Pinguinul

Pinguinul face parte dintr-un gen de pasari acvatice palmipede (cu degetele picioarelor in forma de palma), cu ciocul lung si aripile scurte, servindu-i ca inotatoare.Cu mersul lor elegant, pieptul alb si spatele negru, pinguinii arata ca niste pitici imbracati in camasi si costume. Traiesc in apropierea malurilor inghetate din insulele Antarcticii, Noii Zeelande sau in Insula Galapagos, fiind aproape singurii locuitori ai acestor locuri unde temperaturile coboara pana la minus 60 de grade!

Sunt foarte bine adaptati la frig, datorita unui strat gros de patru centimetri de grasime aflat sub penele dese si lungi care acopera corpul. Aripile scurte ii ajuta foarte mult la inot, pinguinii putandu-se deplasa la mari adancimi cu viteze ce depasesc si 60 de kilometri pe ora! Traiesc in colonii de sute sau chiar mii de familii, se recunosc si comunica prin strigate ascutite si sunt rareori atacati de dusmani, pe uscat sau in apa. Cel mai mare dintre reprezentantii speciei este pinguinul imperial, un nume pe masura lui: are o inaltime de 1,20 metri si o greutate de 20-45 de kilograme. Penajul isi pastreaza aceleasi culori – alb pe burta si negru pe spate – in primii ani ai vietii. La adult, penele din jurul gatului pinguinului imperial devin galbene, apoi portocaliu-inchis, odata cu inaintarea in varsta.

Ouale de pinguin imperial – cam de doua-trei ori mai mari decat cele de gaina – sunt depuse direct pe pamant, printre stanci si bolovani. Locul ales nu are o prea mare importanta, singurul motiv care justifica denumirea de cuib fiind acela ca pinguinii aduna in jurul oualor pietre si roci, pentru a le proteja de vant si de alti pinguini. De clocirea oualor se ocupa masculul, in cele 62-66 de zile pe an. In tot acest timp, imperialul pierde aproape jumatate din greutatea corpului.
Cu cat este mai frig, cu atat pinguinii devin mai mari, stratul de grasime si penele crescandu-le, pentru ca sa reziste mai bine la frig.

Desi majoritatea pinguinilor sunt foarte „sociabili” si „buni familisti”, cei imperiali fac exceptie de la regula, opt din zece perechi despartindu-se dupa numai un an. Cei care trec totusi de aceasta perioada vor forma familii, dand nastere la unu-doi pui pe an. Micutii pinguini sunt foarte galagiosi, iar strigatul lor – asemanator cu piuitul puilor de gaina – este singurul mod prin care sunt recunoscuti de parinti. Devin independenti dupa doar cinci luni.

Hrana lor este formata din crustacee, pesti mici si plancton. Singurul pericol aparut in timpul pescuitului subacvatic vine de la leoparzii-de-mare (un fel de foci mai mari), de care „fug” inotand cu o viteza foarte mare. O alta calitate care ii ajuta sa nu fie vazuti de rechini, balene ucigase sau de alti dusmani din apa este coloritul penelor.