Astăzi 16 Septembrie 2019, Luni - Ultima actualizare la 15 Septembrie 2019
Abonamente

Actualitate 1 Februarie 2017, ora 08:04

Ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României

Marime Font

Ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea de marți spre miercuri. 

În textul ordonanței de urgență se prevede, referitor la abuzul în serviciu, că răspunderea penală intervine doar în cazul unei pagube materiale de peste 200.000 de lei.

"Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, îndeplinește un act prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului sau nu îndeplinește un act prevăzut de dispozițiile exprese dintr-o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență a Guvernului și prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 de lei ori o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute și garantate de legile în vigoare, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă", se arată în documentul citat.


Ordonanța de urgență mai prevede că aceste dispoziții nu se aplică "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

Referitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului, actul normativ stabilește că aceasta nu se pedepsește dacă este săvârșită "de un membru al familiei sau afin până la gradul II", dar nici "în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative".

Prin ordonanța de urgență este abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Este modificat, totodată, primul alineat al articolului 301 din Codul penal referitor la conflictul de interese, fiind exclusă răspunderea penală dacă beneficiarii infracțiunii sunt "persoanele cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură". În noua formă, alineatul prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, foloase patrimoniale pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică".

În text se precizează că modificările aduse Codului penal intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat, în ședința de marți, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii 296 Cod penal și a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanță de urgență, (...) am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a declarat ministrul Justiției, Florin Iordache, la Palatul Victoria.

Întrebat în ce mod modifică această ordonanță infracțiunea de abuz în serviciu, Iordache a răspuns: "Acea plângere prealabilă pe care societatea civilă sau simplii cetățeni au invocat-o a fost eliminată și abuzul în serviciu a fost pus în concordanță cu decizia Curții".

Ministrul Justiției a spus că, potrivit actului normativ, abuzul în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 de lei nu va mai fi sancționat penal.

"Nu este sancționat penal. Deci, ce este sub 200.000 de lei, paguba se recuperează și nu mai este sancționat penal. Asta ne-a recomandat și Curtea, să stabilim un cuantum. Ținând cont de condițiile agravante, am considerat că această limită este o limită rezonabilă, pentru că instanța putea să considere 400.000, putea să considere 1.000.000. Dacă vă uitați în Codul penal, putea să considere 2.000.000 de euro și atunci, în aceste condiții, am stabilit această sumă de 200.000 de lei. Ceea ce este foarte important, pentru că în comunicarea publică a apărut că dezincriminăm abuzul în serviciu... Nu, l-am reglementat mai bine și l-am pus în concordanță cu decizia Curții", a precizat Iordache.

Ministrul Justiției a mai spus că în OUG sunt modificări și în ceea ce privește instituția denunțătorului.

"Este făcută o modificare și o mai mare clarificare, astfel încât în șase luni de zile faptele rămân, pentru că aici era problema, dacă faptele rămân sau nu rămân. Faptele rămân în continuare, în schimb am precizat foarte clar ce înseamnă cele șase luni", a adăugat Iordache. 

sursa: agerpres.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 15 Septembrie 2019, ora: 09:01

Preşedintele Asociaţiei obşteşti CETESTA, Andrei Negruța, susține că, statisticile organizaţiilor internaţionale sunt îngrijorătoare – zilnic din Republica Moldova pleacă pentru totdeauna 106 oameni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Septembrie 2019, ora: 08:50

Reprezentanții formațiunii au fost surprinși împărțind materiale electorale la Bălți care nu conțin date despre tiraj și tipografia la care au fost tipărite.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 15 Septembrie 2019, ora: 08:46

Horoscopul zilei de 15 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 15 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 15...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Septembrie 2019, ora: 13:23

Judecătorii cer convocarea Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor pentru ridicarea mandatelor membrilor permanenți și a membrilor supleanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). O cerere în acest sens, semnată de 87 de judecători a fost înregistrată la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Septembrie 2019, ora: 10:53

Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

Alexandru Tănase: Reforma procuraturii și formula politizării perfecte

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii Procuraturii. În cadrul ședinței de Guvern, Premierul Maia Sandu a declarat: „Guvernul a votat cel mai important proiect de lege pe Reforma Procuraturii. Este o decizie curajoasă, asumată de colegii mei din Guvern, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Septembrie 2019, ora: 08:57

Un avion al companiei Wizz Air care se plecase din Londra spre Bucureşti a fost redirecţionat către aeroportul din Frankfurt. Decizia a fost luată din cauza a doi pasageri români, care potrivit celorlalţi călători, s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Septembrie 2019, ora: 08:39

Horoscop 14 septembrie 2019. O mărturisire copleșitoare

Horoscop 14 septembrie 2019. O mărturisire copleșitoare

Berbec Ideea despre dragoste a Berbecilor nu pare a se potrivi deloc cu realitatea. Iar asta pentru că persoana pe o așteaptă nativii din această zodie, perfectă și strălucitoare, nu o să apară prea curând. De obicei, poveștile de iubire se nasc în cele mai neașteptate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 18:23

Popescu promite că la iarnă vom vorbi fără ROAMING cu România

Popescu promite că la iarnă vom vorbi fără ROAMING cu România

În câteva luni tarifele la roaming cu România vor putea dispărea spune ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu. Pe lângă eliminarea acestor taxe cu partea română se discută şi posibilitatea de a ne concecta şi la spaţiul UE, la fel fără taxe.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 12:00

12 milioane lei prejudiciu cauzat de o companie cu activitate în jocurile de noroc: procurorii au trimis cauza penală în judecată

Vineri, 13 septembrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță expedierea în instanța de judecată a unei cauze penale privind evaziunea fiscală, comisă de către o persoană juridică specializată în domeniul jocurilor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 10:30

Proces penal pe cazul presupusei intoxicații alimentare la liceul Orizont din Ciocana, Chișinău

Proces penal pe cazul presupusei intoxicații alimentare la liceul Orizont din Ciocana, Chișinău

Începând din data de 12 septembrie 2019, în baza autosesizării, procurorii documentează, de comun cu ofițerii de poliție, cazul presupusei intoxicații alimentare produse zilele trecute la liceul teoretic Orizont, filiala Ciocana din capitală, dată fiind rezonanța cazului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 09:40

RAPORTUL UNIUNII EUROPENE - Republica Moldova a avansat cu reforme cheie

RAPORTUL UNIUNII EUROPENE -  Republica Moldova a avansat cu reforme cheie

În urma schimbării guvernului din iunie 2019, Republica Moldova a luat pași hotărâți în implementarea unor reforme cheie pentru a răspunde deteriorării standardelor democratice și a statului de drept, permițând cetățenilor să beneficieze pe deplin de Acordul de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 09:38

13 septembrie, ora 12:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi / VIDEO

13 septembrie, ora 12:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi / VIDEO

Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 13 septembrie, începând cu ora 12.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 09:25

IMAGINI IMPRESIONANTE de pe șantierul gazoductului Ungheni - Chișinău

IMAGINI IMPRESIONANTE de pe șantierul gazoductului Ungheni - Chișinău

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță a publicat mai multe imagini de pe șantierul gazoductului Ungheni-Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 09:18

Andrei Năstase, despre faptul că un consilier de-a lui Dodon a ajuns șef la CNA: „Nu văd o problemă”

Andrei Năstase, despre faptul că un consilier de-a lui Dodon a ajuns șef la CNA: „Nu văd o problemă” Din editia print

Andrei Nastase spune ca nu vede o problema faptul ca consilierul lui Igor Dodon a ajuns sef la CNA. "Cel care a fost numit acolo face fata lucrurilor”, spune Ministrul Afacerilor Interne in cadrul emisiunii InPROfunzime.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 13 Septembrie 2019, ora: 09:12

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 13 SEPTEMBRIE 2019. GEMENII SUNT STRESAȚI LA MUNCĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 13 SEPTEMBRIE 2019. GEMENII SUNT STRESAȚI LA MUNCĂ

Horoscopul zilei de 13 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 13 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 13...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 08:45

Liderul Partidului Liberal (PL), ex-primarul capitalei Dorin Chirtoacă, consideră că „sunt periculoase” declarațiile vicepremierului Andrei Năstase, care „nu vede o problemă” că unul dintre consilierii lui Igor Dodon, Ruslan Flocea, a fost numit director al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 07:00

”Și dacă mâine limba mea pieri-va, sunt gata chiar de azi să mă omor”: Un savant din Udmurtia și-a dat foc pe scările parlamentului local

”Și dacă mâine limba mea pieri-va, sunt gata chiar de azi să mă omor”: Un savant din Udmurtia și-a dat foc pe scările parlamentului local

Un cunoscut om de știință din Ijevsk, directorul Institutului Omului al Universității de Stat din Udmurtia, Albert Razin, s-a auto-incendiat pe treptele Consiliului de Stat al Republicii, protestând împotriva desființării învățământului secundar obligatoriu...

( ) Citeşte tot articolul

Economie 13 Septembrie 2019, ora: 06:43

Rata anuală a inflației a urcat la 5,5% în luna august a acestui an - cea mai mare valoare din ianuarie 2018

Rata anuală a inflației a urcat la 5,5% în luna august a acestui an - cea mai mare valoare din ianuarie 2018

La creșterea ratei inflației a contribuit cel mai mult majorarea prețurilor pentru produsele alimentare cu 8,3% în luna august curent față de septembrie 2018.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Septembrie 2019, ora: 00:45

Valeriu Lazăr dezminte informațiile vehiculate de Comisia de anchetă parlamentară în cazul Aeroportului Chișinău

Valeriu Lazăr dezminte informațiile vehiculate de Comisia de anchetă parlamentară în cazul Aeroportului Chișinău

Fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, a calificat drept populistă și neprofesionistă abordarea guvernanților actuali în cazul așa-numitului dosar al concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC).

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 13 Septembrie 2019, ora: 00:35

Cum vorbim, cum scriem /// Careva poate fi cineva

Cum vorbim, cum scriem /// Careva poate fi cineva Din editia print

Careva este un pronume nehotărât, sinonim cu cineva, vreunul, oricare. De regulă, se foloseşte în raport cu o persoană necunoscută, pe care vorbitorul nu o identifică numind-o concret, de ex.: Ştie careva (= cineva, vreunul) la ce oră vine şeful? În comunicare apar mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Septembrie 2019, ora: 14:09

De ce a fost demis Directorul AIR Moldova, Iulian Scorpan?

De ce a fost demis Directorul AIR Moldova, Iulian Scorpan?

Directorul companiei „Air Moldova”, Iulian Scorpan, a fost demis acum câteva zile din funcție. Proprietarii companiei, privatizată în toamna anului trecut, nu și-au motivat decizia de a schimba administratorul.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Septembrie 2019, ora: 12:57

Maia Sandu a DISCUTAT cu șeful Misiunii OSCE în R.Moldova despre neutralizarea munițiilor de la Cobasna

Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în R.Moldova, Claus Neukirch.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 Septembrie 2019, ora: 12:54

Panică în Cipru! Val de explozii într-o importantă zonă turistică

Panică în Cipru! Val de explozii într-o importantă zonă turistică

O serie de explozii urmate de un incendiu au avut loc joi în zori la un depozit de muniţii al armatei Turciei în nordul Ciprului, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, au indicat responsabili ciprioţi-turci, informează Agenția „France Presse”, preluată de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)