Femeia

Perfecţiunea rujului!

Chiar dacă nuanţele şi culorile fardurilor se aleg cât de cât uşor, când vine vorba de ruj, problema are un grad destul de mare de dificultate. Toate femeile tind să poarte un ruj roşu, dar trebuie de spus că acesta nu este tocmai potrivit chiar în orice moment al zilei! Pentru că buzele sunt întotdeauna în centrul atenţiei, culoarea, dar şi nuanţa rujului sunt extrem de importante. Pentru a folosi tot timpul culoarea care ţi se potriveşte, nu trebuie decât să fii atentă la câteva trucuri.

CULOARE APROPIATĂ DE CEA A BUZELOR
Cea mai simplă regulă pentru alegerea rujului este să optezi pentru nuanţele cu maximum două tonuri mai închise decât culoarea naturală a buzelor tale. Ca să poţi testa corect, aplică rujul pe o singură buză. Dacă este cu numai un ton sau două mai închis decât culoarea ta naturală, ai găsit rujul potrivit. În cazul în care nu poţi testa rujul în magazin, ar fi bine să încerci să te orientezi după culoarea de pe ambalaj.
Aşază ambalajul în dreptul buzelor şi compară în oglindă culoarea ta naturală cu cea de pe ambalaj. Ideal este să te poţi privi în lumina naturală, în dreptul unei ferestre.

Dincolo de regula celor două tonuri, există o altă metodă, ceva mai complicată, de a alege un ruj. Pentru cele mai bune alegeri trebuie să iei în considerare culoarea pielii tale, dar să ţii cont şi de cea a ochilor şi a părului.

TEN DESCHIS
Femeile care au pielea deschisă la culoare trebuie să aleagă variante nude de roz, coral, piersică. Nu sunt recomandate rujurile maro! Această culoare îţi face pielea să pară foarte deschisă şi îi oferă un aspect cenuşiu.

TEN MEDIU
Dacă ai tenul de culoare medie, înseamnă că ţi se potrivesc nuanţele mai închise. Rujurile care ţi se potrivesc sunt cele în nuanţe de roz sau nuanţe care au ca ton de bază violet şi prună. Evită roşul-aprins, alegând în loc nuanţe de rubiniu.

TEN ÎNCHIS
Nuanţele de prună, ciocolatiu sau roşu sunt perfecte pentru pielea măslinie. Pentru machiajul de zi alege nuanţe de maro, iar pentru cel de seară alege rujuri cu tonuri de bază mov sau violet.

PONTURI
Conturul de buze nu trebuie să fie vizibil. Acesta se aplică înaintea rujului.

Pentru a fi sigure că rujul nu va rămâne pe toate paharele sau cănile sau pentru a fi sigure că nu îl veţi mânca, aplicaţi fond de ten pe buze înainte de a folosi rujul.

Culoarea rujului aderă mai bine şi durează mai mult, dacă este aplicată pe o suprafaţă catifelată. Exfolierea buzelor, o dată pe săptămână, îţi asigură o culoare luminoasă.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *