Actualitate

Parlamentul a organizat „Târgul dulciurilor” pentru a susţine o familie cu 4 copii

 Din vânzarea dulciurilor s-a acumulat suma de peste 16 mii de lei. Banii, împreună cu mai multe produse de primă necesitate, urmează a fi donaţi unei familii din Chişinău, cu o situaţie materială precară, care educă 4 copii, transmite IPN.

„Este o primă iniţiativă a doamnelor din Secretariatul Parlamentului. În ajunul Floriilor şi a Sărbătorilor de Paşti, venim cu un gest caritabil pentru cei mai trişti ca noi, să le aducem bucurii în casele lor”, a spus Ala Popescu, secretarul general al Parlamentului, citată într-un comunicat de presă al legislativului.

Primul cumpărător al Târgului a fost preşedintele Parlamentului Andrian Candu, care a încurajat funcţionarii din Parlament să transforme astfel de acţiuni de caritate în tradiţie. „Este o acţiune frumoasă pentru o cauză nobilă. Astfel de acţiuni nu doar că mobilizează echipa Secretariatului Parlamentului, dar o pot face şi mai bună, şi mai unită pentru o cauză nobilă, de a colecta fonduri pentru o familie vulnerabilă”, a menţionat Andrian Candu.

Săptămâna viitoare, în holul Parlamentului, va fi organizată tradiţionala expoziţie caritabilă de Paşti, pentru susţinerea copiilor orfani.
IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *