Sport

Pe drumul cel bun

Din momentul crearii noii coalitii de guvernare, persoanele oficiale din conducerea republicii tot mai des calca pragurile edificiilor sportive, onoreaza cu mult entuziasm invitatiile federatiilor nationale si cluburilor sportive de a participa la diverse evenimente sportive republicane si internationale, se implica activ in modernizarea legislatiei cu privire la cultura fizica si sport…

Sunt gesturi asteptate de foarte mult timp atat de sportivi si antrenori, precum si de numeroasa armata a amatorilor de sport.
Finala Campionatului European de rugbi, rezervat selectionatelor de juniori Under-20, care se desfasoara in aceste zile la Chisinau a constituit un oportun prilej pentru presedintele interimar Mihai Ghimpu de a apare in fata lumii sportive autohtone. Seful statului nu s-a limitat in a saluta participantii de pe paginile programului oficial al turneului, dar a discutat minute in sir cu fiecare echipa participanta (din Polonia, Serbia, Elvetia si R. Moldova), si nu a uitat sa ureze mult succes rugbistilor tricolori, antrenati de Sergiu Motoc si Ion Cebotari.

In loja oficiala, unde s-a aflat pret de cateva minute, Mihai Ghimpu a fost informat ca Stadionul „Dinamo” a ramas singura arena ingrijita din capitala, presedintele interimar sugerand ca trebuie scoasa de la „naftalina” si problema reconstructiei Stadionului Republican. Nu poate sa nu bucure acest interes sporit fata de sport al lui Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Marian Lupu si alti reprezentanti ai guvernarii care constientizeaza astfel problemele existente in domeniu si inspira optimism pentru antrenori si sportivi.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *