Istorie

Personalitate zilei. Florence Nightingale, precursoarea serviciului sanitar modern

Florence Nightingale s-a născut în 1820 la Florenţa într-o familie britanică bine poziționată în societate. Dorința de a-și ajuta semenii a apărut din adolescență, confirmarea fiind însemnările ei din jurnalele acelei vremi. Cu timpul, sentimentele sale au devenit și mai puternice. Se simțea limitată și inutilă și își căuta ocupații care să ofere un sens vieții. Aceste dorințe puternice contraveneau planurilor mamei sale, care ar fi dorit s-o mărite.

Aflarea veștii că Florence va deveni infirmieră a avut consecințe violente. În perioada victoriană, infirmierele erau desconsiderate de către clasa burgheză, spitalul nu era nici pe departe cel mai indicat loc pentru o viitoare doamnă de societate.

Părinții săi s-au opus categoric deciziei luate de fiica lor, interzicându-i orice acțiune în acest sens. Reacția părinților i-a provocat o depresie puternică, Florance pierzându-și astfel dorința de a mai trăi. În taină, a adunat cât mai multe informații privind desfășurarea activității spitalelor din Anglia, starea lor sanitară și tratamentul oferit. Și-a dezvoltat astfel planul de creare a unui sistem de tratament medical adecvat.

În această perioadă i-a cunoscut la Roma (1847) pe Sidney și Liz Herbert, secretarul de stat al Angliei și soția acestuia. În momentul în care a împlinit 31 de ani, Florence s-a decis să plece în Germania, lăsând în urmă restricțiile impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate.

După întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcția de directoare a spitalului pentru femei din Harley Street. Instituția după spusele lui Charles Dickens, a fost transformată de Florence într-un adevărat spital: cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoțele pentru solicitarea ajutorului.  

Contribuția cea mai cunoscută a lui Florence a avut loc în timpul războiului din Crimeea (1853-1856). Condițiile din spitalele pentru soldații englezi răniți în Crimeea, descrise de primul reporter de război din istorie, William Russell, erau înfricoșătoare – lipsea îngrijirea medicală de specialitate iar igena era inexistentă. Pentru a dezamorsa situația, guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil care să se ocupe de acest serviciu și anume pe Florence Nightingale. Aceasta, însoțită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, (sau Üsküdar, o suburbie a Istanbulului), la 545 km de Crimeea.

Acolo au descoperit soldații răniți rău îngriți de personalul medical complet demoralizat ca urmare a indiferenței oficiale. Pe deasupra, era o lipsă de medicamente, igiena era neglijată, iar infecțiile în masă erau răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea mâncării pentru pacienți. Doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea postoperatorie a răniților.

În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de soldați, majoritatea din cauza unor boli ca tifosul, holera și dizenteria, nu din cauza rănilor. În spital condițiile erau mizerabile din cauza suprapopulării, ventilației proaste și a lipsei grupurilor sanitare. O comisie sanitară a guvernului britanic a fost trimisă la un moment dat și a reglat aceste aspecte. Mortalitatea a fost redusă.

Nightingale a continuat să creadă că rata de mortalitate a crescut din cauza alimentației proaste și supraîncărcării cu soldați. După ce s-a întors din Marea Britanie, ea a început să colecteze dovezi pentru a le prezenta Comisiei Regale pentru Sănatate în Armată pentru a demonstra că majoritatea soldaților au fost omorâți de condițiile proaste din spitale. Aceasta experiență a influențat-o și mai târziu în carieră, ea susținând mereu importanța condițiilor de trai. Ca urmare, a contribuit la reducerea mortalității în armata britanică pe timp de pace, îndreptând atenția asupra aspectelor ce țin de igiena în spitale.

O dată cu mărirea numărului de răniți aduși de pe front, spiritul organizatoric al Florencei a fost apreciat de către doctori. În acea perioadă, ea și-a dobândit numele de "Lady with the Lamp" (Femeia cu lampa), deoarece personalul infirmier făcea turul de noapte al saloanelor. Totuși, în momentul în care spitalul a început să funcționeze normal, ea s-a îmbolnăvit atât de grav, încât, după revenirea în Anglia, la vârsta de 37 de ani, a rămas paralizată la pat.
 
Cu tenacitate și ambiție, ea și-a depășit invaliditatea, și a condus acțiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat un sistem de sănătate în India, a înființat și a condus școlile sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultațiile aveau loc în dormitorul lui Florence sau prin corespondență. I-au cerut părerea miniștri, generali și directori, iar ea le-a răspuns cu același
profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieții, să scrie peste 17.000 de scrisori, ceea ce-i conferă un loc înalt în istoria epistolografiei.
Datorită ei, s-a înființat Academia Medicală Militară și Școala de infirmiere de pe lângă Spitalul Sf. Thomas.

La bătrânețe s-a împăcat cu oamenii: mult timp și l-a petrecut cu infirmierele sale la picnicurile organizate la proprietatea surorii sale din Chaydon și și-a vizitat familia. În anul 1901 și-a pierdut definitiv vederea, ceea ce a împiedicat-o să mai poarte corespondență. Șase ani mai târziu, ca recunoaștere a activității sale, i s-a acordat Ordinul pentru merite deosebite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *