Cultură

Ororile bolsevismului

Arestarile si represaliile staliniste, declansate imediat dupa ocuparea Basarabiei la 28 iunie 1940, nu puteau „curati” societatea de „elementele ostile” si crea, intr-un termen scurt, baza sociala a noului regim sovietic. Pentru conducerea de la Kremlin era evidenta necesitatea unei deportari masive de populatie din Basarabia – metoda pe care Stalin a folosit-o de mai multe ori in diferite regiuni ale URSS si a carei „eficienta” era de necontestat.

Organizarea deportarii. De organizarea deportarii s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistica a mecanismului deportarii.In mai 1941, S. A. Goglidze a fost numit imputernicit al partidului si guvernului sovietic in Moldova, sarcina de baza a caruia urma sa fie deportarea masiva de populatie. Peste o saptamana, Goglidze il informa pe Stalin ca „in Moldova fostele partide National-?aranist si National-Liberal manifesta un evident activism politic si incearca sa organizeze activitate ilegala”, iar ca solutie era propusa deportarea in masa a elementelor periculoase „in vederea mentinerii securitatii si a ordinii publice”.
 

La acest raport, Beria a reactionat prompt si a trimis tuturor conducatorilor directiilor NKVD din Siberia si Kazahstan telegrame strict secrete prin care ii prevenea sa se pregateasca pentru primirea deportatilor din regiunile de vest ale URSS. In cateva zile, a fost elaborat „planul de masuri pentru repartizarea si aranjarea la munca a contingentelor speciale deportate din ?arile Baltice si RSSM”.
 

In paralel, se muncea tainic la elaborarea listelor persoanelor care urmau sa fie deportate si se faceau mari eforturi de a acumula cat mai mult material care sa le compromita. Agentii sovietici colectau informatii privind starea materiala, apartenenta politica, starea de spirit a localnicilor si raportau sefilor liste cu numele persoanelor care urmau sa fie deportate. Avem la dispozitie cazul raionului Ungheni, in care s-au „depistat” 11 membri ai Partidul Cuzist, 11 membri ai Garzii de Fier, trei persoane care au facut parte din Partidul Liberal, opt membri ai Partidului ?aranist. Aceste „elemente periculoase”, majoritatea fiind gospodari, erau considerate de catre bolsevici „chiaburi, bogatasi si exploatatori”. S-a pastrat o harta foarte detaliata a raionului Ungheni, in care era indicat fiecare satuc, imas, drum, drumusor, fiind insemnate locul unde pasc vitele, balta si locul pasarilor, kilometrajul fiecarei portiuni si toate constructiile locative. La fel, s-au pastrat originalele schitelor de plan ale cailor ferate din Basarabia, care au fost pregatite pentru operatia de deportare.
 

Executorii deportarii. Desi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. „Oamenii noi” ai bolsevicilor erau avansati in posturi si sustinuti in activitatea profesionala, fiind cei mai inraiti si intolerabili membri ai societatii, hotarati sa execute orice directiva venita de sus, indeplinind intocmai „linia partidului”. Totodata, politica stalinista de deznationalizare s-a bazat pe o parte a minoritatilor etnice din Basarabia – evrei, rusi, ucraineni, bulgari – acestia sustinand regimul instaurat de bolsevici. Listele cu deportati au fost facute de NKVD pe baza de delatiuni, tinandu-se cont de pregatirea si activitatea capului familiei, de averea sa si de faptul ca a colaborat cu administratia romaneasca.

Operatiunea de deportare. Operatiunea a inceput la ora 2.30, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, si a cuprins teritoriile ocupate de URSS de la Romania in iunie 1940. Din Basarabia si Bucovina de Nord urmau sa fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 sa fie arestate, iar restul 26.173 persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate si 14.542 persoane deportate din RSS Moldoveneasca).
 

De obicei, o echipa formata din doi-trei militari inarmati si un lucrator al securitatii batea la geamul casei, in plina noapte, luand prin surprindere gospodarii. „Intr-un sfert de ora sa fiti gata!”, acesta era ordinul care li se dadea oamenilor cuprinsi in spaima de cele intamplate, neintelegand unde merg si de ce.Deseori, printre cei care veneau sa ridice oamenii se gasea si „binevoitorul” sau „binefacatorul” care a denuntat familia si, astfel, „ajuta” NKVD-ul sa depisteze „elementele periculoase”. Deportatilor le era permis sa ia cate 10 kg de fiecare persoana, numai ca, de multe ori, tot ce era mai de pret sau mai util in bagajele celor deportati le imparteau intre ei cei care i-au ridicat in miez de noapte. In rest, gospodinele, speriate, printre lacrimi si oftari, reuseau sa ia niste faina, fasole, branza de oi, haine, incaltaminte, poate ceva mai de pret cum ar fi bijuterii sau bani. Indata, erau urcati in camioane sau chiar – in unele sate – in carute, fiind dusi pana la gara de trenuri.
 

In statiile de cale ferata, membrii fiecarei familii erau separati in felul urmator: capii de familii intr-o parte, tinerii peste 18 ani in alta parte, iar femeile cu copii mici si batranii – aparte. A urmat imbarcarea in vagoanele de marfa, cate 70-100 persoane, fara apa si hrana. Pe vagoane scria: „Tren cu muncitori romani care au fugit din Romania, de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori!” sau „Emigranti voluntari”.
 

Intreaga Basarabie a fost transformata intr-o mare gara de trenuri pline de lacrimi. Astfel, 90 vagoane au pornit din statia Taraclia, 44 vagoane – din statia Basarabeasca, 44 vagoane – din statia Causeni, 48 vagoane – din statia Tighina, 187 vagoane – din statia Chisinau, 48 vagoane – din statia Ungheni, 83 vagoane – din statia Ocnita, 133 vagoane – din statia Balti, 73 vagoane – din statia Floresti, 40 vagoane – din statia Rabnita, 38 vagoane – din statia Bolgrad, 103 vagoane – din statia Artiz, 340 vagoane – din statia Cernauti.
 

Drumul spre punctele de destinatie a fost lung, vreo doua-trei saptamani, si chinuitor. Conditiile – ingrozitoare. In plina vara, ei duceau lipsa de apa potabila, fiecaruia revenindu-i doar cate 200 grame de apa pe zi, iar de mancare li se dadea doar peste sarat. La fiecare oprire a trenului, in camp se aruncau cadavre, care, fie ca erau ingropate sumar, fie ca erau lasate ca hrana animalelor. Pe parcursul drumului, deportatilor nu le-a fost acordata nici o asistenta sau consultatie medicala. Astfel, in vagoanele murdare si fara asigurarea celor mai elementare conditii sanitare s-au raspandit diverse boli infectioase si multi suferinzi au decedat din aceasta cauza. La unele gari feroviare, catorva persoane li se permitea sa iasa pentru cateva minute afara, la aer curat. Cineva era trimis dupa apa potabila. In cazul tentativelor de evadare, imediat se dadea ordinul de impuscare, astfel ca nu era nicio posibilitate reala de a scapa din acel tren al mortii.
 

Soarta deportatilor. Contingentul deportat era distribuit in felul urmator: capul familiei, arestat, era izolat de sotie si copii si dus in lagarul de munca fortata, in marele arhipelag GULAG. Ceilalti membri ai familiei erau trimisi in Siberia.
Majoritatea celor aflati in GULAG, fiind invinuiti de activitate antisovietica, au fost condamnati la pedeapsa capitala. Executarea era, de cele mai adese ori, tinuta in secret, familia nefiind anuntata despre deces, cauza lui, locul de inmormantare. Pana in prezent, raman necunoscute foarte multe cazuri.
 

Cei deportati in Siberia, de la copil la batran, erau repartizati la munca in intreprinderile industriei silvice, in sovhozuri si in cooperative mestesugaresti. Pentru munca depusa nu erau remunerati echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai. Documentele cercetate pana in prezent arata ca persoanele deportate din RSSM au fost stabilite in Karaganda – 11.000, in regiunea Omsk – 6.000, in regiunea Novosibirsk – 13.700, in tinutul Krasnoiarsk – 7.000, in RSS Kazaha – 11.794, in tinutul Altai – 9.802, in regiunea Kirov si in RASS Komi – 3.600.
 

Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflam ca, in toamna acelui an, deportatii din RSSM au fost amplasati in RSS Kazaha (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) si Krasnoiarsk (470). In Kazahstan, deportatii din RSSM se aflau in regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kizil-Ordinsk (1.024) si Kazahstanul de Sud (2.735), iar in regiunea Omsk erau dispersati in 41 de raioane. Numarul total al celor deportati pe 12-13 iunie 1941 inca nu se cunoaste.
 

Teroarea stalinista, ajunsa la apogeul sau prin deportarile masive de populatie din teritoriile anexate la URSS, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, a fost o crima impotriva umanitatii si a valorilor national-umane.

 

Viorica Olaru-Cemartan,
pentru TIMPUL

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *