Actualitate

Pe 31 august R. Moldova va vorbi numai româneşte!

Pentru a schimba această stare de lucruri, care nu face cinste nici statului, nici cetăţenilor săi, propunem să declarăm Sărbătoarea limbii române de pe 31 august ziua în care toată R. Moldova va vorbi numai româneşte.

În acest scop, ne adresăm Guvernului R. Moldova să facă uz de autoritatea sa şi de toate pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru ca să transformăm Ziua de 31 august dintr-o zi când limba oficială nu este doar elogiată, ci şi vorbită de toţi, peste tot. Credem că Guvernul ar putea în acest sens să mobilizeze Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar acesta, la rândul său, pe liderii comunităţilor etnice din R. Moldova. Sperăm, de asemenea, ca iniţiativa noastră să fie sprijinită şi de societatea civilă, presă, partidele politice, Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Consiliul Coordonator al Audiovizualului ş.a.

Haideţi să facem un efort ca, în această zi, peste tot în Chişinău – în transportul public şi privat, în instituţiile de tot genul, pe străzi, în grădinile publice ş.a.m.d. – să se vorbească numai limba română, capitala dând astfel un exemplu tuturor oraşelor şi orăşelelor din R. Moldova. Un cuvânt în acest sens ar avea de spus şi Primăria Chişinăului. Ar fi, de asemenea, frumos şi constructiv dacă, în această zi, televiziunile şi radiourile care emit pe teritoriul R. Moldova să difuzeze numai emisiuni în limba romană.

Limba este pilonul de bază al statului, iar respectul faţă de limbă înseamnă respect faţă de stat – şi invers. Să facem, deci, ca anul acesta, când se împlinesc 20 de ani de la declararea Independenţei Republicii Moldova, Ziua de 31 August 1989 să devină cu adevărat o zi nu numai de cinstire, dar şi de vorbire a limbii acestui stat, o zi în care să punem un nou început al consensului naţional – consens de care au nevoie toţi cetăţenii R. Moldova, indiferent de etnie, stare socială şi convingeri politice.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *