Cică, o maimuță ieșea în fiecare zi - săptămâni la rând, un fel de acțiune-maraton - pe malul unui râu și spăla o coajă de banană. Crocodilul, mort de curiozitate, în fiecare zi o întreba: „Ce faci?”. Maimuța, în fiecare zi, îi răspundea: „Dă-mi 10 dolari și-ți spun”. La un moment dat, crocodilul cedează: „Na-ți 10 dolari, dar spune-mi: ce faci?”. Maimuța ia dolarii și-i răspunde: „Păi, nu vezi, spăl o coajă de banană...”. Decepționat, crocodilul îi zice: „Ia proastă mai ești!”. La care maimuța îl lasă fără replică: „Proastă, proastă, dar iaca fac un zece dolari pe zi...”

(Pauză publicitară)

Val Butnaru scria săptămâna trecută în „Mișcarea ionilor în R. Moldova” că a cărat și el, timp de patru ani, tone de machiaj pentru a reface imaginea liderului de partid. Sunt unul dintre puținii care-l cred că a făcut respectiva operație, fiind convins că slujește o cauză sfântă. Am trecut și eu prin ceea ce a trecut Val Butnaru. Când mi-am dat seama că ea, cauza, se identifică cu altceva și că risc să nu mai pot gândi independent și să devin umbra celebră a unui chip cioplit, am abandonat meseria. Nu poți fi, în același timp, și jurnalist, și machior. Cine încă n-a înțeles acest lucru și continuă să practice jurnalismul, e un om periculos.

Bine, bine o să mă întrebați, dar ce are această mărturisire cu maimuța din banc? Parcă-l văd pe unul cum mă trage de mânecă și mă roagă să-i spun pe cine am în vedere? Pe Voronin și poporul? Pe Roșca și protestatarii? Pe Voronin și Gonța de la „Moldova suverană”? Această foaie guvernamentală publică, miercuri, în prima pagină Apelul președintelui Voronin intitulat magistral „Despre pactul social”, apel care se vrea înțeles de noi un îndemn la dialog civic. Și ca dialogul să pornească mai repede, Ion Gonța, redactorul-șef al foii, îl zdupănește în prima pagină pe A. Mocreac, șef de departament la Primăria municipiului Chișinău, și inserează două pagini, reluate din „Ziua”, de la București, în care sunt ciomăgite, în stilul deontologic al presei de bulevard, cu adânci tradiții în securitatea lui Ceaușescu, un șir de personalități din România și din R. Moldova. Principala lovitură însă e îndreptată împotriva lui Serafim Urechean, primarul de Chișinău. Motivul ciomăgelii – „prin „varianta Serafim Urechean” se încearcă eliminarea PPCD-ului lui Iurie Roșca din dialogul dintre București și Chișinău de după posibila cădere a lui Voronin”. Ne-am oprit aici, dacă n-ar fi un mic „detaliu” – materialul din „Ziua” este reluat, tot miercuri, de cine credeți? Exact, de ziarul comuniștilor... Un lucru nu înțeleg: de când organul de presă al lui Voronin a devenit atât de frontist, încât deplânge faptul că cineva încearcă „eliminarea PPCD-ului lui Iurie Roșca din dialogul dintre București și Chișinău după posibila cădere a lui Voronin”?

(Anunțăm o mică pauză publicitară cu crocodilul și maimuța)

Acum vreo două luni, unul din vătafii ideologici ai lui Voronin, An. Dubrovski (Durakov), delira necenzurat la TVM că „presa noastră deformează imaginea realității”, „creează o imagine falsă a acelor evenimente care au loc la noi” și că, în general, „presa a înțeles greșit libertatea cuvântului”. În context, el își amintește de mine. Plecând de la „Flux”, zice el, dl Tănase „într-un fel s-a pocăit că, vedeți, că poate și pe cineva a obijduit, dar ne-a promis că, vedeți, peste câteva luni revine, totuși, în presă, într-o presă independentă care va scrie CU TOTUL ALTFEL DECÂT a scris dumnealui până la acel moment. Și într-adevăr, a apărut într-un ziar la fel de independent, dar din păcate articolele dlui Tănase NU SE MAI DEOSEBESC de cele care erau la „Flux”. ACELEAȘI articole, ACELAȘI stil, un anticomunism pronunțat”. Ca orice neofit, Dubrovski (Durakov) face exces de zel și minte: eu nu am PROMIS că voi scrie CU TOTUL ALTFEL, decât am scris fiind la „Flux”. Mi-am amintit acea emisiune de la TVM nu așa, pur și simplu, ci pentru că, bănuiesc, Gonța nu a reluat materialul din „Ziua” fără știrea lui Dubrovski, iar Dubrovski, în virtutea funcției pe care o ocupă, execută indicațiile lui Voronin. Să însemne oare aceasta că și Voronin este îngrijorat de virtuala „eliminare a PPCD-ului lui Iurie Roșca din dialogul dintre București și Chișinău”? Ciudată împletire de gânduri dadaiste, nu?

(Anunțăm o mică pauză publicitară cu crocodilul și maimuța)

E adevărat, într-un regim ca al nostru este foarte greu să practici cu onestitate meseria de jurnalist, deoarece jurnalismul independent înseamnă un permanent coșmar – lipsă de mijloace financiare, permanente presiuni psihologice, amenințări directe și rânjete „semnificative”, examene zilnice la probele de verticalitate morală, bun-simț și elementară corectitudine omenească și profesională. Jurnalismul independent își joacă în fiecare zi ultima carte, fiecare număr de ziar este ultimul, pentru că mâine se poate pomeni în stradă. Un director de publicație independentă este obligat zilnic, săptămânal să răspundă la eterna întrebare „a fi sau a nu fi” și să susțină un examen de morală și de etică profesională în fața colegilor din echipa sa. Mercenarii n-au asemenea probleme, preocuparea lor e cum să facă mai bine ca să placă Șefului? Șefu’ indică victima, iar ei se aruncă, furioși, ca niște hiene asupra acesteia. Mirosul banului le incită simțurile, le tulbură instinctele de șacali și ei mușcă, cu boturile însângerate, și bâțâie din coadă în fața Șefului. Șacalii mediatici nu lucrează cu probe și argumente; ei lucrează cu colții. Un „ion” guvernamental scrie recent că „în scopul distrugerii R. Moldova ca stat au fost alocate 200 milioane de dolari”. Acuzația a fost adusă organizatorilor (și zecilor de mii de participanți) manifestărilor de protest din Piața Marii Adunări Naționale. Cea mai elementară normă a eticii jurnalistice nu-ți permite să publici asemenea „informații” dacă nu le poți proba cu argumente. Șacalii mediatici însă mușcă fără argumente.

(Anunțăm o mică pauză publicitară cu crocodilul și maimuța)

Și dacă a venit vorba de Piața Marii Adunări Naționale, nu putem să nu vorbim despre ceea ce vorbesc toți, cu atât mai mult cu cât folosim ca pauză publicitară videoclipul (echivoc) cu maimuța și crocodilul. Eu presupun că între ceea ce se întâmplă, de la 9 ianuarie încoace, în PMAN și articolul din ziarul „Ziua” este o legătură directă, ușor demonstrabilă și ... greu de demonstrat. Ea ar fi fost ușor de demonstrat dacă alegerile locale anticipate ar fi avut loc, pentru că, presupun eu, materialul vizat a fost pregătit anume pentru alegerile locale. Înțeleg, după această presupunere nevinovată voi fi trecut fără milă în lista celor ce poartă numele de „trădători de neam”, „coadă de topor”, „sculă a unor cercuri antinaționale” ș.a.m.d. Eu stau liniștit, pentru că cunosc bine stilul făcătorilor de liste și apoi – dați-mi măcar un nume de om care nu a fost terfelit, dacă a îndrăznit să scrie ceva care-i încurcă lui Cineva? În general, oamenii noștri politici sunt sensibili, dar și răi de gură. Unul din aceștia m-a luat mai ieri la rost. Zice, laudă-l pe Roșca, dar mai întâi răspunde-mi la următoarea întrebare: de la care priză se alimentează aparatele de amplificare în PMAN și cum dracu’ comuniștii nu deconectează electricitatea cât timp Roșca strigă „Jos comuniștii!”?

(Anunțăm o mică pauză publicitară cu crocodilul și maimuța)

Pe 5 iulie 2000, Parlamentul a votat transformarea R. Moldova din republică semiparlamentară în republică comunistă. Iată ce scriam eu într-un editorial publicat în „Flux”, a doua zi, pe 6 iulie: „... trecerea de la forma parlamentară de guvernare echivalează, ÎN CONDIȚIILE ACTUALE, cu ADUCEREA CONȘTIENTĂ ȘI DEFINITIVĂ A COMUNIȘTILOR LA PUTERE. Să faci republică parlamentară într-un stat unde Parlamentul e controlat de comuniști este un act de miopie politică”. Și ceva mai jos: „... alegerea șefului statului de către Parlament înseamnă aducerea la putere a comuniștilor”.

(Anunțăm o mică pauză publicitară cu crocodilul și maimuța)

Contraargumentul că celelalte partide sunt „cadavre politice” și au fost „invalidate de electorat pe 25 februarie” nu ține – oricum, pentru ele au votat câteva zeci de mii de oameni, și aceste zeci de mii nu trebuie scoase din circuitul politic. Nu e serios nici argumentul că nimeni nu-i împiedică pe acești oameni să vină în PMAN și să protesteze împotriva comunismului. Primul care-i împiedică e însuși Roșca – cred că Roșca e suficient de realist și înțelege că foarte multă lume nu dorește să vină în PMAN tocmai din cauză că în fața microfonului e numai el. Mulți au depășit acest „complex” și pe 24 februarie au venit în Piață, mulți îl vor depăși și pe 31 martie, dar și mai mulți vor rămâne acasă. Bineînțeles, Roșca, cu capacitățile lui organizatorice, va putea umple Piața și fără concursul „cadavrelor politice”, dar mă tem că, numai cu farmaciștii, muncitorii ș.a.m.d. creștin-democrații, chiar fiind ajutați și de membrii Comitetului Cetățenesc „Palanca” și de cei ai Asociației Euro-Atlantice, va fi greu să-i dăm jos pe comuniști chiar pe 31 martie.

Unele ziare din România acreditează ideea (ah, ci limbaj sofisticat!) că protestele din PMAN de la Chișinău sunt organizate de ruși, prin Partidul Comunist al lui Voronin, și adevărata lor menire nu e de a demola regimul comunist de la Chișinău, ci de a împiedica România să intre în NATO. De unde reiese că I. Roșca ar face jocul comuniștilor și al rușilor împotriva României. Aberații, nu-i așa? Bine face „Moldova suverană” că nu publică asemenea tâmpenii. Ea publică numai investigații proprii, cum e cea cu Mocreac, de exemplu. Sau cea din „Ziua”, care tot la Chișinău e scrisă.

E scrisă, bineînțeles, în spiritul dialogului civic, anunțat de președintele Voronin. Nu în zadar a fost publicată în același număr cu Apelul privind pactul social. Eu nu cred într-un asemenea pact, pentru că atâta timp cât există, efectiv, alt pact – cel dintre șacalii din presă și hienele din politică - și crocodilul cel prost îi va da maimuței câte zece dolari, pentru acțiunea-maraton de spălare a cojii de banană, exact atâta timp normalitatea nu va pogorî peste țara noastră tristă și naivă. (Încheiem cu mica pauză publicitară cu crocodilul și maimuța.)

22 martie 2002
Fragment din cartea „Hoții de mituri”, 2004