Actualitate

Paris: Summit mondial privind conflictul dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană

Delegaţi din peste 70 de state sunt aşteptaţi să-şi reitereze susţinerea faţă de soluţia coexistenţei a două state pentru a rezolva conflictul de peste două decenii, scrie MEDIAFAX.
Autoritatea Palestiniană a salutat efectuarea acestei întrevederi, în vreme ce Israelul nu a participat, acuzând faptul că aceasta este o iniţiativă antiisraeliană.

Ultima rundă a unor tratative de pace directe a avut loc în aprilie 2014, aceasta eşuând. Israel şi Autoritatea Palestiniană nu au fost invitate la întrevedere, ele urmând a fi înştiinţate în privinţa concluziilor summitului.
Summitul are loc în mijlocul escaladării tensiunilor dintre Israel şi comunitatea internaţională după ce ONU a adoptat o rezoluţie anticolonizare.

Consiliul de Securitate ONU a adoptat o rezoluţie istorică prin care se cere suspendarea activităţilor israeliene de colonizare în Cisiordania, în contextul în care Administraţia Barack Obama a refuzat cererea lui Benjamin Nentanyahu şi a lui Donald Trump de a bloca iniţiativa prin veto.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *