Tendințe

Paradoxul modei simple

Se mizează tot mai mult pe simplitatea studiată, pe lipsa oricărui centimetru de material în plus, dacă el nu este absolut necesar şi pe posibilitatea de a arăta bine, fără însă a avea nevoie să apelezi la trucuri de styling. Sigur, nu doar linia contează atunci când creezi o ţinută simplă, ci şi materialul. Voalul, spre exemplu, este folosit atât pentru hainele de zi, în cantităţi impresionante transformate în cămăşi transparente, cât şi la rochii şi fuste maxi ce ne duc cu gândul la repetiţiile de balet.

Bumbacul satinat este perfect pentru ţinutele de birou, iar denimul îşi continuă dominaţia, trecând însă de la casual la business. În moda primăvară-vară 2011, designerii şi-au îndreptat atenţia şi către materialele ce au nuanţe metalice. Pentru că astfel de haine dau o notă de „duritate” ţinutei, piesele trebuie asortate cu grijă.

Reinventarea denimului
Denimul este, poate, cea mai importantă descoperire în materie de modă. Născut din nevoia oamenilor de material confortabil şi rezistent, denimul este astăzi cea mai versatilă, mai modernă şi mai folosită textilă din lumea modei. De la pantaloni, la salopete şi cămăşi, denimul îşi dovedeşte versatilitatea şi se reinventează din nou. Văzut pe podium la Derek Lam, Just Cavalli, Moschino, Dries Van Noten, D&G, Stella McCartney.

De la Est la Vest
În acest sezon, Estul întâlneşte Vestul. Designerii ne propun croieli, culori, imprimeuri – toate inspirate din cultura asiatică. Dacă în alte sezoane, pe podiumuri vedeam variante moderne de gheişe, kimonouri reinventate, în acest an, arta origami a fost în atenţia marilor case de modă. Ia notiţe de la Dries van Noten, Philosophy di Alberta Ferretti sau Vera Wang.

Invitaţie la dans
Pelicula „Black Swan” nu a cucerit doar membrii Academiei Americane de Film, dar şi podiumurile de modă. Baletul a inspirat designerii pentru crearea noilor rochii de seară, optând pentru materiale uşoare şi culori vii. Cu astfel de ţinute, te vei simţi ca o Giselle sau prinţesa Odette din „Lacul Lebedelor”.

Metallica
Această primăvară nu este deloc heavy metal, ci una care îmbrăţişează strălucirile de toate tipurile – de la lamé-uri aurii vintage până la şifon argintiu. Soluţii glamour, dar foarte moderne pentru o seară specială.

Silvia Ursu

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *