Actualitate

Petru Hadârcă decorat de președintele României Klaus Iohannis

 Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor, categoria F "Promovarea culturii", actorului şi regizorului Petru Hadârcă, în semn de "apreciere pentru contribuţia importantă avută la promovarea culturii, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute în întreaga sa carieră actoricească, pe scenă şi pe ecran, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută".

Petru Hadârcă s-a născut pe 8 mai 1963, în orăşelul Sângerei. A absolvit Institutul de Teatru „B. V. Şciukin” din Moscova.
A fost actor la teatrele „Luceafărul” şi „M. Eminescu” din Chişinău, precum şi la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti. În perioada 1995-1997 este angajat prin colaborare la Teatrul „Nottara” din Bucureşti. Timp de mai mulţi ani a fost director artistic al Studioului de creaţie „Apropont” din Chişinău, al Teatrului muzical „Ginta Latină”. Actualmente este Director General al Teatrului Naţional „M. Eminescu”.
În decembrie 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul onorific de „Maestru în artă”.

Redacția TIMPUL îi aduce Domnului Petru Hadârcă cele mai sincere felicitări.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *