Moldova

PL susţine predarea ISTORIEI ROMÂNILOR

Experienţă tragică a populaţiei din Republica Moldova, care în perioada sovietică a suferit vitregiile unui profund şi copleşitor proces de deznaţionalizare, iar ulterior, în timpul dictaturii comuniste din anii 2001-2009 românofobia şi antiromânismul au constituit politică oficială de stat, impun astăzi dezideratul rostirii clare şi fără ambiguităţi a adevărului despre identitatea naţională, despre istoria, limba şi cultura noastră.

Partidul Liberal pledează pentru revenirea la situaţia existentă până în 2001, ceea ce înseamnă predarea a două discipline de studiu: Istoria Românilor şi Istoria Universală. Numai în acest mod se poate încununa cu victoria adevărului lupta de un deceniu a intelectualităţii noastre, a tinerei generaţii care s-a ridicat împotriva minciunii promovate de dictatura comunistă în aprilie 2009. Numai în acest mod putem cinsti cu adevărat memoria şi sacrificiul suprem al înaintaşilor noştri, dar şi să facem dreptate tinerilor care, uneori cu preţul vieţii, s-au opus falsificării istoriei şi identităţii noastre naţionale.

Partidul Liberal consideră că Ministerul Educaţiei trebuie să revină în regim de urgenţă asupra curriculum-ului instituţiilor preuniversitare şi să restabilească cele două discipline de studiu – Istoria Românilor şi Istoria Universală. Disciplinele urmează să aibă un caracter obligatoriu, cu note distincte la fiecare şi cu examene de bacalaureat.

În acelaşi timp, Partidul Liberal reafirmă poziţia sa potrivit căreia predarea Istoriei Românilor şi Istoriei Universale ca discipline separate este în corespundere cu normele şi standardele privind învăţământul din Uniunea Europeană. 

Sursa: pl.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *