Politică

Parlamentarii români nu vor mai beneficia de maşini, dar vor primi bani în plus de transport

În luna septembrie, Parlamentul a adoptat modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor în sensul ca parlamentarii să nu mai beneficieze de autoturisme în colegiile şi circumscripţiile electorale, iar, în schimb, să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport.

În luna octombrie, Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acestui proiect, subliniind faptul că drepturile materiale de care beneficiază deputaţii şi senatorii sunt instituite în scopul exercitării mandatului acestora, însă la stabilirea cuantumului lor trebuie să fie avute în vedere criterii "clare, precise, obiectiv realizabile".

Acum, Parlamentul a respins această cerere, iar legea va trebui promulgată în forma adoptată iniţial.

Astfel, s-a abrogat articolul din Statutul deputaţilor şi senatorilor care preciza că deputaţii şi senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfăşurarea activităţilor legate de exercitarea mandatului. În schimb, a fost introdusă prevederea referitoare la faptul că "deputaţii şi senatorii beneficiază, pentru desfăşurarea activităţilor legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a Birourilor Permanente, în funcţie de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie, pe bază de declaraţie pe propria răspundere care reprezintă un document justificativ".

Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, luni, să propună Comisiei de Statut cele modificări care privesc drepturile care li se cuveneau parlamentarilor, vicepreşedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru precizând că, în acest sens, aleşii vor fi nevoiţi sa predea maşinile primite şi să primească o sumă forfetară de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielile de transport în colegiu.

Chelaru a precizat că deputaţii şi senatorii care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov vor putea primi lunar, pe durata mandatului, suma forfetară de 1400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie, în baza unei declaraţii pe proprie răspundere care reprezintă document justificativ.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *