Ultima oră

Patentarii anunta noi proteste

Criza economica are un impact social dezastruos asupra micului business din republica atat sub aspect social, cat si sub cel fiscal. Din acest motiv, detinatorii de patente au hotarat sa organizeze actiuni de protest de amploare pentru a cere de la stat sustinere financiara si scaderi radicale de impozite si taxe. Actiunile vor incepe peste doua-trei saptamani, in plina campanie electorala.

Declaratia a fost facuta ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de catre Eugen Roscovanu, presedintele Asociatiei Micului Business din Moldova. El a mentionat ca masurile stimulatorii sunt inlocuite prin controale si razii in masa, amenzi excesiv de mari si confiscare de marfa prin firme, piete si pe trasee. „Cui pot aduce folos asemenea actiuni? Poate doar bugetului, unde este planificata in 2009 colectarea a 70 mln. de lei in calitate de amenzi”, a afirmat Eugen Roscovanu. El a precizat ca, din cauza politicii obstructioniste a guvernantilor, numarul de patente, care sunt de facto locuri de munca ieftine si accesibile, scade anual cu 40-50 la suta. Astfel, in 2007, au fost 116.473 locuri de munca in baza patentei, iar in 2008 – doar 77.724. „Putem spune ca intreprinderile mici si mijlocii (IMM) din Moldova se afla in stare de asediu indelungat, sustinut de catre o armata nesatioasa de birocrati”, a mai declarat Eugen Roscovanu, specificand ca micul business este vulnerabil, iar in perioadele de criza e foarte sensibil la atacurile birocratiei. Peste 20 de institutii de control sunt orientate spre piete, iar in total au dreptul de control peste 50 de organe de stat.

„Desi in campania electorala am fost „vaccinati” impotriva crizei economice cu doze exagerate de catre prim-ministrul Zinaida Greceanai, aceasta a lovit crunt si asupra detinatorilor de patente. Si mai tare ne doare politica fatarnica a prim-vicepremierului Igor Dodon, ministru al Economiei si Comertului, fata de aceasta categorie de cetateni, care au primit in schimbul patentei taxe enorme. Tocmai de aceea noi cerem micsorarea platii pentru patenta, reducerea platii in fondul social, devamarea de 5% din suma declarata, precum e in Transnistria, indemnizatii pentru copii s.a. Suntem dispusi sa protestam pana cand vom fi auziti!”, a declarat presedintele filialei Stefan-Voda a Asociatiei Micului Business. Totodata, Grigore Marciuc, liderul filialei AMB din Soroca, a atras atentia ca, in urma modificarilor operate la legislatia cu privire la patenta, au fost excluse un sir de activitati comerciale. El a amintit faptul ca, in timpul negocierilor cu Igor Dodon, patentarii au fost lipsiti de asistenta unui jurist. „Astfel, le-a reusit sa ne prosteasca si sa ne ingradeasca activitatea”, a mai spus el.

Detinatorii mai cer elaborarea unei legi a micului business cu privire la controale, reducerea taxei pe valoarea adaugata s.a.

 

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *