Ultima oră

Parlamentul va întruni de voturile necesare pentru anularea imunităţii parlamentare

Cel puţin acest lucru rezultă din declaraţiile făcute de către deputaţii PDM. PSRM şi PL în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Deputatul PDM, Sergiu Sîrbu,susţine că anularea imunităţii deputaţilor este necesară pentru a asigura egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. „Sunt deputaţi care au un comportament arogant, încalcă legea, iar poliţia nu poate să le facă nimic, deoarece au imunitate. Pentru a elimina astfel de abuzuri, vom vota pentru anularea imunităţii parlamentare”, a spus Sîrbu.

Deputatul PSRM, Vasile Bolea, susţine că formaţiunea va vota pentru anularea imunităţii deputaţilor. „Trebuie lipsiţi de imunitate şi alte categorii de funcţionari ca guvernatorul BNM, judecătorii, magistraţii CC. Dar s-ar putea ca pe ultima sută de metri acest proiect să nu fie supus votului, deoarece printre PDM sunt din cei care nu doresc să rămână fără imunitate, printre aceştia fiind chiar preşedintele de onoare, Dumitru Diacov”, a declarat Bolea.

Şi deputatul PL, Ion Casian, a dat asigurări că formaţiunea pe care o reprezintă va vota ridicarea imunităţii parlamentare. „La sigur că vom vota. Este o iniţiativă sinceră, o voinţă politică de a face reforme şi de a merge înainte”, a spus Casian.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *