Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 25 Septembrie 2018
Abonamente

Opinii & Editoriale 25 Iulie 2018, ora 07:45

Marime Font

Patria vuindă

Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009. 

 
 

De unde și până unde, aseară, târziu, în fapt de noapte, mă apucă un cumplit dor de Patrie. Afară ploua mărunt, vecinii dormeau și uite-așa, din senin, m-a apucat acel dor de nelămurit de Patrie. Zic, ia să-mi pun eu Patria în ramă (mare nebunie - să pui Patria în ramă!), să mi-o bat pe perete și când mi se va face dor de ea – s-o am la îndemână. Mă duc la raftul cu cărți, iau Patria dintr-o enciclopedie veche (că acolo o păstram), o scutur de praf (altă nebunie – să scuturi Patria de colb!), o pun într-o ramă și o bat de perete. Cum am bătut-o, Patria a și început a vui: vu-u-u-u-u-u-u! Vuia ca o sirenă de alarmă, de se cutremurau pereții! S-au trezit vecinii, bat cu pumnii în pereți și răcnesc ca la un miting al persoanelor de vârsta a treia:

- Ce-ai pus, bă, în priză, scoate dracului, că urlă și nu ne putem hodini! Oprește urletul, bă, că chemăm securitatea!



La această înțelepciune, Patria din ramă începe a vui și mai diavolește: vu-u-u-u-u-u-u-u-u!!!! Peste un sfert de oră, bate la ușă un omulean somnoros, cu ochii roșii, intră, trece calm prin toate camerele, controlează prizele și dă cu ochii de Patria din ramă:
- Sunt căpitanul Tudor Românașu de la Comisia Etnopsihologică.
Ce-i asta? Și-mi arată la ramă. Patria mea, zic. Da’ de ce urlă, mă întreabă. Nu urlă, ci vuieşte, îi răspund. Cum am pus-o în ramă şi am bătut-o în cuie pe perete, a și început să vuiască. Da’ de ce ai pus-o în ramă și ai bătut-o în perete? mă întreabă căpitanul. Pentru că, zic eu, mi se făcuse dor de ea. Bun, zice el, ne clarificăm, dar acum, ca să calmăm locatarii și să poată dormi, închide-i gura patriei tale. Cum? întreb eu. Scoate-o afară, îmi sugerează Românașu. Nu pot, îi explic, că-i în ramă. Și n-am s-o arunc afară, că-i unica amintire rămasă de la părinți.
Da’ Patria continuă să vuiască: vu-u-u-u! căpitanul se apropie de perete, ia rama cu Patria și o pune pe masă, lângă telefon (aiureală - să pui Patria lângă telefon!). Atunci Patria intensifică vuietul: vu-u-u-u-u-u-u-u-u-u-u-!

Dom’ le, mă roagă Românașu, fă ceva și închide-i gura să fac proces-verbal. Cui, mă interesez eu, mie? Și ție, trece el la tu, și patriei tale. Și ce-o să scrii acolo? Îl tutuiesc și eu. Adevărul, răspunde căpitanul, - azi, data, luna, anul, oră târzie, cer noros, ploaie ca la Bucovina etc. …, la sesizarea cetățenilor m-am deplasat constituțional în apartamentul cutare și am identificat o patrie în ramă care urlă și deranjează populația (care vuiește, precizez eu)… care urlă, insistă căpitanul, și, fiind somat să-i închidă gura, cetățeanul X a declarat că-i unica mângâiere rămasă de la părinți și refuză s-o arunce afară…

Iar Patria continuă să vuiască – vu-u-u-u-! -, vecinii au umplut apartamentul și se uită, tăcuți, la noi și la Patria de lângă telefon. Unul, cu fața buhăită, se apropie de telefon, pipăie rama, apoi Patria (mare nebuneală – să pipăi Patria) și-i zice căpitanului: Da’ asta nu-i patria lui, îi furată, că eu îs dintr-un raion cu dânsul și știu că avea altă patrie.

Românașu trece mărturia buhăitului în procesul-verbal și mă întreabă: E adevărat? Zic, e o chestie de re-interpretare, dar Patria din ramă e a mea. Bine, face căpitanul, dar de ce să re-interpretăm lucrurile, când afară e întuneric? Patria e o chestie concretă, de ce s-o re-interpretăm? Dacă mergem pe re-interpretări, ajungem la misticism, metafizică și transcendentism… sau invers – la schimbarea frontierelor. Patria e un caz specific și re-interpretările sunt periculoase. Îți imaginezi ce s-ar întâmpla dacă fiecare individ și-ar pune patria lui în ramă și și-ar bate-o în perete, iar ele ar prinde să urle (să vuiască, insist eu)… SĂ URLE! apasă căpitanul. Bine să ur-le, dar să UR-LE ISTORIC, nu mă las eu. Românașu nu e de acord: trece precizarea mea în procesul-verbal și ridică ochii la mine: dom’le, Patria e o noțiune concretă – ea există aici și acum; întreabă poporul și arată cu mâna la cei adunați. O doamnă în cămașă de noapte face un pas înainte și confirmă: evident, așa e - uite, de exemplu, patria mea. Eu n-o pun în ramă, o țin în șkatulkă, împreună cu inelele și cerceii. Mă uit la ea în fiecare seară, înainte de culcare – e o chestie absolut concretă, nici nu miroase a misticism sau metafizică…

Patria mea continuă să vuiască: vu-u-u-u-! Căpitanul trece în procesul-verbal și mărturia doamnei, titulară a unei patrii concrete, scoate telefonul mobil: Alo, sunt căpitanul Tudor Românașu de la Comisia Etnopsihologică. Chestia s-a confirmat. Trimiteți-mi doi istorici.

Peste un sfert de oră vin doi istorici bătrâni, cercetează atent Patria mea din ramă, răsfoiesc niște enciclopedii, ceva confruntă, măsoară, se șoșotesc între ei. Poporul tace, tace și Românașu, numai Patria mea vuiește: vu-u-u-u-u-! după vreo oră de lucru, cel mai bătrân își ridică fruntea scăldată în sudori și declară: da, e furată, poporul are dreptate. E un caz tipic de patologie naționalistă, provocată de învingerea vechiului sindrom românesc – deficitul de agresivitate. Vă amintiți, dle căpitan, de ipoteza adversarilor noștri ideologici privind etnopatiile, adică sistematizarea unor constelații simptomatologice de psihologie colectivă, tipice pentru o colectivitate etnică, care pot conduce la sistematizarea sindromului specific, a traumatismelor de natură etnopsihologică pe care ei l-au denumit DEFICITUL DE AGRESIVITATE AL ROMÂNILOR…
Trebuie s-o confiscăm, îl întrerupe căpitanul. Cercetăm cazul și vedem ce facem cu ea. Pentru că noi pornim de la premisa că patria e o chestiune concretă. Nu ne putem permite luxul abstracțiilor. Când e vorba de pace interetnică și ordinea publică în stat, metafizica este periculoasă. Și apoi și situația internațională contează mult. Consiliul Europei n-ar fi încântat dacă ar afla că în Republica Moldova mai există cetățeni care-și pun în rame patriile istorice urlânde (vuinde, precizez eu…). UR-LÂN-DE, rostește pe silabe căpitanul. Poftim, semnați procesul-verbal.

Citesc procesul-verbal și refuz să-l semnez. De ce? mă întreabă căpitanul Românașu. Pentru că îi răspund, ai scris „patrie” cu literă mică. E o atitudine. Nu dom’ le, îmi răspunde el, e o chestie de ortografie: atâta timp cât paria e concretă, se scrie cu literă mică. Nu ambiguiza și nu politiza chestiunea. Aici dă glas buhăitul: sigur că politizează – e miezul nopții, iar el politizează și noi nu ne putem hodini. Și doamna în cămașă de noapte vine cu o remarcă: Haideți să terminăm cu circul – ia patria deșteptului ista, predă-o organelor competente și mergem la culcare că-i târziu, e un timp metafizic, nu vedeți că afară plouă ca la Bacovia? Vreme de beție, completează buhăitul. Doamna cască și se întinde bătrân molipsitor. Afară plouă mărunt. Patria vuiește: vu-u-u-u-! Istoricul bătrân se apropie de căpitan: Da’ vă amintiți de ipoteza adversarilor noștri ideologici despre „complexul aurelian”? Îmi amintesc, zice căpitanul, pot cita din memorie: „complexul aurelian” este un complex sistematizat la nivelul structurii mentale a elitelor locale în conjunctura repetatelor retrageri ale unor metropole cuceritoare, de care aceste elite își leagă speranțele mereu în istorie, cum a fost, bunăoară, retragerea aureliană, ori, mai încoace, retragerea occidentului în fața înaintării procesului-verbal au ba?

„Au ba!”, îi răspund. Buhăitul strigă: Da’ iscălește, bre, odată, și haideți la culcare. Iese și pleacă. Ia circ, constată femeia în cămașă de noapte și pleacă și ea. Dispar și ceilalți. Căpitanul își pune procesul-verbal în geantă și iese tăcut. După el pleacă și istoricii. Am rămas singur. Patria din ramă vuiește: vu-u-u-u-u! O pun la loc, pe perete. Afară plouă ca la Bacovia. Noaptea e pe sfârșite. Sau nu e pe sfârșite?...
O fi și aceasta o chestie de re-interpretare, cum zice căpitanul.

12 septembrie 2000 

Un articol de: Constantin Tănase
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul