Actualitate

OPINIE / Recomandările Comisiei de la Veneţia au fost luate în calcul

Potrivit analistului, într-o societate ca Republica Moldova nu poate să existe consens. „Toate recomandările Comisie de la Veneţia au fost luate în calcul. S-au găsit soluţii pentru ca să fie rezolvată problema croirii circumscripţiilor electorale inclusiv în UTA Găgăuzia şi în regiunea transnistreană, să fie stimulată participarea femeilor şi alocaţiile pentru participarea în campanie să fie cumva clarificate”, a declarat Corneliu Ciurea.

Directorul Centrului de Resurse Juridice pentru Drepturile Omului (CREDO), Sergiu Ostaf, a menţionat că instituţia pe care o conduce a efectuat un raport despre faptul cum ar trebui să arate un sistem electoral fucnţional. „Sistemul actual nu produce efectele pe care ni le-am dorit cu toţii timp de 25 de ani şi atunci am propus câteva soluţii alternative. Soluţia noastră a fost diferită de cea implementată la moment. Şi noi am pledat pentru un sistem mixt, doar că unul cuprinzător”, a spus Sergiu Ostaf.

Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice din cadrul Academiei de Ştiinţe, Victor Juc, a menţionat că dezbaterile asupra proiectului au fost bune, doar că autorităţile mai puţin au ţinut cont de propunerile făcute. „Eu nu consider că s-a reuşit obţinerea unui text optimal, nici nu poate să fie obţinut un asemenea text mai ales că sunt dificultăţi inerente sistemului mixt aplicat în Republica Moldova”, a opinat Victor Juc.

Potrivit analistului media, Cristian Tabără, consultările vizavi de proiectul privind schimbarea sistemului electoral trebuiau făcute, indiferent de cerinţele din Vest, pentru a cunoaşte care este dorinţa societăţii moldoveneşti, a alegătorului, cum anume reacţionează la o posibilă schimbare mediul politic şi alte categorii ale societăţii moldoveneşti.
 
Sursa: adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *