Guvern

Pavel Filip: Sunt convins că vom avea un acord cu FMI

După discuțiile de vineri, 15 iulie, avute cu misiunea Fondului, condusă de Ivana Vladkova Hollar, Pavel filip a declarat că ”dacă până acum spuneam că sunt opimist în ceea ce privește semnarea unui nou acord de finanțare cu FMI, la finalizarea negocierilor, pot spune că sunt convins de acest lucru. Ceea ce a rămas de pus la punct sunt doar detalii tehnice”.

Premierul se arată convins că actuala guvernare este capabilă să îndeplinească punct cu punct sarcinile fixate, iar el ca prim ministru va urmări ca acestea sa fie indeplinite.

”Suntem mulțumiți ca am obținut tot ce puteam practic la aceasta etapa din aceste negocieri, respectiv sa ajungem la o viziune comuna privind principalele direcții pe care urmează sa ne mișcăm pentru semnarea acordului în toamna. Multă lume se limitează la subiectul banilor din viitorul acord cu FMI. Banii sigur ca sunt importanți, dar e partea secundara. Partea principala e programul de reforme și care ne va ajuta sa ne echilibrăm financiar la finalul lui și sa devenim o economie stabila‎”, a mai spus premierul.

Șeful Executivului a menționat că toate angajamentelebpe care și le-a asumat Guvernul în discuțiile din aceste zile cu negociatorii FMI vor fi îndeplinite, pentru că nu există altă variantă posibilă.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *