Actualitate

Parlamentul a decis să revină la vechea procedură de numire a procurorului general

Doar două zile. Atât a fost necesar pentru a se reveni la vechea normă de numire a procuorului general. După ce ieri, proiectul a fost aprobat de Guvern, astăzi și majoritatea parlamentară a decis votarea acestuia concomitent în ambele lecturi. Documentul preved excluderea filtrului instituit anul trecut de Ministerul Justiției prin crearea unei comisii de selecție a candidaților la funcția de șef al Procuraturii Generale. Decizia a venit ca urmare a declarării acestei norme drept neconstituționale de către Curtea Constituțională. Cu toate acestea, opoziția parlamentară s-a arătat nedumerită de graba cu care s-a votat documentul.

Schimbarea constă în revenirea la procedura anterioară de numire a procurorului general printr-un concurs organizat exclusiv de Consiliul Superior al Procurorilor.

Totodată, CSP va avea drept prioritate selectarea unui procuror general interimar în cazul apariției vacanței funcției de procuror general. Iar procurorii cu o vechime de peste 10 ani vor putea candida la funcția de judecător sau avocat, fără a susține examenul în fața Comisiei de Absolvire a Institutului Național al Justiției.

Amitim că în luna mai curent, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională procedura de numire a procurorului general interimar, dar și a procurorului general, procedură instituită de Parlament în toamna anului trecut. Curtea a considerat că implicarea Comisiei instituită de Ministerul Justiției în procesul de numire în funcție a procurorului general contravine articolului 125 din Constituție. Decizia nu are efect asupra mandatului lui Alexandr Stoianoglo.

https://agora.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *