Peisajul politic din Republica Moldova (XII). Partidele socialiste

publicat în Atitudini pe 29 Aprilie 2014, 07:15

Dacă dominația partidelor de stânga până în 2009, de la Partidul Democrat Agrar la PCRM, are o explicație prin prisma predispozițiilor istorice ale societății moldovenești spre această alegere (lucru despre care am vorbit în articolele precedente), marele paradox al sistemului politic moldovenesc a constat în menținerea rigidă a atașamentului față de simbolismul, discursul și felul de a acționa al perioadei sovietice, ceea ce contrasta flagrant cu noua dimensiune a stângii est-europene, care a acceptat valorile generale ale stângii europene. 

Problema PCRM-ului, care va îngropa definitiv viitorul acestui partid, consta nu numai în faptul că acesta nu a reuşit să se debaraseze de stigmatele ideologice ale trecutului, prin adoptarea unei retorici de stânga socialistă sau social-democrată, așa cum a fost în cazul altor partide comuniste est-europene, dar a ratat ocazia transformării sale într-un partid comunist european, care așa cum demonstrează practica europeană, pot avea succese electorale remarcabile atunci când adoptă un limbaj politic adecvat și norme de comportament și acțiune conform mecanismului democratic. Ratarea acestei duble transformări și axarea pe menținerea intransigenței ideologice și doctrinare pot avea desigur efecte politice imediate, dar nu poate aduce beneficii politice în timp și nu oferă partidului o perspectivă politică clară în condițiile intrării R. Moldova în spațiul politic european.

Același lucru este valabil și pentru diferitele variațiuni socialiste și social-democrate din R. Moldova, care cu regret, până la ora actuală nu au înțeles adevărata semnificație a unui partid de stânga și adevărata lor misiune într-un stat democratic și într-o Europă transformată.

Valențe ale stângii europene postmoderniste

Pentru a înțelege ce este stânga europeană și care sunt valorile sale, voi prezenta pe scurt principalele puncte de reper ale celui de-al IV-lea Congres al Partidului Stânga Europeană (PSE), care s-a desfășurat la Madrid în perioada 13-15 decembrie 2013. La Congres au participat cca. 300 de delegați reprezentând 33 de partide, respectiv 26 de partide membre PSE și 6 partide cu statut de observator. Congresul a fost onorat de un număr impresionant de invitați reprezentând state cu puternice mișcări de stânga (ex.: Bolivia, Venezuela, Cuba), partide comuniste și muncitorești (ex., din Palestina, Israel, Egipt, Sahara, Columbia) și organizații sindicale (ex., Confederația europeană a sindicatelor).

Deviza congresului a fost „Schimbă Europa, pentru o Europă a muncii”, aici fiind dezbătute și aprobate documentul politic „Uniți pentru o alternativă de stânga în Europa” și platforma program „Scapă de austeritate, reconstruiește Europa”. Intervențiile atestate pe parcursul congresului s-au referit la necesitatea întăririi luptei împotriva austerității și constrângerilor impuse de instituțiile europene, a schimbării statutului Băncii Centrale Europene, dar de un interes sporit au fost discuțiile legate de necesitatea actualizării teoriei marxiste, adepții „ecosocialismului” făcând apel la reunirea forțelor specialiștilor pentru cristalizarea unor noi idei în PSE.

În cadrul congresului s-a stabilit ca anual să se organizeze un „Forum al Alternativelor Europene”, care să reunească cele mai importante forțe de stânga, aleși locali, mișcări sociale, sindicate, intelectuali și activiști; să se organizeze campanii anuale în jurul alternativelor propuse și să se organizeze evenimente politice regionale. Mențiunile aprobate s-au referit, în principal, la servicii publice, învățământ, drepturile femeilor, imigrație, schimbări climatice, demilitarizarea UE, piața transatlantică, tineret (Noi putem trăi altfel), țările central și est-europene, relații și sprijin pentru diverse partide din America Latină, Asia, zona mediteraneană etc.

Socialism european și „socialismul” moldovenesc

Dacă pornim de la preocupările stângii socialiste europene spre realitățile moldovenești, atunci putem deduce că asumarea titulaturii sau doctrinei socialiste de către anumite partide socialiste din R. Moldova este departe de a fi identică cu modul de acțiune socialist. Mai multe partide s-au revendicat sau se revendică de la socialismul democratic, printre care menționăm: Partidul Socialist din Moldova (PSM), Partidul Socialiştilor din Republica Moldova „Patria-Rodina”, Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM), Uniunea Muncii Patria-Rodina (UM), Partidul Dreptăţii Social-Economice din Moldova (PDSEM), Mişcarea Politică „Speranţa -Nadejda”, Mişcarea Social-Politică Republicană „Ravnopravie” etc.

Partidul Socialist din Moldova (PSM) a fost creat la 11 august 1992 din foştii membri ai PCUS interzis în august 1991, iar preşedinte a fost ales Victor Morev. Din punct de vedere ideologic se revendică ca un partid al socialismului democrat, iar principalele aspecte doctrinare erau alianţa economică cu Federaţia Rusă, Ucraina, Belarusi şi Kazahstan; unificarea teritorială a Moldovei (Memorandumul Kozak), iar acest lucru trebuie realizat prin referendum; Republica Moldova trebuie să aibă un statut neutru recunoscut internaţional; învăţământul şi serviciile medicale gratuite; lichidarea postului de preşedinte al statului; lupta cu criminalitatea şi corupţia. La alegerile din 27 februarie 1994 Blocul Electoral „Partidul Socialist şi Mişcarea Unitate-Edinstvo” a avut 22% voturi şi 28 deputaţi, la 22 martie 1998 - Blocul Electoral „Uniunea Socialistă” a obținut 1,83%, la 25 februarie 2001 s-a regăsit în Blocul Electoral „Alianţa Braghiş” cu un total de 13,36%, iar la 6 martie 2005 - Blocul electoral Patria Rodina a acumulat 4.97%.

Cel mai important partid socialist actualmente este Partidul Socialiştilor din Republica Moldova „Patria-Rodina” (PSRM), care s-a desprins în anul 1996 de Partidul Socialiştilor din Moldova din „motive ideologice şi de natură strategică”. La 29 iunie 1997 a avut loc congresul de constituire al PSRM, care s-a produs pe baza foştilor membri ai PSM. Copreşedinţi ai partidului au devenit Veronica Abramciuc şi Eduard Smirnov, iar PSRM se pretindea că este exponent al doctrinei socialismului democratic al cărui lozincă este „Moldova, muncă, egalitate în drepturi”.
La Congresul X al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (18 decembrie 2011) în funcţia de preşedinte al partidului a fost ales în unanimitate fostul deputat comunist Igor Dodon, iar Veronica Abramciuc a fost aleasă în calitate de preşedinte de onoare al formaţiunii. Alături de Dodon la formațiune a aderat Zinaida Greceanîi, urmată ulterior de un alt „comunist” Ion Cebanu, ceea ce a permis articularea unei fracțiuni „socialiste” în parlament.

Sub acuzația de „dezbinare a mișcării socialiste”, dar în realitate din dorința de a avea mai multă libertate în luarea deciziilor pentru reorientarea totală a partidului spre dezideratele geopolitice, Dodon realizează la Consiliul Republican din 4 iunie 2013 demiterea lui Valentin Crîlov şi Veronica Abramciuc din organele de conducere ale formaţiunii, iar la Congresul XI Extraordinar din 3 august 2013 își propune elaborarea unui Program alternativ de dezvoltare a ţării pe o perioadă de 10 ani; a Conceptului de federalizare a Republicii Moldova, iar integrarea euroasiatică este declarată ca vector de dezvoltare a politicii externe a Republicii Moldova.

Acțiunile liderului socialist Igor Dodon ies total din contextual specific unui cadru doctrinar socialist, accentele prioritare ale discursului fiind plasate pe ideea organizării unor referendumuri locale referitoare la orientarea externă a țării, de genul celui care l-a susținut și în Găgăuzia. Comparate cu pornirile sale proeuropene atestate cu diferite ocazii în diferitele funcții pe care le-a avut în perioada guvernării comuniste 2001-2009, afirmațiile lui Dodon par și mai ipocrite și rupte de context, dar dincolo de aceasta, ele afectează integritatea sa politică și denotă caracterul conjunctural al opțiunilor politice. În același timp, acest discurs este unul antieuropean, profund antiromânesc și prorus, ancorat în retorica neosovietică privind tratarea istoriei naționale și a „statalismului moldovenesc” de tip sovietic. În sprijinul acestor porniri, împreună cu alte formațiuni politice de stânga, printre care Partidul Popular Socialist, partidul „Patrioţii Moldovei”, partidul „Renaştere” şi partidul „Moldova Unită”, Partidul Socialiștilor formează „Consiliul Coordonator comun”, constituit în cadrul forumului „Moldova: alternativa de stânga” din 5 februarie 2013, care își propune o nouă platformă socio-politică pentru valorile de stânga în Republica Moldova, ideea de „stat moldovenesc”, „identitate moldovenească”, protejarea memoriei istorice, promovarea vectorului euroasiatic, protecţia socială şi introducerea Istoriei Moldovei în şcoli.

Prin aceste asocieri, relația dintre actualele partide „socialiste” moldovenești și realitățile doctrinare ale socialismului european, expuse anterior, sunt absolut formale și deșănțate. Dacă limbajul socialiștilor europeni este unul accentuat social, marcat de lupta împotriva austerității și în favoarea egalitarismului, cu accente preponderente asupra protecției sociale, dar într-un cadru european prin excelență („Schimbă Europa, pentru o Europă a muncii”, „Uniți pentru o alternativă de stânga în Europa”, „Scapă de austeritate, reconstruiește Europa”), care definește identitatea socialiștilor europeni, atunci retorica „socialiștilor” moldoveni este una exclusiv geopolitică, lipsită de conținut social, decât la nivel declarativ, deopotrivă prorusă și euroasiatică, în același timp antioccidentală și antiromânească, dar și preocupată de un „naționalism moldovenesc” primitiv, străin în general dezideratelor socialiste și marxiste, care pun accentul pe aspectul de clasă al gândirii și acțiunii politice.