Astăzi 3 Aprilie 2020, Vineri - Ultima actualizare la 4 Aprilie 2020
Abonamente

Moldova 1 Februarie 2016, ora 08:20

OPINIE: Șarada moldavă. Bucureștiul trebuie să negocieze condițiile unirii cu guvernele de la Moscova, Washington, Berlin, Paris, Roma și Londra

Marime Font

În fine, după multă vreme, problema unificării României cu Republica Moldova se discută pe față la nivel de masă. Asta nu pentru că a dorit-o cineva sau cineva ne-a infiltrat-o pe agenda mediatică. Dezbaterea a fost impusă de evenimente. Respectiv de prăbușirea statului moldav.
Tema a fost abordată și până acum dar fie în cercuri închise fie doar la nivelul unui segment relativ mic al populației.

}n primele două mandate ale Președintelui Iliescu, în ciuda unor gesturi romantice precum cel al celebrului „pod de flori” de pe Prut, chestiunea a rămas în afara agendei politice principale, încărcată de preocuparea pentru păstrarea integrității teritoriale a României postbelice și dejucarea planurilor (reale sau bănuite) vizând dezmembrarea acesteia. Cei mai mulți dintre liderii români ai începutului de deceniu 1990 se gândeau că fuga simultană după doi iepuri – păstrarea a ceea ce aveam și recuperarea a ceea ce pierdusem – se poate solda cu ratarea ambilor.

Pe timpul Președintelui Emil Constantinescu, când România făcea eforturi imense pentru intrarea în NATO și UE, poziția oficială a României a fost că „românii din dreapta și din stânga Prutului vor fi iarăși împreună în cadrul aceluiași stat care se va numi Uniunea Europeană”. Poziția a fost menținută și pe durata celui de al treilea mandat al Președintelui Iliescu. Astfel se răspundea avertismentelor occidentale potrivit cărora proiectul „reunificării” ar fi fost incompatibil cu cel al integrării europene și euro-atlantice a României. În acest context aducerea în discuție a subiectului respectiv de către reprezentanții Rusiei era privită ca o provocare căreia fie nu i se răspundea fie era respinsă. (Eu convenisem cu omologul rus, Evgheni Primakov, să o punem pe o agendă cu probleme sensibile rezolvabile pe termen lung, paralelă celei curente. Nu am mai apucat să discutăm acele probleme.)

Loading...


În fine, Președintele Traian Băsescu, cu legitimația de membru NATO și UE în buzunar, a făcut din reunificare una dintre prioritățile sale. A și declarat-o spunând că aceasta ar trebui să fie noul proiect de țară al României. Fie el o idee bună sau rea, proiectul nu s-a închegat într-o strategie coerentă și nu a fost servit cum se cuvine din cauza lipsei de pricepere a inițiatorului său. Ca să nu mai vorbim că dezbinarea înăuntru și unirea în afară nu sunt două politici care să poată fi asociate.

În spatele discursului de fațadă, în anii 1990 (la debutul cărora URSS încă mai exista și nu se putea vorbi deja de o Moldovă independentă) temeliile unei posibile unificări au fost puse pe terenul educației, al mass media și al convergenței administrative. (Mulți români moldoveni au primit burse de studiu în România, un accent special punându-se pe pregătirea viitorilor lucrători în administrația de stat dar și în instituții nestatale de interes public.) În a doua parte a acestui deceniu și la începutul anilor 2000, s-au croit planuri vizând integrarea economică a celor două state, domeniile prioritare fiind infrastructura de comunicații (căi ferate și telefonie) sau cea energetică. (Implicarea Republicii Moldova ca acționar pe credit românesc la ridicarea unuia dintre gurpurile centralei nucleare de la Cernavodă, este un exemplu). Dacă din primul set de proiecte s-a făcut prea puțin, din cel de al doilea nu s-a făcut aproape nimic. Nu s-au promovat nici măcar politici pentru stimularea și sprijinirea investițiilor private românești în Moldova; în timp ce investițiile rusești se intensificau. Aceasta pentru ca, în a treia fază, după 2004, totul să se rezume la discursul și simbolistica politico-diplomatică; adică, practic la zero. De aici se pleacă acum. De la două state românești aproape de loc integrate. Două state separate de … aceeași limbă.

Dezbaterile ultimelor zile au cel puțin meritul de a pune problema în termeni clari și a împinge spre abordări argumentate. Ele au scos la iveală o contradicție ghicită dar nu chiar formal afirmată în societatea românească: aceea dintre unioniștii entuziaști și antiunioniștii fanatici. Cei dintâi au atât mintea cât și inima calde. Ei văd în unire un act determinant pentru măreția viitoare a destinului național românesc. Cei din urmă le au pe amândouă reci. Pentru ei importante sunt cheltuielile și disconfortul aduse de „unirea a două nevoi”, asociat cu complicațiile aferente administrării unei mari și problematici minorități rusofone, aduse de valul unirii. Este nevoie însă de lideri cu mintea rece și inima caldă.

Dilema este înșelătoare; iar asta pentru că este analizată prea târziu. Acum nu prea mai contează inițiativele românești. România va fi obligată să reacționeze față de ceea ce se petrece în afara controlului ei.

Să începem cu Republica Moldova însăși. În privința acesteia, ca de obicei, Occidentul a greșit atunci când i-a împărțit pe liderii moldavi în pro-europeni și pro-ruși. Greșeala este omenească; perseverarea în greșeală este diabolică. În realitate, elita post-sovietică a Republicii Moldova este formată din clanuri oligarhice corupte cu interese în UE și clanuri oligarhice corupte cu interese în Federația rusă. Nici unul dintre acestea nu este interesat în binele Moldovei; oricum un bine greu de definit în lipsa unei identități culturale și geo-politice clare a acestui spațiu. Pentru toți Moldova este doar un vehicul folositor spre a-i transporta la ținta dorită de fiecare grup de interese.

Deși de multă vreme acest lucru era clar sau ar fi trebuit să fie clar, nimeni în UE – inclusiv în România – nu a spus adevărul. S-a ajuns până acolo încât, pe fondul eșecului politicii de vecinătate estică a UE, Republica Moldova să fie prezentată ca fiind campionul integrării europene printre membrii Parteneriatului estic. Birocrația bruxelleză avea nevoie de un exemplu de elev recuperat și l-a găsit la Chișinău; după cum avea nevoie de codașul clasei, pe care l-a plasat la București. Rusia a folosit subtil dogma occidentală a luptei împotriva corupției spre a spulbera aparențele grijuliu întreținute cu privire la situația Moldovei transprutene și a arăta lumii că „regele moldav este gol”.

Pentru cetățenii moldoveni – ca și pentru cei români – corupția este sursa nedreptății sociale. Exacerbarea acestei nedreptăți a fost posibilă – cred ei, după ce „industria anticorupției” le-a spălat creierele – din cauza libertății. A libertății interne, numită democratică, și a celei externe, numită națională. Prin urmare, reabilitarea dreptății sociale, care a devenit prioritară, justifică abandonarea libertății. Pe plan intern, asta înseamnă dictatură; pe plan extern, dominație străină, adică renunțarea la suveranitate.

Orice alegeri libere vor conduce spre acest rezultat. Occidentul euro-atlantic (și în primul rând România) nu îl dorește întrucât asta ar însemna aducera Rusiei la granițele sale. Nici Rusia nu îl dorește pentru că aceasta ar avea drept consecință preluarea răspunderii pentru administrarea viesparului moldav, ceea ce îi aduce numai dureri de cap.

Moldova, observa geopolitologul american George Friedman, în epoca modernă a aparținut totdeauna cuiva. O vreme a aparținut României, o alta URSS. URSS a dispărut; România mai există. Eșecul statului moldav autodeterminat în 1991, demonstrează neviabilitatea lui. În aceste condiții pentru moldoveni – deopotrivă românofili sau rusofili, românofobi sau rusofobi, unioniști sau antiunioniști – unirea cu România apare a fi unica soluție de salvare. Nimeni altcineva nu poate fi obligat să îi ia în grijă pentru a le rezolva problemele existențiale. Cu fiecare zi care trece această percepție va deveni tot mai apăsătoare. După cum inspirat spunea domnul Dan Dungaciu, „România este tot ce îi mai rămâne Moldovei după ce i s-a luat totul.” Or, acum i s-a luat sau a pierdut totul.

În același timp, avansul Rusiei către Marea Neagră atât prin anexarea de jure a Crimeii cât și prin anexarea de facto a Abhaziei, cumulat cu adâncirea haosului în Ucraiana și cronicizarea crizei hinterlandului transnistrean al Odesei, impune Occidentului „anexarea” compensatorie a Moldovei, ca parte a unei noi arhitecturi de securitate esteuropene. Către asta împing și mișcările anticoloniale din statele Grupului de la Vișegrad. Pentru Occident (în special SUA) este urgentă consolidarea unui spațiu la est de est, respectiv inventarea unui alt Vișegrad la est de Vișegrad. Aceasta nu poate fi decât o uniune româno-moldavă. Occidentul nu își poate apropria Republica Moldova decât prin România; cel mai probabil, aruncând din nacelă în acest scop balastul transnistrean.

O Moldovă „staliniană” – adică una care ar include și Transnistria – ar fi greu de cedat de către Rusia și imposibil de digerat de România. În discuție rămâne deci Moldova „ștefaniană” sau ceea ce a mai rămas din ea. La o primă strigare Bugeacul ar rămâne în afara acestui aranjament dar tocmai el prezintă o importnață strategică esențială pentru Europa întrucât apără gurile Dunării. De aceea, un schimb teritorial al Transnistriei cu sudul Basarabiei istorice va face obiectul unei tranzacții geo-strategice ruso-euro-atlantice sau ruso-americane. Războiul propriu-zis este exclus întrucât nici un american sau vest-european nu este gata să moară pentru Ucraina iar, pe de altă parte, Rusia este mult mai utilă ca partener în lupta cu islamul politic sau ca putere de echilibrare a altor actori regionali și globali, decât ca inamic „legitim”.
Cum va reacționa Bucureștiul atunci când o mișcare unionistă la Chișinău, de astă dată susținută și propulsată în tandem de Rusia și de SUA (cu sau fără contribuția UE), va cere explicit unirea? Cine va putea spune „nu” la București? Iar de se va spune „da”, cine va ști și va putea gestiona consecințele acestei decizii? Nu mai puțin forma în care va avea loc o asemenea unire va fi un subiect extrem de delicat. Dacă se va opta pentru un stat unitar, costul economic și cel legat de integrarea minorităților naționale vor fi gigantice spre insuportabil. Dacă se va opta pentru o formulă federală, aceasta va pune în discuție așezarea constituțională a întregii Românii. Fi-va oare formula confederală, cel puțin pentru o perioadă de tranziție, o soluție teoretic optimă și în același timp fezabilă? Iată ceea ce trebuie să discutăm la București. Nu dacă ci cum.

Geaba îi ceartă politicienii români pe cei moldavi și le cer să facă reforme înainte de a primi ajutor. Clasa politică moldavă nu este capabilă și în poziția de a face reforme iar în lipsa ajutorului extern Moldova se va prăbuși cu totul în brațele românești ale unui Occident deopotrivă impotent și egoist. Singura reformă pe care liderii de la Chișinău sunt capabili să o facă și care poate da un minim de rezultate este unirea cu România. Pe aceasta o vor face dacă li se va plăti „comisionul” adecvat.

Iată termenii discuției și miza analizei. Bucureștiul trebuie să treacă imediat la negocierea condițiilor politice și financiare ale eventualei uniri, cu guvernele de la Moscova, Washington, Berlin, Paris, Roma și Londra. Trebuie să o facă, așa cum am mai spus, cu mintea rece și inima caldă. Precum și cu smerenia impusă de o turnură mai mult sau mai puțin așteptată a istoriei, care îi deschide perspectiva revenirii în familia jucătorilor strategici, precum și pe aceea a unui destin național readus sub semnul măreției.

Adrian Severin
 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 19:45

„Astăzi expiră termenul deciziei de zile libere. Acel termen, 30 martie – 3 aprilie de zile libere pentru sectorul bugetar expiră. De luni, sectorul bugetar revine la serviciu, dar în regimul precedent, cu maximum posibil lucru la distanță, cu cât mai puțină prezență a angajaților...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 19:39

Italia este pe buzele tuturor în această criză a coronavirusului. Cu aproape 120.000 de îmbolnăviți și 14.000 de morți, italienii sunt în plină dramă națională, iar astăzi a mai primit o veste proastă: carantina se va prelungi până la finalul acestei luni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 18:19

+86 de cazuri NOI de infecție cu coronavirus. Două persoane au murit, numărul deceselor a ajuns la 8. Bilanțul total a ajuns la 591 de infectați

+86 de cazuri NOI de infecție cu coronavirus. Două persoane au murit, numărul deceselor a ajuns la 8. Bilanțul total a ajuns la 591 de infectați

Ministrul Dumbrăveanu a comunicat că în ultimele 24 de ore au fost investigate 419 probe și confirmate 86 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Dintre acestea, 7 cazuri sunt de import și 79 cu transmitere locală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 18:18

Leul moldovenesc SCADE ZILNIC față de euro și dolar. Expert: Strategia BNM este DEPRECIEREA LEULUI (INFOGRAFIC)

Leul moldovenesc SCADE ZILNIC față de euro și dolar. Expert: Strategia BNM este DEPRECIEREA LEULUI (INFOGRAFIC)

Leul moldovenesc continuă să-și piardă din valoarea față de euro și dolar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 17:03

DODON minte de îngheață apele! Contractul pentru reparația memorialului Eternitate a fost semnat ÎN ACEEAȘI zi în care a fost introdus CODUL ROȘU DE CORONAVIRUS

DODON minte de îngheață apele! Contractul pentru reparația memorialului Eternitate a fost semnat ÎN ACEEAȘI zi în care a fost introdus CODUL ROȘU DE CORONAVIRUS

Președintele Igor Dodon a mințit cu nerușinare că lucrările de reparație a Complexului Memorial „Eternitate” au început cu mult timp înainte de criza provocată de coronavirus. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 16:57

Virusolog: Din ce în ce mai multe date sprijină ipoteza unei transmisii aeriene a SARS-CoV-2. După strănut, particule foarte fine vor rămîne în atmosferă pentru mai mult timp unde pot fi inhalate de o persoană sănătoasă

Virusolog: Din ce în ce mai multe date sprijină ipoteza unei transmisii aeriene a SARS-CoV-2. După strănut, particule foarte fine vor rămîne în atmosferă pentru mai mult timp unde pot fi inhalate de o persoană sănătoasă

Specialist în virusologie la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, Mihnea Boștină a deschis în publicația Savantgarde.ro un “Jurnal din anul coronavirusului“. În textul de astăzi, 3 aprilie, Boștină scrie că apar “tot mai multe cazuri în care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 16:41

Ambasada Rusiei din RM, după ce a adus mii de teste de PROASTĂ calitate pentru a-i face PR lui Dodon, îl ACUZĂ pe deputatul Igor Munteanu că „luptă pentru voturi”

Ambasada Rusiei din RM, după ce a adus mii de teste de PROASTĂ calitate pentru a-i face PR lui Dodon, îl ACUZĂ pe deputatul Igor Munteanu că „luptă pentru voturi”

Ambasada Rusiei la Chișinău, care se implică masiv în promovarea lui Dodon, a criticat într-un mod absolut nediplomatic niște declarații politice ale deputatului PPDA, Igor Munteanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 15:59

Bisericile, ÎNCHISE de Paşte? Klaus Iohannis: E o dramă REALĂ, dar nu există nicio altă cale

Bisericile, ÎNCHISE de Paşte? Klaus Iohannis: E o dramă REALĂ, dar nu există nicio altă cale

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spulberat speranţele românilor care voiau să meargă în noaptea Învierii la Biserică. Acesta a transmis că, momentan, nu există o alte cale pentru a lupta cu coronavirusul decât statul acasă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 15:55

BREAKING NEWS /// Un medic de la din Soroca a MURIT fiind infectat cu coronavirus / 80% dintre persoanele infectate cu COVID-19 de la Spitalul din Soroca sunt medici

BREAKING NEWS /// Un medic de la din Soroca a MURIT fiind infectat cu coronavirus / 80% dintre persoanele infectate cu COVID-19 de la Spitalul din Soroca sunt medici

Un medic de la Substația Medicală Urgentă din Soroca, testată pozitiv cu Covid-19 a decedat astăzi, 3 aprilie. Informația a fost confirmată pentru mass media, de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 15:39

Editura LITERA publică rezultatele expertizei din Austria / Socialistul Popovici ar fi mințit cu nerușinare despre „plumbul din copertă”

Editura LITERA publică rezultatele expertizei din Austria / Socialistul Popovici ar fi mințit cu nerușinare despre „plumbul din copertă”

Grupul Editorial Litera a comunicat la 5 martie 2020 că fostul ministru Corneliu Popovici (deja schimbat, din fericire pentru educaţia, cultura şi cercetarea din Republica Moldova) continuă o furibundă campanie de denigrare a instituţiei noastre. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 14:39

CÂND un pacient cu coronavirus nu mai este contagios. CONCLUZIA cercetătorilor nemţi

CÂND un pacient cu coronavirus nu mai este contagios. CONCLUZIA cercetătorilor nemţi

Analizarea primului grup de persoane infectate cu noul coronavirus în Germania a permis stabilirea momentului în care o persoană diagnosticată cu COVID-19 poate fi externată, ceea se înseamnă că nu mai este contagioasă (nu mai răspândeşte virusul).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 14:00

RUSIA / Un pod s-a prăbușit sub un tir, iar o mașină a căzut în groapă (VIDEO)

RUSIA / Un pod s-a prăbușit sub un tir, iar o mașină a căzut în groapă (VIDEO)

Astăzi, în districtul Șkvatovsk din Primorie, lângă satul Romanovka, s-a prăbușit un pod, imaginile au fost surprinse de mașina care se afla în spatele TIR-ului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 13:53

O echipă de cercetători din AMERICA a dezvoltat un potenţial VACCIN contra coronavirusului, administrat printr-un plasture

O echipă de cercetători din AMERICA a dezvoltat un potenţial VACCIN contra coronavirusului, administrat printr-un plasture

Un plasture cât vârful degetului ar putea fi un potenţial vaccin contra coronavirusului, conform unei echipe de cercetători din Statele Unite ale cărei concluzii au fost publicate într-un jurnal ştiinţific publicat de The Lancet, citat de Press Association și Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 13:18

O FATĂ de 19 ani din DUBĂSARI a fost înjunghiată în plină stradă

O FATĂ de 19 ani din DUBĂSARI a fost înjunghiată în plină stradă

Un tânăr de 31 de ani din satul Cocieri, raionul Dubăsari ar putea face ani grei de pușcărie, suspectat de tentative de omor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 13:09

Vandalism într-un CIMITIR din capitală. Monumente și cruci distruse de niște derbedei / FOTO

Vandalism într-un CIMITIR din capitală. Monumente și cruci distruse de niște derbedei / FOTO

Vandalism la un cimitir din Chișinău. Pe rețelele de socializare a apărut o postare în care se văd cruci și monumente distruse.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 13:07

MĂCEL între pro-rușii din Chișinău. Un site pro-dodonist publică informații denigratoare la adresa ex-comunistului Tkaciuk

MĂCEL între pro-rușii din Chișinău. Un site pro-dodonist publică informații denigratoare la adresa ex-comunistului Tkaciuk

Un site anonim, pro-dodonist, se laudă că „a intrat” în posesia unor informații „picante” despre Mark Tkaciuk, fostul coleg al lui Igor Dodon, când aceștea erau ambii „mari” comuniști.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 13:05

17 modalități AMUZANTE și BIZARE ale oamenilor care încercă să se protejeze de coronavirus (FOTO)

17 modalități AMUZANTE și BIZARE ale oamenilor care încercă să se protejeze de coronavirus (FOTO)

Toată lumea glumește despre hrișcă și hârtia igienică, dar cele mai rare produse acum sunt măștile medicale și antisepticele. Prin urmare, oamenii încearcă uneori să se protejeze în moduri bizare, arătându-și toată imaginația...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 12:36

Filip: Cei care vin cu avionul acasă, să achite polița medicală în 3 zile, la fel cum o fac cei care ajung cu mașina

Filip: Cei care vin cu avionul acasă, să achite polița medicală în 3 zile, la fel cum o fac cei care ajung cu mașina

„Cetățenii noștri care ajung acasă cu avionul trebuie să aibă aceleași drepturi ca cei care intră în țară cu mașina. Am discutat astăzi acest subiect cu premierul Ion Chicu și am văzut deschidere de a rezolva aceste diferențe”. Declarațiile au fost făcute de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 12:06

Interviu sfâşietor cu un medic care încearcă să ţină în viaţă bolnavii de COVID-19: „Să văd atâta moarte în jur e traumatizant”

Interviu sfâşietor cu un medic care încearcă să ţină în viaţă bolnavii de COVID-19: „Să văd atâta moarte în jur e traumatizant”

Etaje întregi ale spitalelor sunt pline cu pacienţi diagnosticaţi pozitiv cu COVID-19, programul de muncă este infernal, deciziile... cutremurătoare, frica de îmbolnăvire şi dorul de cei dragi – acestea sunt elemente care pot fi identificate în majoritatea ţărilor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 11:47

Cât de mult ne putem încrede în datele CHINEZILOR privind bilanțul intern al pandemiei de COVID-19

Cât de mult ne putem încrede în datele CHINEZILOR privind bilanțul intern al pandemiei de COVID-19

În timp ce Statele Unite, Europa și alte țări ale lumii se confruntă cu mii sau zeci de mii cazuri noi zilnice, căderi economice și carantină generalizată, China începe să se redeschidă. Apar întrebări, însă, cu privire la cât de mult putem avea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 11:38

ÎNCOTRO? Sute de fermieri mici din R. Moldova RISCĂ să intre în INSOLVENȚĂ

ÎNCOTRO? Sute de fermieri mici din R. Moldova RISCĂ să intre în INSOLVENȚĂ

Liderul fracțiunii „Platforma DA, Blocul ACUM”, Alexandru Slusari, solicită Comisiei pentru Situații Excepționale dispunerea a 3 măsuri urgente, care vin în susținerea producătorilor autohtoni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 11:04

Diaspora este obligată să-și facă testul la COVID-19 la intrarea în R. Moldova / DOCUMENT

Diaspora este obligată să-și facă testul la COVID-19 la intrarea în R. Moldova / DOCUMENT

Pe lângă faptul că cetățenii din diasporă sunt impuși să-și procure Polițe la venire în țară, ei vor mai fi obligați să-și facă testul la COVID-19.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 3 Aprilie 2020, ora: 10:59 de Mihaela Culcinschi

COVID MOLDOVENESC / Numărul testelor efectuate zilnic variază de la 30 până la 175

COVID MOLDOVENESC / Numărul testelor efectuate zilnic variază de la 30 până la 175

În situația în care cele mai puternice și dezvoltate țări din lume țin piept cu greu coronavirusului de tip nou, autoritățile R. Moldova dau asigurări că dispun de toate condițiile și utilajele necesare pentru a face față unui flux mare de infectați, chiar și în...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)