Primul interviu al părintelui Constantin Necula pentru presa din R. Moldova a fost acordat în această săptămână ziarului TIMPUL.

Astăzi, când Biserica Ortodoxă a devenit o țintă pentru mai marii vremii sau un element ridicol pentru disputele politice, o parte a preoților sunt priviți pe sub sprânceană și luați în derâdere în societate. Există însă clerici care reușesc să arate că a fi ortodox nu e un handicap sau o faptă rușinoasă. TIMPUL a reușit să stea de vorbă cu părintele profesor Constantin Necula de la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu – un om pe care-l ascultă cu sufletul la gură și tinerii, și bătrânii, și săracii, și bogații, și creștinii, și agnosticii, ba chiar și cei mai inveterați atei. El a acceptat să ne acorde un interviu exclusiv, din care credem că orice om va avea ce învăța..

„Nicio tehnologie nu bate frumusețea veșniciei sufletului”

- Care sunt marile probleme pe care le întâlniți în rândul credincioșilor?
- Mai întâi de toate, este hrănirea lor cu disperare de tot ce înseamnă știrea zilei de zi. Oamenii sunt sărăciți în nădejdea unei prese a bau-baului final. Apoi îi văd grabnici în a rupe ceea ce-i făcea eterni: iubirea, credința, nădejdea. Lumea e într-un divorț comandat de Mireasa Hristos și asta atrage după sine toate celelalte divorțuri. Personal, cred că tulburarea cea mai mare a omului modern este lipsa de orizont creștin în așteptarea morții. Nu ne-am vindecat de materialisme și dialectici de pripas. Politicul a dezonorat toate visele noastre. Iar noi încă mai așteptăm soluții de la oameni...

„Se construiește, încet, dar sigur, un Gulag al valorilor”

- Ce semnifică Catedrala Mântuirii Neamului pentru românii de pretutindeni?
- Este un Hotin de pază a românismului, un monument al trezirii rezistenței naționale în al 100-lea ceas de unitate. Construită pe locul unde au murit mii de oameni, fie anchetați de Securitate până în 1967, fie uciși pe un șantier nenorocit al Casei Poporului - frontul cel mai urât al comunismului românesc între 1987 și 1989 -, asumând în talpa și în turla sa, Crucea Libertății, mii de moaște necunoscute, Catedrala este construcția unei biruințe. Mă refer la biruința împotriva lenei, a fugii de răspundere, împotriva comportamentului tributar față de ideologiile unei politici a „corectului”, dusă în absurd. Catedrala este și semnul unității în ciuda dezbinătorilor și al spiritualității rezistenței la minciună. Cred că au auzit și oamenii din Republica Moldova cât tam-tam s-a tot făcut că e construită lângă Casa Poporului și altele de tot felul. Dar Biserica nu a cerut acel loc, ci, purtată de interesele unora și altora, a fost pusă la colț de ONG-urile responsabile de drepturile copacilor, mâţelor, râmelor și, din când în când, ale oamenilor. Interesantă este insistența unora de a nu dărâma monumentul mortuar al liderilor Partidului Comunist Român... Ceea ce nu știu cei care nu înțeleg rolul Duhului Sfânt este că, tot ce atinge Biserica, devine colț de rai. În iadul lumii contemporane, să avem un colț de Rai... Nu e puțin.

„Sensul plenar al căsniciei este martirajul”

„Biserica prestatoare de servicii devine un garaj părăsit de Duhul Sfânt”

- În Republica Moldova, activează Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, în comuniune canonică cu Biserica Ortodoxă Rusă, dar şi Mitropolia Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Cum credeţi, de ce nu reuşim să ne unim sub o singură mitropolie şi sub un singur stil calendaristic?
- Am fost urecheat des, pe Facebook, de iluștrii necunoscuți ai pastoralei guralive că mă bag în Basarabia, în biserica de acolo, fără să cunosc destul adevărul. Însă adevărul istoric umbrește voia lui Dumnezeu. Nădăjduiesc să se nască liderul spiritual de care avem nevoie în Biserică - un păstor capabil, care să adune oamenii sub Crucea lui Hristos în duhul iubirii și respectului, dar nu sub însăilările de istorie ce țin Crucea în arest. Eu văd, în schimb, în diasporă, cum frații din Moldova se întâlnesc cu Biserica Ortodoxă Română, cum preoții noștri îi ajută, le slujesc uneori și Liturghii în cinstea unui sfânt prăznuit pe stil vechi. Am prieteni buni în ambele felii de Prescură a Ortodoxiei din Moldova. În general, respect opțiunile de viață și trăire ale fiecărui om. Cred că ne vom coace în viitorul apropiat și vom rodi într-una sfântă, soborniceasca și apostolica Biserică. Asta e cel mai important. Sper să învățăm să nu mai expunem poporul binecredincios la aroganțele noastre, ca slujitori ai Bisericii, indiferent de rang, dar să trăim pătimirea poporului nostru fără a fi acoliții vreunei politici.

„Basarabia rămâne mireasa Unirii”

- Ce mesaj le transmiteți cetățenilor R. Moldova în ajunul zilei de 27 martie, când a avut loc unirea Basarabiei cu România?
- Să nădăjduiască în Hristos, schimbându-și viețile după gândul Lui. Evangheliile rămân cele mai frumoase cărți ce le avem la îndemână. Pentru că ele sunt Viață. Și să nu uite - știu că au o memorie teribilă! -, cât sânge rodește azi în țărâna libertății basarabene și că nu dușmanii din afară ne rănesc libertatea, ci propriile noastre trădări. Pe Cruce, toate se umplu de Lumină!

Părintele Constantin Valer Necula s-a născut la 19 iulie 1970, la Brașov. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, unde, din anul 2004, este doctor în teologie și cadru didactic la secția catehistică-omiletică și pedagogie creștină. A făcut studii de specializare la Padova și Versailles, cursuri de specializare în psihologie generală, în probleme legate de maltratarea copiilor, dependența de alcool și droguri. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică, dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a semnat zeci de studii și recenzii în limba română și în limbile franceză, italiană, germană. A susținut sute de conferințe personale în țară și străinătate.

Părintele este mereu prezent pe teren, între tinerii generației sale și a noastre, în școli și licee, la emisiuni de radio şi TV, fiind implicat într-o mulțime de acțiuni.

Dintre lucrările preotului Constantin Necula reținem volumele de predici: „Iată, Mirele vine” (2000), „Iubi-Te-voi Doamne” (2001), „De ce ești trist, popor al Învierii?” (2002), „Praznicar” (2004), „Privegheri” (2003), „Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele!” (2005), precum și volumele cu studii și articole de omiletică și catehetică: „Contribuția școlii Teologice Ortodoxe de la Sibiu la dezvoltarea pedagogiei moderne: Întemeietorii. Mitropolitul Andrei Șaguna” (2006), „Sarea Pământului”, I, (2002) și altele.