Personalitatea zilei. Vladimir Ocușco, un pictor al peisajului basarabean și al Chișinăului vechi

publicat în Artă pe 9 Decembrie 2014, 07:01

Vladimir Ocușco s-a născut pe 7 februarie 1892 în orașul Oșmeni, regiunea Grodno. 

A studiat pictura la Academia de Arte din Sanct-Petersburg, atelierul lui P. Cistiakov şi F. Rubo (1880-1886). La Chișinău s-a stabilit în 1897. Aici preia conducerea Şcolii de Desen. Timp de 22 de ani, Ocușco s-a ocupat intens de roblemele organizării ştiinţifico-metodice a şcolii; obţine o încăpere nouă cu cinci săli luminoase pe strada Şmidt, 119. Au fost deschise 3 clase, unde elevii învăţau arta desenului, pictura şi compoziţia, precum şi un curs teoretic de artă plastică. În afara orelor se practicau excursii în natură, unde elevii făceau studii, crochiuri, schiţe, etc. V.Ocuşco insufla elevilor principiile metodei realiste de studiere şi reprezentare a caracterelor naturii, promovând ideea armoniei dintre fond şi formă. În noile condiţii a fost posibilă organizarea unui muzeu, a unei biblioteci, precum şi a unui fond metodic completat cu cele mai reuşite lucrări de studiu. Din iniţiativa lui Ocuşco V. la Chişinău în 1903 apare Societatea amatorilor de artă din Basarabia, care în anii 1903 – 1911 a organizat şase expoziţii, ce s-au bucurat de un mare succes.

Ca pictor, Vladimir Ocușco îndrăgește peisajul. Tablourile sale sunt dedicate naturii Basarabiei și vieții rurale. În 1904 ajunge în Elveția cu ocazia participării la o conferință a profesorilor de desen. Munții cu vârfurile înzăpezite l-au inspirat să producă o serie de picturi cu peisaje alpine. Nu mai puțin interesante sunt imaginile Chișinăului vechi cu străzi înguste și case mici pe care le-a imortalizat pictorul. 

Vladimir Ocușco a elaborat proiectul restructurării școlii de desen într-un colegiu de  artă. În 1919, pictorul s-a stins din viață și conducerea școlii a fost încredințată lui Alexandru Plămădeală. 

Timpul.md