Social

Paul Goma trebuie readus acasă

Mesaje de susţinere a iniţiativei TIMPUL de acordare a cetăţeniei lui Paul Goma.

La redacţie continuă să vină mesaje de susţinere a iniţiativei publicaţiei TIMPUL privind acordarea cetăţeniei RM scriitorului Paul Goma. Astăzi publicăm două din ele.

Pentru noi, basarabenii, Paul Goma este prototipul scriitorului şi intelectualului care în anii regimului comunist s-a opus deschis minciunii totalitare, falsurilor promovate de către torţionarii stalinişti privind istoria şi identitatea românilor basarabeni, trecutul şi prezentul acestei margini de Ţară. Prin acţiunile sale de protest, pline de bărbăţie şi curaj, care au marcat istoria ultimelor trei decenii, scriitorul ne-a demonstrat că, uneori, nu doar vremile sunt peste om, ci şi omul se poate înălţa peste vremi.

În romanele sale Gherla, Patimile după Piteşti, Din calidor, Altina ş.a., Paul Goma alternează cu multă măiestrie şi talent scenele zguduitoare din puşcăriile comuniste cu imaginile senine, paradisiace, decupate din copilăria sa petrecută în satul basarabean Mana de lângă Orhei, face o radiografie a fiinţei umane prinsă în angrenajele infernalei maşinării a ideologiei totalitare, exprimă spiritul şi coloritul local al românilor basarabeni.
Aflat în exil la Paris de mai multe decenii, printr-un concurs nefast de împrejurări, Paul Goma este până în prezent apatrid. Avem convingerea că ilustrul scriitor trebuie să fie pus în drepturile sale cetăţeneşti, iar autorităţile R. Moldova au obligaţia morală să-i redea cetăţenia pe care a pierdut-o dintr-o vină ce nu-i aparţine. Şi acest lucru trebuie făcut în regim de urgenţă.

E o situaţie de-a dreptul absurdă, când, în contextul în care RM tinde să se alinieze la valorile europene, o mare personalitate a culturii noastre este lipsită de recunoaşterea şi protecţia statului şi a pământului de care îi sunt legate atât viaţa, cât şi opera.

Uniunea Scriitorilor din Moldova susţine cu fermitate iniţiativa lansată de cotidianul naţional Timpul şi speră că preşedintele Nicolae Timofti va emite neîntârziat multaşteptatul decret prin care Paul Goma şi familia sa vor redobândi cetăţenia statului nostru. Va fi cel mai frumos cadou adus scriitorului şi admiratorilor săi de ziua naşterii sale, pe 2 octombrie, când va împlini 77 de ani.

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *