Actualitate

Petru Carare, poet, prozator, dramaturg, traducator

Cunoscutul scriitor umorist, inzestrat cu spirit critic incoruptibil, Petru Carare s-a grabit sa se nasca pe 13 februarie 1935 (in Zaim, Causeni), la bastina celui mai mare cantaret al limbii noastre, Alexie Mateevici, cu doar o zi inaintea celui mai mare poet liric al nostru, Grigore Vieru. Este si acesta un semn, pentru ca literatura postbelica basarabeana, aproape inexistenta in anii ’50, avea nevoie mai intai de un satiric, care sa taie „in carne vie”, adica, sa-si faca misiunea de sanitar pe un ogor literar napadit de balarii.

„Spirit critic incoruptibil”, observa pe buna dreptate acad. Mihi Cimpoi, nu a fost infrant nici de exilul din tinerete (in provincie, nu in Siberia), nici de arestarea cartii „Sageti” (1972) in care, sub masca demascarii capitalismului, se faceau aluzii transparente la… socialism. Carare si-a pecetluit destinul chiar de la debutul sau. In 1959, depune la Editura „Cartea Moldoveneasca” volumul de versuri „Soare cu dinti”, recomandat pentru tipar de catre Uniunea Scriitorilor din Moldova. Dar, intrucat aici fusese inserat si poemul „Scrisoare mamei”, scris in 1956, volumul este considerat drept antisovietic, iar autorul – nationalist. Cartea apare abia in 1962, avandu-l in calitate de redactor pe Grigore Vieru. A semnat zeci de volume de versuri, proza si dramaturgie. La cei 75 de ani ai sai, TIMPUL ii doreste multa sanatate, ca pe celelalte le are pe toate.

La multi ani, draga maestre Petru Carare!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *