Astăzi 22 Septembrie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 09:46
Abonamente
 
 
 

Social 22 Mai 2017, ora 14:18

Peste 4.200 de locuitori ai satelor Gura Bîcului și Bîcioc vor beneficia de servicii medicale de calitate

Marime Font

Datorită sprijinului Uniunii Europene, locuitorii din satele Gura Bîcului și Bîcioc se vor bucura de servicii medicale mai bune. Oficiul Medicilor de Familie (OMF) din Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, care prestează servicii locuitorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru, a fost renovat în cadrul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii", implementat de PNUD Moldova.

OMF-ul are grijă de sănătatea a 3.600 de localnici, dar și a celor peste 800 de locuitori ai satului Bicioc, din stânga Nistrului. Inaugurarea a fost organizată într-o zi specială pentru comunitate - Hramul satului. Alături de localnici și oaspeți din satul Bîcioc, la eveniment au luat parte și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Renovarea instituției medicale este primul proiect cu finanțare europeană din Gura Bîcului.

„Oficiul Medicilor de Familie a fost construit în anii ''80. De atunci, din lipsă de bani, edificiul nu a fost renovat niciodată. Acoperișul, geamurile, ușile, și toate rețelele inginerești – de electricitate, canalizare și de aprovizionare cu apă erau defecte, la fel ca și sistemul de încălzire. Doctorilor le era dificil să presteze servicii medicale la standarde moderne. Iarna, în timpul examinărilor medicale, din cauza temperaturii scăzute în încăperi, bebelușii riscau să răcească", povestește Lilia Brehova, primara satului Gura Bicului, originară din Bender.



„Nici nu pot să cred că am lucrat în asemenea condiții", spune Elena Cotelea, care este infirmieră de aproape 30 de ani la OMF-ul din Gura Bîcului, privind pozele edificiului, realizate înainte de renovare.


Cu peste 171.060 euro oferite de UE, echivalentul bugetului anual al satului, OMF-ul și-a recăpătat imaginea unei instituții în care vii să te tratezi. Și comunitatea a contribuit cu 2.223 euro, luând în considerație importanța obiectivului.

„Acum centrul arată de parcă ar fi nou. Putem beneficia de servicii medicale în sat ca și la oraș, sau chiar și mai bune", afirmă Galina Pascalova, locuitoarea satului Bîcioc.

În cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii", începând cu anul 2009, au fost renovare sau construite, dotate cu echipament și mobilier peste 80 de obiecte de infrastructură de pe ambele maluri ale râului Nistru. Șaptesprezece dintre acestea sunt instituții medicale.


Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și a comunităților locale.

TIMPUL.MD

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md