nu blamez toți politicienii, fiindcă printre ei am cunoscut și personalități notorii care, în comisiile de învățământ, au încercat să întreprindă acțiuni și să schimbe multe lucruri. Din păcate, în R. Moldova, educația nu este o prioritate națională, iar doi-trei intelectuali, fără „mâini păroase” și doar cu integritatea în buzunar, nu pot influența prea mult un sistem măcinat de amatorism, manipulare și politicianism. Chiar dacă au cele mai bune intenții și idei mărețe.

Vina n-a fost și nici nu este doar a clasei politice. În rândul cadrelor didactice există o inerție inimaginabilă și un jemanfișism cras. Iar prin târgul celor mari și tari se vehiculează geniala idee: azi, în educație merg doar proștii, cei pe care nu-i primesc în altă parte! De aici și consecințele: oameni anemici în sistem, ba chiar conducători de instituții, plagiatori și politicieni cu sinecuri universitare care fac praf școala românească din R. Moldova.

În calitatea mea de profesor, încă tânăr, în mod deschis și absolut sincer, cu riscul a fi criticat, acuz majoritatea ex-colegilor de breaslă de lașitate, trădare, risipă și supunere oarbă. De ce? Deoarece, atunci când e cazul să acționeze pentru ca lucrurile să intre în normalitate, nu dau dovadă de curaj, ci preferă comoditatea fotoliilor și pocloanele în fața mediocrității. Îi consider vinovați, pentru că, în momentul în care au puterea mulțimii, nu fac nimic și nu are importanță dacă amorțeala lor e din neștiință, comoditate sau frică. Vina este a șefilor care, chiar și în educație, dau funcții plătite turnătorilor, în loc să-i promoveze și premieze pe cei merituoși. Nu le pot ierta conducătorilor de doctorate care închid ochii, bagă eurași în portmoneu și îi fac doctori pe miniștri, președinți, directori. A cui e vina că mulți dintre politicieni și angajați din domeniul învățământului își plagiază masiv tezele, dacă nu a universitarilor? Cine, dacă nu pretinșii savanți, contribuie la cârdășia imposturii și a prostiei? Nu le pot ierta nici centrelor academice care refuză să atragă intelectuali de valoare. Nu o fac și probabil nici nu o vor face, pentru că venirea acestora i-ar scoate din zona de confort a micilor coterii interne și i-ar inferioriza substanțial în raport cu adevărata știință și integritate profesională.

Dacă suntem părtași silențioși ai acestor fenomene distrugătoare, dacă ne plac deghizările de clovni, dacă căutăm mijloace de a ne debarasa de cele mai luminate minți, dacă nu suntem eroi decât pe rețele sociale și, ATENȚIE, doar în grupuri închise și în chat-uri secrete, atunci de ce ne victimizăm și ne mirăm că mediocritatea ne înghite?

Cei care nu sunt părtași fie pleacă, fie sunt alungați! Să nu uităm că anul de studii 2018-2019 în Republica Moldova a început cu o insuficiență de peste 2000 de cadre didactice. Numărul candidaților la studii s-a redus drastic, iar prognozele sunt apocaliptice. Sistemul educațional este în derivă, calitatea învățământului lasă de dorit, corupția, birocratizarea și politizarea excesivă distrug valori și idealuri și îi fugăresc la propriu pe cei mai buni Dascăli și cei mai talentați tineri. În câțiva ani, vor rămâne doar directorii în birourile lor și vor cumula toate funcțiile, însă nu vor mai avea PE CINE și CE să conducă. Directorul și băncile: așa va arăta în curând noua organigramă a școlii din R. Moldova. Prin nimicirea educației se dorește subjugarea totală a populației și exilarea intelectualității sau ceea ce se întâmplă este un rezultat al nepăsării? Sau și una și alta!

Învățământul moare, iar dezastrul din educație duce la (sin)uciderea națiunii!

Sursa: http://www.rabacov.net/