Artă

Pictorul Ion Daghi – eminescologul

În cadrul expoziției, pictorul a prezentat iubitorilor de artă peste 50 de lucrări despre Eminescu în limbaj plastic, precum și tot atâtea – cu tematică liberă. 

La eveniment au luat cuvântul viceministrul Culturii, Gheorghe Postică, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Ghenadie Jalbă, acad. Mihai Cimpoi, profesorul și criticul literar de la Huși, România, Theodor Codreanu, editorul Dumitru Gabură (care s-a produs și în calitate de moderator), profesorul universitar, șeful Catedrei de design vestimentar a Universității Tehnice din Moldova, Valeriu Podborschi, ziaristul Ionel Căpiță ș.a. În discursurile lor, ei au apreciat înalt creația și activitatea lui Ion Daghi, care, în afară de pictură, a realizat mai multe lucrări ce țin de monumentalistică, inclusiv pereții Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală. Tot aici, a fost lansat albumul „Ion Daghi, pictor, pedagog, monumentalist”, realizat de profesorul Isidor Doctoreanu.

Născut pe 16 august 1936, în comuna Olișcani, județul Orhei, Ion Daghi și-a făcut studiile la Școala Republicană de Arte Plastice (1952-1960) din orașul Chișinău și la Academia de Arte și Design din Harkov, Ucraina (1962-1967). Din 1980 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din RM, iar din 1990 – doctor în pedagogie și conferențiar universitar.

Ion Daghi a participat la numeroase expoziții, simpozioane și conferințe naționale și internaționale. Și-a expus lucrările la diverse saloane din R. Moldova, România, Franța, Rusia și în alte țări. Totodată, a realizat mai multe lucrări monumentale în diverse instituții de la noi și de peste hotare.

Prin eminesciana plastică a devenit cunoscut în întreaga lume, iar volumul său „Compoziția decorativă frontală”, apărut în 2010, este considerat cel mai bun manual în arta plastică contemporană din RM. În 1990 realizează o serie de compoziții în pictură parietală pentru Sala biosferei a Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală din capitala RM.

Ion Daghi a reușit să se manifeste în mai multe domenii, fiind, în același timp, profesor la Universitatea Tehnică din Moldova și la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. În calitate de pedagog și om de știință, a fost conducător de teze pentru mulți doctoranzi.

Potrivit profesorului Isidor Doctoreanu, la ora actuală, conform opiniilor unor specialiști de talie internațională, putem afirma că, în RM, distinsul artist plastic Ion Daghi a reușit să se afirme printre primele personalități care s-au putut manifesta pe deplin, în aceeași măsură, în mai multe direcții diferite după conținut și să producă valori la fel de prețioase în toate la nivel de cultură națională românească.

Expoziția maestrului Ion Daghi de la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” poate fi vizionată până la 10 octombrie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *