Ce facem mai departe cu scoala nationala? Acest semn de intrebare a devenit astazi principala preocupare a cadrelor didactice, a parintilor si elevilor, a savantilor si politicienilor. Este un semn de mare intrebare si nicidecum nu este vorba de o campanie a cuiva impotriva altcuiva, de o reglare de conturi sau de altceva. Pur si simplu, a batut ceasul cand urmeaza sa decidem: ori cream absolut toate conditiile pentru a-i invata pe copiii nostri CARTE, ori continuam sa-i invatam pe copiii nostri doar niste nastrusnice deprinderi de viata.
De fapt, scoala noastra cea nationala, fiind un organism viu, a tot incercat in ultimii douazeci de ani sa rezolve de sine statator problemele care-i puneau in pericol buna functionare si – pe unde mai bine, pe unde mai rau – s-a mentinut la suprafata oceanului de experimente moldovenesti. Atunci cand statul a esuat in sustinerea unui proces normal de functionare a scolii, ea a apelat la sprijinul parintilor. Astfel, au aparut primele asociatii obstesti ale parintilor si, ca rezultat, primele contributii legale pentru reparatii, mobilier si salariile pedagogilor.
Desigur, banul este ochiul dracului si s-a mai calcat prin strachini uneori, insa, daca e sa vorbim in ansamblu, atat efortul parintilor, cat si experienta acumulata de catre institutiile de invatamant in gestionarea fondurilor au generat o practica benefica pentru scoala, au conditionat aparitia unor reglementari de ordin juridic si a unor initiative foarte si foarte interesante. Acolo unde aceste asociatii pentru sustinerea invatamantului (asa se numesc ele astazi) au urmarit scopul lor initial – de a completa prin contributia parintilor ceea ce nu mai este in stare sa completeze statul, se poate vorbi deja despre un veritabil parteneriat dintre familie, scoala si societate in numele elevului. Anume despre acest parteneriat, valoarea si eficienta lui au discutat vinerea trecuta mai multi directori de scoli si simpli pedagogi, reuniti in jurul unei mese rotunde la Liceul „Gaudeamus” din capitala.
Tema nu a aparut din cer, deoarece, in ultimul timp, cand statul continua sa acopere doar jumatate din necesitatile reale ale scolii, anumiti functionari de anumit nivel orasenesc au initiat nitam-nisam o campanie prin care se urmareste lichidarea asociatiilor parintesti din scoli. Acest lucru nu l-au spus participantii la masa rotunda, acest lucru l-am spus eu, ca invitat, insa esenta nu se schimba: cineva doreste sa porneasca pedagogii impotriva guvernarii, parintii impotriva pedagogilor si sa readuca starea scolii nationale la nivelul anilor nouazeci, cand invatatorul venea la scoala cu creta de acasa.
Vreau sa va spun ca aceasta interesanta masa rotunda de la „Gaudeamus” a demonstrat ca si cadrele didactice constientizeaza situatia picanta in care sunt puse – pe de o parte, beneficiind de parteneriatul „Familie-Scoala-Societate”, acopera goliciunea scolii, iar pe de alta parte, sprijinindu-se pe acest parteneriat, sunt invinuite de toate relele de pe pamant. Iata de ce, manifestand tact pedagogic, participantii la masa rotunda au propus de a imprima noi valente parteneriatului dintre scoala, familie si societate prin perfectionarea cadrului legal al functionarii asociatiilor.
O prevedere legala unica ce ar stabili competente si mecanisme de functionare comune pentru asociatiile similare din scoli, dar care ar prevedea si perspective pentru dezvoltarea parteneriatului vizat, ar clarifica lucrurile si ar stabili (obiectiv si echitabil) gradul de responsabilitate al statului si gradul de responsabilitate al societatii civile in perspectiva stabilizarii procesului instructiv-educativ din scoala. Si vreau sa va spun ca experienta acumulata si la „Gaudeamus”, si la „Tudor Vladimirescu”, si la „Univers-LIONS”, si la alte licee poate servi drept reper sigur pentru elaborarea cadrului legal despre care vorbim.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
