Ultima oră

Petrolul ecologic există! Să fie acesta combustibilul viitorului?

Aproape 400 de tuburi verzi, umplute cu milioane de alge microscopice, acoperă o câmpie aflată în apropierea oraşului Alicante. Fabrica este situată în apropiere unei fabrici de ciment, unde dioxidul de carbon este «capturat» şi transportat printr-o conductă în fabrica de «petrol ecologic».

Proiectul, care se află încă în stadiul experimental, a fost dezvoltat în ultimii cinci ani de către cercetătorii spanioli şi francezi ai companiei Bio Fuel System.

În timp ce companiile îşi intensifică eforturile pentru a găsi resurse alternative de energie, ideea de a reproduce şi de a accelera un proces care a luat milioane de ani si care a condus la producerea combustibililor fosili este una ingenioasă.

"Încercăm să stimulăm condiţiile care au existat în urmă cu milioane de ani, când fitoplanctonul a fost transformat în petrol. Astfel vom obţine petrol identic cu cel de astăzi", afirmă inginerul Eloy Chapuli.

Microalgele se reproduc la viteză mare în tuburile de fotosinteză aflate în apropierea fabricii de ciment care eliberează CO2. În fiecare zi o parte din lichidul format, lichid foarte concentrat, este extras şi filtrat pentru a produce o biomasă, care este transformată in bio-petrol. Un mare avantaj al sistemului este faptul că ajută la reducerea poluării. Fabrica foloseşte CO2 care altfel ar fi fost eliberat în atmosferă.

"Avem nevoie de încă cinci – zece ani pentru a putea începe producţia la nivel industrial", a declarat Stroiazzo-Mougin, care speră să fie în măsură să dezvolte un alt astfel de proiect de pe insula portugheză Madeira. "Într-o unitate care acoperă 50 de kilometri pătraţi, care nu este ceva enorm, în regiunile aride din sudul Spaniei, am putea produce aproximativ 1.25 milioane de barili pe zi, sau aproape la fel de mult ca exportul zilnic de petrol din Irak", a continuat acesta.

Bio Fuel System speră să negocieze cu mai multe ţări ca să obţină subvenţii pentru instalarea de câmpuri petrolifere artificiale. Proiecte similare au fost studiate şi în alte părţi ale lumii.

În Germania, grupul energetic suedez Vattenfall a lansat anul trecut un proiect pilot în care algele erau folosite pentru a absorbi dioxidul de carbon de la o centrală electrică pe bază de cărbune. De asemenea, compania americană ExxonMobil intenţionează să investească până la 600 milioane dolari în cercetarea petrolului produs din alge. Şi companiile, in special cele din sectorul aeronautic, au arătat un interes deosebit pentru această cercetare, în speranţa de a găsi un înlocuitor pentru petrolul clasic.

Sursa: France24 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *