Auto

Orarul zborurilor Air Moldova a fost dat peste cap

Cei care trebuie să zboare astăzi la Varna (la 16.40), Larnaca (la 19.00) sau Londra/Gatwick (19.30), vor fi nevoiţi să aştepe cel puţin trei ore până vor reuşi să decoleze de la Aeroportul Internaţional Chişinău. Compania aeriană Air Moldova, cea care deserveşte cursele respective, a fost nevoit să schimbe ora decolării din motive tehnice. 

După cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Air Moldova, Olga Bălan, situaţia a fost creată încă ieri, când o aeronavă Airbus 320 a companiei a rămas la Istanbul pentru efectuarea unor operaţiuni tehnice suplimentare. Din acest motiv, celelalte aeronave Air Moldova trebuie să suplineze curse respective, fapt ce a provocat reprogramarea orarului. Potrivit normelor internaţionale, dacă avionul întârzie până la trei ore, pasagerii pot primi gratuit snackuri, băuturi reci şi calde, iar în cazul unei întârzieri de peste trei ore, operatorul aerian asigură clienţii cu un voucher pentru mâncare caldă. Dacă avionul întârzie peste şase ore, pasagerii trebuie să fie cazaţi la hotel. 

În prezent, Air Moldova dispune de cinci aeronave: trei de tipul Airbus 320, un avion Embraer 190 şi un Embraer 120. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *