Articolul de astăzi reprezintă un contraexemplu la orice personaj al scenei politice din zilele noastre. O călătorie în trecut care să ne arate ce înseamnă, cu adevărat, noţiunea de politician. Unde începe măiestria de orator şi unde se termină demagogia? Cândva, politicienii noştri reuşeau să cucerească prin discurs, prin ţinuta şi vehemenţa cu care luptau pentru anumite crezuri politice. Petre Carp este unul din cele mai relevante exemple în acest sens.

Petre P. Carp, născut în iunie 1837 la Iaşi, este fondatorul Societăţii Junimea şi lider politic al acesteia. După fuziunea din 3 aprilie 1907, Carp devine şi preşedinte al Partidului Conservator. Cu o carieră politică impresionantă, ce s-a desfăşurat pe parcursul a 50 de ani, a fost martorul renaşterii naţionale a României. Unul dintre cei mai mari oameni de stat ai ţării, Petre P. Carp s-a numărat printre cele mai avizate voci din viaţa politică românească, luptând cu vehemenţă pentru crezurile sale politice. Înzestrat cu mari calităţi oratorice, istoricii îl consideră al doilea mare politician conservator după Barbu Catargiu.

Descendent al unei vechi familii boiereşti din Moldova (amintită şi de Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei”), fiu al stolnicului Petre Carp, învaţă la Franzo Sische Gymnasium din Berlin (şcoala coloniei francezilor protestanţi), apoi la Facultatea de Drept şi de Ştiinţe politice din Bonn, unde studiază economia politică, filozofia, literatura şi istoria. Încă din acele vremuri, studentul Carp se remarcă de ceilalţi colegi ai săi printr-un discurs sobru, rigid, concis, care îl va caracteriza pe tot parcursul carierei sale politice.

Este unul dintre fondatorii Societăţii Junimea (1864) din Iaşi, din care mai făceau parte Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti şi în cadrul căreia se remarca, la început, prin critică literară şi traduceri din opera lui Shakespeare.

Având la bază idei comune, cei cinci se vor axa la început pe cultivarea spiritului literar, ei reprezentând o nouă generaţie junimistă, cu o nouă concepţie asupra vieţii sociale şi culturale româneşti. Prin activitatea sa, societatea impunea o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice. Dar, Petre P. Carp, atât de împătimit pentru viaţa publică, era aproape imposibil să-şi satisfacă veleităţile în acest domeniu, deoarece Junimea nu făcea politică, ceea ce îl nemulţumea profund.

Astfel, se hotărăşte să părăsească Iaşiul şi societatea literară în care îşi făcuse un debut promiţător. În toamna anului 1865, soseşte la Bucureşti şi ocupă postul de auditor la Consiliul de Stat. Ulterior, se alătură „monstruoasei coaliţii”, iar liderii conspiraţiei i-au răsplătit atitudinea numindu-l secretar al Locotenentei Domneşti, apoi la conducerea Agenţiei diplomatice de la Paris (26 mai 1866 – 4 august 1867).

După revenirea din Franţa, Petre P. Carp se întoarce la Junimea şi decide să candideze ca deputat în Colegiul I Vaslui, pe listele conservatorilor. În Parlament, se va remarca prin calităţile oratorice impresionante. In 1870, tânărul junimist obţine şi primul ministeriat, cel al Externelor, în cabinetul Epureanu. Prezenţa lui în acest minister coincide cu războiul franco-prusac şi cu simpatiile mărturisite ale opiniei publice româneşti pentru Franţa.

Ministrul de Externe român se va pronunţa pentru neutralitatea ţării sale într-o eventuală trecere a trupelor ruseşti peste Prut. Imperiul ţarist ceruse revizuirea Tratatului de Pace de la Paris din 1856 şi concentrarea unor unităţi militare la frontiera estică a României care se va opune cu armele, dacă situaţia o cerea, împotriva încălcării neutralităţii declarate. În discursul său din 5 iulie 1870, Petre P. Carp va declara în Adunarea Deputaţilor citându-l pe Ion C. Brătianu, care spusese: „acolo unde este ortodoxie, acolo este România”, dar adaugă şi punctul său de vedere în calitate de ministru de Externe: „acolo unde sunt ginţile latine, acolo va fi şi inima României”.

Ca parlamentar, îşi exprimă convingerea că în România politică trebuie să facă persoanele bogate întrucât numai o stare materială confortabilă permite omului politic să-şi apere convingerile, în caz contrar existând riscul vulnerabilităţii sale morale. El afirma că: „În România nu trebuie să facă politică decât oamenii care au un venit de la 40.000 lei în sus”. În 1874, Petre P. Carp devine şeful grupării junimiste, ceea ce era o recunoaştere a calităţilor sale în politică, dar şi a funcţiilor îndeplinite exemplar până atunci în viaţa publică. De asemenea, politicianul Carp considera alternativa la putere a guvernelor care reprezentau interesele principalelor partide politice din ţara noastră ca fiind expresia democraţiei, servind atât intereselor ţării. Din 1877, Petre P. Carp devine senator, calitate din care va fi martor cuceririi Independentei de stat şi proclamarea României ca regat.

Primul său program politic

 În 1881, liderul junimist lansează şi primul program politic al Junimii, intitulat „Era nouă”. Acesta exprimă o doctrină în care se aveau în vedere interesele materiale ale ţăranilor şi meseriaşilor, care să asigure respectarea cultului proprietăţii, independenţa acestor oameni, care au datoria să se gospodărească şi să se administreze singuri. Această politică, arată Petre P. Carp, este menită să asigure ridicarea claselor de jos, a proprietăţii lor, garantându-le neatârnarea materială. El preconiza emanciparea industrială a ţării şi propunea în acest sens reînfiinţarea corporaţiilor menite să coaguleze interesele materiale ale meseriaşilor în lupta concurenţială cu străinii şi, tot ca un apanaj al acestor corporaţii, era şi înfiinţarea şcolilor de meserii.

Politica, ştiinţă şi artă deopotrivă

În opinia liderului conservator, politica era deopotrivă o ştiinţă şi o artă. Ea trebuia să aibă capacitatea de a asocia tradiţiile culturale, economice, sociale ale poporului cu imperativele momentului. De aceea, orice act politic îi părea lui Petre P. Carp unul singular, original, inedit, întrucât el nu putea fi aplicat cu stricteţe decât unei anumite chestiuni, a cărei rezolvare ţinea de specificitatea sa şi nu de teorii ori formule universale.

Între 7 iulie 1900 – 13 februarie 1901, este însărcinat să conducă un guvern de coaliţie. După multe colaborări parlamentare şi ministeriale, pe 3 aprilie 1907 are loc unificarea conservatoare, junimiştii fiind absorbiţi de Partidul Conservator, iar pe 21 aprilie Petre P. Carp este ales preşedintele partidului unificat.

În perioada 29 decembrie 1910 – 27 martie 1912, liderul conservator este desemnat pentru a doua oară preşedinte al Consiliului de miniştri. După această experienţă, Carp predă atât conducerea Guvernului, cât şi preşedinţia partidului (14 mai 1913) colegului său Titu Maiorescu, care la rândul său era unul dintre fondatorii Junimii. Din acest moment, Carp se va retrage din activitatea guvernamentală, dar vocea pe scena politică va rămâne una demnă de luat în considerare.

Primul Război Mondial – poziţia lui P. P. Carp

Personalitate cu o experienţă politică impresionantă de 50 de ani, suveranii României nu vor ezita să îl convoace la Consiliile de Coroană care vor decide soarta ţării în prima conflagraţie mondială. La Consiliul de Coroană de la Sinaia, din 21iulie 1914, consecvent atitudinii sale de a vedea România alături de Germania, Petre P. Carp a fost singurul om politic român care l-a susţinut pe regele Carol I în eforturile acestuia de a-i convinge pe cei prezenţi să intre în război alături de Puterile Centrale, respectând tratatul din 1883, la care el însuşi a avut o importantă contribuţie. După ce s-a hotărât ca România să rămână neutră în acest conflict, invocând faptul că Austro-Ungaria a fost cea care a atacat prima, Carol declara: „Mă voi supune majorităţii, dar mi-e teamă că o să-mi pară rău de hotărârea luată”. Apoi, regele s-a întors către Carp strângându-i călduros mâna şi spunându-i cu voce tare: „Eşti un om de inimă şi un adevărat bărbat de stat”.

Doi ani mai târziu, pe 14 august 1916, noul rege, Ferdinand I, convoacă un alt Consiliu de Coroană pentru a le comunica oamenilor politici convocaţi decizia ca România să declare război Austro-Ungariei chiar a doua zi. Văzând cum regele este influenţat de prim-ministrul liberal Ion I. C. Brătianu, Carp intră intr-o gravă polemică cu Majestatea Sa. Ferm pe poziţii, a rostit cuvinte grele la adresa regelui, dar şi a ţării, întreaga scenă căpătând proporţii încărcate de dramatism. Carp rosteşte celebra frază: „Mă voi ruga la Dumnezeu ca armata română să fie bătută”. Apoi, consecvent, declară: „Voi trimite în război pe cei trei fii ai mei dacă veţi hotărî războiul, se înţelege, în armata inamică României”. Într-adevăr, va pierde un fiu pe frontul din Transilvania, însă din armata română, iar la bătrâneţe, fostul prim-ministru va asista la întregirea României.

„Intră cine vrea, rămâne cine poate”

Înzestrat cu mari calităţi oratorice, istoricii îl considerau al doilea mare politician conservator după Barbu Catargiu. S-a remarcat printr-un discurs rece, lipsit de sentimentalism. Constantin Gane afirma că: „Din tinereţe până la adânci bătrâneţe, Petre Carp a rămas, în faţa tuturor evenimentelor, un bloc de marmură. Intră cine vrea, rămâne cine poate” .

În ultima parte a vieţii sale, Petre P. Carp se retrage la moşia din Tibăneşti, unde moare pe 19 iunie 1919, la vârsta de 81 de ani.

Anca Dumitrescu