Ultima oră

Petro Poroşenko, posibil viitor preşedinte al Ucrainei, este vorbitor de limba română

Miliardarul ucrainean Petro Poroşenko, înscris în cursa prezidenţială din 25 mai, a demonstrat zilele trecute că stăpâneşte foarte bine limba română. În cadrul prezentării unui sondaj intitulat "Preşedintele european", elaborat de Institutul de Politici Mondiale din Kiev, Petro Poroşenko a fost rugat de către organizatori să îşi demonstreze cunoştinţele de limba română, în contextul în care în CV-ul personal a menţionat că, în afară de engleză, stăpâneşte foarte bine şi această limbă. Fără să ezite, candidatul la prezidenţialele de duminică a rostit câteva fraze în limba română – notează portalul Glavcom.

Petro Poroşenko, politician ucrainean şi om de afaceri, s-a născut la 26 septembrie 1965, în oraşul Bolgrad, regiunea Odesa. Pe parcursul mai multor ani, politicianul a deţinut funcţii precum cea de ministru al economiei (2012), ministru de externe (2009-2010) şi membru în Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Ucrainei (2007-2014). Proşenko este unul dintre cei mai bogaţi ucraineni, clasat pe primul loc în clasamentul Forbes (2013) Top 20 cei mai bogaţi deputaţi din Ucraina, având o avere de 1,6 miliarde de dolari. Potrivit Forbes, averea lui Petro Poroşenko a crescut într-un singur an cu circa 60%, acesta fiind un record în rândul deputaţilor milionari. În 2013, "regele ciocolatei", cum este poreclit Poroşenko datorită faptului că deţine brandul ucrainean de dulciuri "Roshen", s-a aflat pe locul 23 în Top 100 cei mai influenţi ucraineni, iar în 2014, a fost inclus în clasamentul Forbes alături de alţi nouă cei mai bogaţi ucraineni, având o avere de 1,3 miliarde de dolari. Potrivit unui sondaj efectuat recent de "CFK Ukraine", Poroşenko este susţinut de peste 40% din electorat.

Experţii intervievaţi recent de Institutul de Politici Mondiale din Kiev l-au declarat pe Petro Poroşenko drept candidatul la preşedinţie cu viziunile cele mai proeuropene, 70 din 80 de experţi clasându-l printre primii trei prezidenţiabili demni de titlul "Candidat european". 54 de respondenţi din rândul experţilor l-au plasat în fruntea clasamentului respectiv, fiind urmat de Anatoli Hriţenko, Olga Bohomoleţ şi Iulia Timoşenko.

de Sergiu Dan
Sursa: etransmedia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *