Parteneriatul Estic se mişcă greu, dar sigur

publicat în Editorial pe 31 Ianuarie 2013, 06:57

Parteneriatul Estic este condamnat de toată lumea: cei grăbiţi spun că merge prea încet, cei mai leneşi spun că merge prea repede.

Politica externă a Uniunii Europene este văzută de mulţi ca fiind inexistentă, pentru că nu deţine elementul cel mai vizibil în relaţiile internaţionale, respectiv forţa militară, capacitatea de a purta un război. În realitate, UE este cât se poate de capabilă să poarte un război, însă ideea de la care a pornit această construcţie a secolului al XX-lea este tocmai evitarea unui nou conflict. Ar fi o evoluţie lipsită de sens să porneşti de la o idee pacifistă şi să închei cu o oaste înarmată până în dinţi. Uniunea Europeană are la îndemână instrumentul militar NATO.

Adevărata politică externă a UE este constituită de exportul de valori: statul de drept şi economia de piaţă. În paralel cu acestea, vin relaţiile economice preferenţiale. Majoritatea regimurilor postcomuniste din Europa de Est îşi doresc relaţii economice cu UE, iar setul de valori prezintă mult prea puţin interes pentru elitele provenite din fostele partide comuniste. Ţările Europei centrale şi de Est ca şi cele din fosta Uniune Sovietică au fost preluate de aşa-numitul „eşalon doi” al fostei elite comuniste. Pe ruinele sistemelor socialiste s-au ridicat grupări oligarhice din fostele structuri - partidele comuniste, serviciile secrete, moştenitorii internaţionalei comuniste - care nu aveau cum să-şi uite fosta educaţie.

Pentru ei schimbarea de regim nu însemna nimic: şi ţările sovietice aveau constituţii în care era proclamată libertatea de exprimare şi libertatea de conştiinţă, însă doar pe hârtie. Noile oligarhii postcomuniste doresc să guverneze pe acelaşi model: legea rămâne pe hârtie pentru prostime, noi guvernăm cum ştim mai bine.

Şi aici intervine conflictul cu valorile UE: statul de drept şi economia de piaţă nu prea pot coabita cu această viziune a oligarhilor. Priviţi ce se întâmplă în Belarus: Lukaşenko a dat nenumărate semnale că şi-ar dori să colaboreze din punct de vedere economic cu UE, doar să fie lăsat în pace să zdrobească orice fel de opoziţie. Acesta a fost şi va rămâne mesajul tuturor sistemelor oligarhice postcomuniste: noi facem ce vrem în ţările noastre, cu voi nu vrem decât să facem comerţ. Parteneriatul Estic aşa cum este el conceput acum - schimburi economice condiţionate de adoptarea valorilor UE - este o politică externă cu efecte pe termen lung. Se mişcă mai greu, însă rezultatele sale nu pot fi negate.

Mai există însă un detaliu: adoptarea valorilor promovate de UE nu este obligatorie, acest lucru depinde de voinţa cetăţenilor şi a guvernanţilor din fiecare ţară. UE nu ocupă pe nimeni - este o minciună că UE ar fi o Uniune Sovietică pe dos. Toate mesajele de genul „UE vrea să ne ocupe" sunt în realitate semnale de alarmă ale oligarhilor care nu sunt de acord cu o justiţie independentă sau cu libertatea de exprimare. Sunt sigur că în orice moment pot fi date exemple ale problemelor din UE, însă nu trebuie de uitat că nu există aici cazuri de oameni închişi pentru opiniile lor sau cărora să nu li se fi dat şansa de a beneficia de un proces în faţa unui tribunal.