Astăzi 19 Octombrie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 11:00
Abonamente

Afaceri 20 Mai 2017, ora 14:52

Piețe noi și servicii de internaționalizare prezentate vinificatorilor moldoveni de echipa și consultanții PAC Granturi

Marime Font

Oportunitățile de dezvoltare a capacităților de export în industria vinicolă au fost prezentate în cadrul unui eveniment de informare, organizat de Unitatea de implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității II (PAC II), finanțat de Banca Mondială.

La eveniment au participat circa 40 de reprezentanți ai companiilor vinicole din Moldova, care s-au arătat interesate de instrumentele de finanțare oferite de PAC II, și anume granturi de până la 200 mii lei pentru servicii de dezvoltare a afacerii de natură să sporească oferta și competitivitatea de export.

Reprezentanții departamentului marketing ai ”Chateau Vartely” au prezentat noul site al companiei, realizat cu sprijinul PAC Granturi și statisticile vizitelor pe acesta din diferite țări ale lumii. „Noul site aliniază imaginea companiei la tendințele internaționale în mediul online, are un design și conținut mult mai accesibil cerințelor pieței locale și internaționale, este mobile resposive și are un sistem de gestionare mult mai practic,” a declarat Aliona Dinu, șefa Serviciului Marketing din cadrul întreprinderii. De asemenea, cu banii PAC Granturi este finanțat rebranding-ul gamei de vinuri tinere a ”Chateau Vartely”.


”Gateway&Partners”, companie letonă ce operează și în Moldova, a prezentat instrumentele de internaționalizare a afacerilor accesibile companiilor din Moldova, printre acestea numărându-se export intelligence, studii de piață și studii sectoriale, precum și pregătirea negocierilor. „Acest proces include pregătirea materialelor de marketing, studierea piețelor țintă, identificarea și contactarea potențialilor parteneri de export, organizarea deplasărilor și negocierilor”, a declarat Cornel Coșer, directorul ”Gateway & Partners Moldova ”.

Directorul executiv al Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor, Vitalie Zaharia, a făcut o prezentare a instrumentelor MIEPO de susținere a exportatorilor, inclusiv studii de piață, finanțarea participării la expoziții internaționale specializate, etc. Potrivit oficialului, organizația cooperează strâns cu asociațiile sectoriale și, la solicitarea acestora, vine cu sprijin pentru acțiunile de internaționalizare a companiilor. Zaharia a încurajat producătorii de vinuri să vină direct la MIEPO cu propuneri de activități de promovare pe piețele țintă, care vor fi integrate în planul de activitate al organizației.

Un alt beneficiar al PAC Granturi,” Poiana Codrilor” a lansat pe piață primul vin cu brandul „Ulmu” în 2014, urmat, în 2015, de linia „Poiana”, iar în anul curent a exportat în China primele 50 de mii de sticle de vin. Cu sprijinul PAC Granturi a fost elaborat designul produselor, eticheta și ambalajul, a fost contractat un consultant pentru penetrarea pieței chineze și SUA și servicii de marketing online.

Specificul pieței canadiene, unde comerțul cu băuturi alcoolice este monopol de stat, precum și diverse strategii de promovare internațională a vinurilor au fost prezentate de jurnalista și organizatorul de evenimente Nata Albot. Aceasta a subliniat importanța poziționării corecte a vinului și interacțiunea cu „influencerii” locali, persoane care pot influența opinia publică. Un exemplu de succes pe piața canadiană este Vinăria din Vale, care și-a poziționat vinurile într-un segment de preț foarte jos, dar cu o calitate foarte bună. „Acest fapt a impresionat somelierii și presa locală, care au scris despre vinurile moldovenești, au făcut degustări în direct la emisiuni TV, asigurându-le astfel o vizibilitate excelentă. A fost un succes impresionant”, a declarat Nata Albot.

Directorul Unității de implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivității, Aureliu Casian, a prezentat procedura de aplicare pentru finanțare și a subliniat că PAC II acordă sprijin nu doar întreprinderilor, ci și Guvernului pentru îmbunătățirea mediului de afaceri și a capacității țării de a accesa piețe străine.

Până în prezent, 9 companii vinicole au aplicat pentru finanțare din partea PAC Granturi, în total fiind aprobate 82 de dosare de grant.
Componenta de Granturi a Proiectului Ameliorarea Competitivității are un buget de 3 milioane de dolari. IMM-urile din Moldova pot beneficia de granturi pentru servicii de consultanţă de îmbunătățire a competitivității și accesarea noilor piețe de desfacere. PAC II acordă finanțări nerambursabile pentru acoperirea a 50% din costul serviciilor de consultanță, dar nu mai mult de 200 de mii de lei per beneficiar. Astfel, agenții economici își putea spori calitatea produselor și a serviciilor, lansa altele noi, optimiza procesele interne, îmbunătăți imaginea companiei, identifica clienți și piețe noi, dar și stabili parteneriate pe lanțurile valorice.

Pentru cofinanțare pot aplica întreprinderile exportatoare sau situate pe lanțul valoric orientat la export din patru sectoare prioritare: produse alimentare şi băuturi; fabricarea produselor electronice şi mecanice; textile şi tehnologii informaționale. Totodată, pentru finanțare pot aplica și întreprinderi din alte sectoare ale economiei, însă aceste patru sectoare vor avea prioritate.

Notă. Cu un buget total de 45 milioane de dolari SUA, PAC II va fi implementat în perioada 2015-2019. Proiectul își propune să îmbunătățească mediul de afaceri prin susținerea Guvernului în implementarea strategiilor orientate spre crearea unui mediu de afaceri favorabil, reducerea constrângerilor și costurilor pentru gestionarea afacerii. Totodată, proiectul va contribui la dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii prin facilitarea accesului la finanțare pe termen mediu și lung, fortificarea capacităților instituționale ale ODIMM şi MIEPO, oferirea de granturi agenților economici privați pentru servicii de consultanță, care să contribuie la sporirea competitivității de export, etc.

Timpul.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:23

Concert cu peripeții pentru Lady Gaga, care a căzut de pe scenă în Las Vegas. S-a întâmplat la scurt timp după ce artista invitase pe scenă un fan. I-a sărit acestuia în brațe, numai că bărbatul și-a pierdut echilibrul, iar cei doi au căzut.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:11

Hillary Clinton a acuzat Moscova că se amestecă din nou în alegerile prezidenţiale americane în favoarea lui Donald Trump, sprijinind candidatura unei democrate în alegerile primare în vederea prezidenţialelor, pe care o numeşte „favorită a ruşilor”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 10:05

Au izbucnit violențe, vineri seara, la Barcelona, între protestatari și forțele de ordine, după ce sute de mii de oameni au participat la un miting uriaș în Barceelona, la apelul celor care militează pentru separarea de Spania. Pe măsură ce s-a lăsat noaptea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 09:40

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Accident la Hâncești: 2 mașini s-au ciocnit iar un TIR s-a răsturnat

Două mașini au fost implicate într-un accident rutier produs pe traseul Bozieni-Hâncești.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 19 Octombrie 2019, ora: 09:33

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 19 OCTOMBRIE 2019. SĂGETĂTORII REAPRIND PASIUNEA ÎN CUPLU

Horoscopul zilei de 19 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 07:35

VIDEO / ”Motorul a sărit la 20 de metri de locul impactului”. Accident grav, soldat cu doi morți și doi răniți, în județul Iași

VIDEO / ”Motorul a sărit la 20 de metri de locul impactului”. Accident grav, soldat cu doi morți și doi răniți, în județul Iași

Un accident auto grav a avut loc în această dimineață în comuna Bălțați din judetul Iasi, soldat cu patru victime, scrie Ziarul de Iași.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Octombrie 2019, ora: 07:30

Rusia pregăteşte o agresiune militară pe scară largă împotriva Ucrainei

Rusia pregăteşte o agresiune militară pe scară largă împotriva Ucrainei

 Federaţia Rusa se pregăteşte pentru o agresiune militară la scară largă împotriva Ucrainei, nu numai de-a lungul liniei de contact (Donbas), ci de-a lungul întregii linii de frontieră ruso-ucrainene, a declarat vineri şeful adjunct al Statului Major al armatei ucrainene,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 15:16

Proiectul privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost aprobat de Guvern

Proiectul privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 15:15

llan Șor a avut peste 60 de întâlniri electorale cu cetățenii

llan Șor a avut peste 60 de întâlniri electorale cu cetățenii

Pe parcursul ultimelor săptămâni, președintele Partidului Politic „ȘOR”, Ilan Șor a avut peste 60 de întâlniri cu alegătorii și membrii de partid din toată țara prin intermediul interacțiunilor live, care i-au asigurat posibilitatea să interacționeze cu ei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:34

Libertatea pentru Năstase înseamnă să facă ce vrea, când vrea și cum vrea

Libertatea pentru Năstase înseamnă să facă ce vrea, când vrea și cum vrea

Deşi se prezintă drept mare luptătoare cu corupţia şi spune că are misiunea de a curăţa instituţiile statului, premierul Maia Sandu ignoră subiectul intens discutat public despre mașina de 1 milion de lei cumpărată de colegul ei din blocul ACUM, Andrei Năstase. Astfel, Maia Sandu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:34

Compania care a atras o finanţare de 20 milioane de dolari privind lupta împotriva risipei alimentare

Compania care a atras o finanţare de 20 milioane de dolari privind lupta împotriva risipei alimentare

Winnow, dezvoltatorul soluţiei Winnow Vision, care ajută bucătarii să reducă la jumătate cantitatea de deşeuri alimentare, anunţă finalizarea unei runde de finanţare din seria B în valoare de 12 milioane de dolari, potrivit unui comunicat al companiei, citat de agenţia de presă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:25

Deputatul PPDA Iurie Reniță: Chișinăul cu Năstase în frunte nu înseamnă oraș liber

Deputatul PPDA Iurie Reniță: Chișinăul cu Năstase în frunte nu înseamnă oraș liber

Deputatul blocului ACUM Iurie Reniță a anunțat că nu își va da votul pentru Andrei Năstase, președintele partidului din fracțiunea căruia face parte în Parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 14:05

Imagini incredibile. Cu baxurile de bere în microbuzul școlar

Imagini incredibile. Cu baxurile de bere în microbuzul școlar

Imagini incredibile surprinse în parcarea unui centru comercial din Râmnicu-Vâlcea. Doi bărbați au fost surprinși în timp ce încarcau mai multe baxuri de bere într-un microbuz școlar. Imaginile transmise de un telespectator către Digi24 fac acum...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:56

Valeriu Munteanu: Țîcu iubește Rusia și Rusia îl iubește pe el!

Valeriu Munteanu: Țîcu iubește Rusia și Rusia îl iubește pe el!

Octavian Ticu, candidatul partidului burdușit de oligarhi a lui Anatol Salaru le spune basarabenilor că este unionist, iar presei rusofone (NewsMaker.md) îi declară că „iubește Rusia și se mândrește cu asta”, scrie pe facebook, liderul USB, Valeriu Munteanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:42

Vaticanul lansează ''mătăniile inteligente''. Sunt conectate la telefonul mobil/ VIDEO

Vaticanul lansează ''mătăniile inteligente''. Sunt conectate la telefonul mobil/ VIDEO

Vaticanul promovează ”mătăniile inteligente”, conectate la dispozitivele mobile prin intermediul unei aplicaţii de rugăciune lansate la începutul anului de Papa Francisc, anunţă Catholic News Agency. Prezentate ca ”smart rosary”, mătăniile inteligente au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:33

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la trei şi jumătate de închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la trei şi jumătate de închisoare. În ce condiții ar putea fi eliberat

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea a formulat, vineri, o contestaţie în anulare, o cale de extraordinară de atac, la decizia definitivă de condamnare la 3 ani şi jumătate primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:26

Plasticul a murit. Iată cu ce-l poți înlocui

Plasticul a murit. Iată cu ce-l poți înlocui

Deși plasticul îi e prieten umanității de peste jumătate de secol, utilizarea lui excesivă l-a transformat în dușman. Paiele de plastic ajung în ocean, în nasul broaștelor țestoase, pungile de plastic ajung în burțile balenelor, microparticulele de plastic...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Octombrie 2019, ora: 13:22

Un bărbat a găsit o fetiță îngropată de vie în timp ce-și înmormânta propria fiică

Un bărbat a găsit o fetiță îngropată de vie în timp ce-și înmormânta propria fiică

Hitesh Kumar Sirohi, un comerciant din districtul Bareilly din Uttar Pradesh, India, săpa un mormânt pentru fiica lui care a murit la naștere când s-a întâmplat ceva ieșit din comun. În momentul în care a lăsat bebelușul în pământ și se...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)