PAS o susține pe ministrul democrat Monica Babuc?

publicat în Moldova pe 16 Noiembrie 2017, 18:29

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, susţine reforma din învăţământul preuniversitar, iniţiată de Ministerul Educaţiei la propunerea președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. 

Tinerii PAS consideră că actualul program şcolar este prea încărcat şi trebuie revizuit, iar elevii trebuie să aibă mai puţine ore obligatorii.

"Pentru noi este evident că elevii din Republica Moldova trebuie să poată să-şi aleagă disciplinele de studiu", a spus vicepreședintele PAS Dan Perciune, citat de publika.md.

Colegii săi de partid au adus drept exemplu Liceul Academiei de Ştiinţe, unde a fost aplicat un program ce prevede un număr redus de discipline obligatorii. Mai exact, acolo au fost reduse şase ore din curriculum şi transferate ca materii opţionale.

"Considerăm că planul de învăţământ experimentat de Liceul Academiei de Ştiinţe în 2013-2015 merită să fie propus de minister în calitate de plan de alternativă pentru că asigură flexibilitatea maximă în alegerea disciplinelor de studiu", a spus președintele PAS Youth, Eugen Sinchevici.
Conferința celor de la PAS a avut loc după ce luni, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a mers la liceul Academiei de Științe și a declarat că exemplul acestei instituții va fi preluat şi de alte licee.

"Noi urmărim scopul ca să transmitem cele mai bune experienţe, inclusiv practica acestui liceu. O vom face începând cu noul an şcolar, cu siguranţă experienţa Liceului Academiei va servi în primul rând un exemplu bun", a spus ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetări, Monica Babuc.

În prezent, 30 de grupuri de experţi din domeniul educaţiei lucrează la eficientizarea programului şcolar, care nu a mai fost revizuit de zece ani.
 
Timpul.md