Energia partidelor noi este uneori ajutătoare în schimbarea contextului politic, dar de cele mai multe ori acestea au misiuni episodice și rar reușesc să se mențină mai mult de un ciclu electoral în politica moldovenească. Dacă am aborda sistemic analiza partidelor „nou venite”, atunci o tipologie ar include următoarele categorii: partidele pretins „anticomuniste” (gen PLDM), partidele antisistemice sau protestatare (de tipul Mișcarea Populară Antimafia sau cum se dorește a fi Partidul Forța Poporului), partidele apărute dintr-o pretinsă ruptură de partidul-matcă (de tipul Partidul Acțiunea Democrată, PLRM sau Partidul Comunist Reformator) și partidele „geopolitice” (cum fără să recunoască, pare a fi Partidul Nostru a lui Renato Usatâi).

Centrismul - gara „noilor veniți”

Majoritatea covârşitoare a acestor partide s-a situat în centrul eşichierului politic, aspect extrem de sugestiv din perspectiva constatărilor pe care le-am făcut referitor la centrism. Această predilecţie pentru „de-ideologizare” şi supraaglomerarea centrului politic după 2009 apare şi ca un rezultat al dificultăţilor în autoidentificare pentru aceste partide, ceea ce determină necesitatea poziţionării într-un spaţiu politic instabil şi multidimensional, care îți oferă un spectru mare de manevră și o mai puțină responsabilitate politică față de un potențial electorat.
Apariția PLDM, principalul partid politic de guvernare, a fost determinată în 2007, aşa cum reiese din propriile argumente, de „...opoziţia faţă de actualul partid de guvernământ – PCRM şi faţă de „acoliţii" acesteia”, de „...absenteismul masiv al cetăţenilor la actul electoral şi numărul mare al indecişilor - pături sociale largi care nu se regăsesc în partidele politice existente”. Apărut de asemenea dintr-o aparentă ruptură a liderului său Vlad Filat de PDM, partidul și-a asumat o retorică anticomunistă, inițial credibilă, ancorată în sloganul „Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști”, dar care odată cu asumarea actului de guvernare în 2009 a fost dată uitării. Mai mult decât atât, PLDM nu numai că n-a realizat decomunizarea imediată a politicii moldovenești și criminalizarea PCRM pentru guvernarea 2001-2009, dar în mare parte a preluat schemele de cleptocrație ale mașinăriei comuniste, pentru a deveni însuși ținta acuzelor din partea societății civile, numele liderului partidului și a acoliților săi devenind tot mai frecvente în cazurile de corupție, contrabandă și trafic de influență. Lipsa de continuitate a mesajului electoral și acțiunii politice s-a regăsit și în torpedarea inițiativelor liberale de decomunizare a societății în general, întreprinse de președintele interimar Mihai Ghimpu, PLDM refuzând să voteze raportul Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului totalitar sovietic, propus de fracțiunea liberală în 2010, care ar fi adus la o decomunizare reală a societății, promisă de liberal-democrați înainte de 2009. În cele din urmă, această absență a reperelor doctrinare clare (pornit ca un partid conservator, apoi popular, deși conține sintagma liberal) și ancorarea partidului în centrism a făcut ca discrepanța dintre retorica electorală și acțiunea politică să devină enormă, ceea ce a devenit un impediment în legitimarea partidului și a fost pe cale să compromită chiar vocația europeană a PLDM, unicul reper încă de consistență al partidului. Guleaua de „gropar” al ideii de integrare europeană va atârna permanent la piciorul viitorului politic al lui Vlad Filat, exact cum cea de „gropar” al românismului l-a tras în neant pe Iurie Roșca, chiar dacă partidul din inerție va mai avea o continuitate în spectrul politic, determinată și de existența unui aparat birocratic avantajat politic de aflarea PLDM la putere.

Partidele din ruptură și fotbalul

Partidele create din ruptură de „partidul-mamă” sunt la fel ca și echipele de fotbal marionetă, create în perioada comunistă de marile cluburi ale armatei și securității „Steaua” și „Dinamo”, pentru a se încurca una pe cealaltă în campionatul României. Altfel spus, când venea timpul jocului unor echipe terțe cu „Steaua” sau „Dinamo”, acestea ofereau bani, împrumutau fotbaliști sau intimidau arbitri pentru ca ele să câștige cu orice preț împotriva marii rivale.

Cam așa stau lucrurile în cazul Partidului Liberal Reformator, a căror ruptură de Partidul Liberal, este sugerată de apropierea lui I. Hadârcă de P. Lucinschi, dar și existența unor interese de afaceri dintre Filat și unii membri ai PLRM, care a dorit „cotonogirea” echipei liberale și scoaterea sa din actul de guvernare. De această ruptură nu este străin nici PDM, mai exact Vlad Plahotniuc, care tot ar avea interes în existența unui partid „liberal” între PLDM și PL.

Tot la fel, cum Vlad Plahotniuc nu este străin de plecarea lui Mihai Godea de la PLDM și formarea Partidului Acțiunea Democrată, care mai creează o „căpușă liberală”, alături de PL, PLDM, PLRM și PNL. Acum să încerce electoratul moldovenesc să se descurce în acest amalgam de „liberali”. Or chiar dacă pretinde că este „…partid reformator, cu vocaţie europeană şi doctrină liberală modernă”, PAD-ul la nivel ideologic își asumă o platformă centristă, populistă, a cărui „…obiectiv primordial al politicilor de asistenţă socială sunt atenuarea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale a persoanelor nevoiaşe şi cu dizabilităţi, prin diverse servicii de asistenţă socială, acordate în combinaţie cu beneficiile băneşti, în funcţie de problemele existente”, adică deziderate în esență ale stângii. Iar în condițiile absenței unei clase de mijloc consolidate, pe care mizează politic, partidul aspiră să pescuiască votanți din centrism și postulate populiste, dar și din votanții PLDM și PL, pe care îi consideră apropiați din punct de vedere ideologic, lucru care convine PDM pentru că scindează și mai mult eșichierul de dreapta.
Nu mai puțin comică este situația unui alt partid creat din ruptură - Partidul Comunist Reformator, care a fost creația cea mai lipsită de imaginație politică din câte s-au făcut până în prezent. Pentru a rupe electorat de la PCRM și a dilua masivul comunist de pe stânga, PDM a stimulat ieșirea fostului deputat comunist Ruslan Popa din PCRM, acesta formând la 3 mai 2014 Partidul Comunist Reformator, care și-a ales ca simbol tot secera și ciocanul, iar în locul cărții de pe sigla PCRM a fost pusă o stea. În speranța că electoratul va reuși la timp să vadă diferența între „cartea” lui Voronin și „steaua” lui Popa, așteptăm și noi, în van, ca și PDM, că votanții PCRM vor merge spre PCR, iar acesta din urmă va deveni un partid de buzunar a lui Plahotniuc.

Nihilismul „partidelor de protest”

La fel de ironică este situația cu „partidele de protest”, cu tentă nihilistă, care s-au perindat constant în spectrul politic moldovenesc, pedalând același mesaj – „noi împotriva tuturor”. Cel mai emblematic este din acest punct de vedere cazul Mișcării Populare Antimafia, al cărei lider, Sergiu Mocanu, are mai multe experiențe politice contradictorii, de la vocația de frontist în PPCD la cea de consilier al lui Voronin, pentru ca ulterior să devină un paria al guvernării comuniste și să-și găsească utilitatea în partidul fraților Țopa, care luptă preferențial împotriva prietenului de altădată, iar acum dușmanul lor de moarte, oligarhul V. Plahotniuc. Sloganul „comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apă și un pământ” este reprezentativ pentru acest tip de partid, de nuanță bolșevică, antisistemică, care vine să demonstreze societății vechiul slogan leninist „există un asemenea partid”.

În aceeași dimensiune antisistemică și de protest se află și Partidul Forţa Poporului (PFP), constituit la 21 aprilie 2013, care potrivit declarațiilor liderului său, N. Chirtoacă, „...se poziţionează în centrul eşichierului politic, iar doctrina social-liberală reprezintă fundamentul doctrinar al identităţii politice a formaţiunii”. Constatând faptul că „…în Moldova a apărut un sistem social-economic şi politic, care conţine toate caracteristicile capitalismului oligarhic... care se manifestă prin dominarea în politica şi economia ţarii a grupărilor de tip oligarhic, care iau sub control partidele politice, sursele de informare în masă, instituţiile statului şi finanţele publice prin coruperea sistemică a birocraţiei”, PFP își propune o abordare demolatoare a ordinii politice existente, similară partidelor de tip nihilist și se pretează în ipostaza de „partid-salvator”, experimentată deja de alte partide politice de acest gen.

Ce pare interesant în cazul acestui partid este originalitatea orientării externe, care la fel ca și în cazul altor exponenți ai centrismului moldovenesc, are componentă de poziţionare geopolitică, un mod de a răspunde la dilema orientării între Est şi Vest. Potrivit programului, partidul militează pentru „...dinamizarea integrării Republicii Moldova în procesele şi structurile europene prin dezvoltarea reciproc avantajoasă a raporturilor bilaterale, precum şi multilaterale cu statele UE în domeniul modernizării şi reintegrării statului (fără a vorbi de integrare ca o perspectivă certă), dar în același timp „dezvoltarea relaţiilor de parteneriat şi de colaborare cu statele-membre ale Uniunii Europene, în mod special cu Germania, Franţa şi Marea Britanie (care pare a fi diferită de colaborarea în cadrul general UE), și asta odată cu „...dezvoltarea relaţiilor strategice cu Federaţia Rusă” și „menţinerea unor relaţii favorabile în domeniul politicii, economiei, comerţului, ştiinţei şi tehnicii, culturii cu statele-membre ale Comunităţii Statelor Independente”, dar și „aprofundarea relaţiilor cu statele Europei Centrale şi de Est (care de asemenea este văzută în afara contextului UE, a căror membri aceste state sunt de fapt). Într-un cuvânt, o abordare centristă tipică, care vrea să-i împace pe toți votanții, atât cei care pledează pentru Est, cât și pentru Vest, lipsită de responsabilitate politică și incapabilă de a da un răspuns clar în privința opțiunii fundamentale de politică externă a R. Moldova – aderarea la Uniunea Europeană. Aceasta în cazul în care, în spatele acestui partid, nu stă un interes extern ascuns al intereselor Moscovei.

„Partide geopolitice” cu iz de showbiz

Am lăsat la urmă un partid politic a cărui apariție este spectaculoasă, la propriu și la figurat, și al cărui lider vrea să devină carismatic prin tenta neordinară de a trata politicul moldovenesc. La 13 aprilie 2014, Nicolae Andronic, un alt mare „artist” al politicii moldovenești a cedat Partidul Popular Republican (PPR) lui Renato Usatâi, care l-a redenumit în Partidul Nostru. Făcând abstracție de mesajul doctrinar și politic al formațiunii, care în mare măsură poate așeza acest partid în rândul partidelor protestatare („noi împotriva tuturor”), vedem că acțiunea liderului este una de efect, mai mult de imagine decât de conținut, acesta fiind omniprezent în sponsorizarea acțiunilor de orice gen, de la concerte cu artiști renumiți ruși la evenimente sportive și acțiuni de caritate, care au de obicei un grad sporit de aderență a maselor și care produc un efect al identificării acestor cu Renato Usatâi și partidul lui. Dar dincolo de această componentă aparent inocentă de showbiz, acest partid are o puternică conotație moscovită, care reiese tranșant din declarațiile liderului său, care într-un interviu acordat televiziunii BTV din Bălți a spus că „...integrarea europeană este un proiect antirusesc... care va duce la înghițirea R. Moldova de către România, iar acordul de asociere și cel cu privire la liberul schimb cu UE vor duce la nimicirea economiei moldovenești”. Cu alte cuvinte, în amalgamul de partide voroniste, dodoniste, mișiniste, șeliniste, pe care Moscova le cultivă cu asiduitate în R. Moldova, apare un nou tip de partid de inspirație rusă, care încearcă testarea unui altfel de electorat, care se regăsește în efectul de „naș pareni” a lui Renato Usatâi.

În esență, centrul politic este un loc al sincretismului politic, adică al politicilor din afara spectrului politic convențional stânga-dreapta, iar principala idee a politicilor sincretice (sincretismul este o religie a compromisului) este preluarea poziției politice de neutralitate, care combină elemente asociate cu stânga și dreapta pentru a atinge o reconciliere în societate. Departe acest lucru de partidele politice de centru din R. Moldova, care se văd protestatare, demolatoare, oportuniste, marionete, promoscovite, iar în esență lipsite de identitate.