Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a fost ales Vicepreședinte al Internaționalei Socialiste în cadrul celui de-al XXV-lea Congres al organizației, desfășurat în perioada 2-4 martie 2017 în Cartagena, Columbia.
Președintele PDM, Vlad Plahotniuc se alătură astfel Prezidiului Internaționalei Socialiste, aflat sub conducerea lui George Papandreou, Președintele Internaționalei Socialiste și Luis Ayala, Secretarul General al Internaționalei Socialiste, ale căror mandate au fost de asemenea reînnoite pentru următorii 4 ani. Partidul Democrat din Moldova este unul dintre cele mai bine cotate partide de stânga din spațiul ex-sovietic, fiind unul dintre puținele partide de stânga din Europa aflate la guvernare.
PDM este reprezentat zilele acestea la Congresul Internaționalei Socialiste din Columbia de o delegație formată din domnii Dumitru Diacov, Președintele de Onoare al PDM și Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și Vladimir Cebotari, membru PDM și Ministrul Justiției.
Delegația Partidului Democrat din Moldova a avut, în marja Congresului Internaționalei Socialiste, o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanți ai partidelor social-democrate din Belgia, România, Finlanda, Israel, Ungaria, Azerbaijan și Panama. În cadrul întâlnirilor au fost discutate atât evoluțiile politice din Republica Moldova și statele interlocutorilor, cât și aspecte privind eforturile de menținere a păcii și stabilității în plan local, regional și mondial.
Congresul Internaționalei Socialiste este găzduit de Partidul Liberal din Columbia, sub tematica “Pentru o lume în pace, solidaritate și egalitate.” Lucrările Congresului au fost deschise de Luis Ayala, Secretar General al Internaționalei Socialiste, Horacio Serpa, Co-Președinte al Partidului Liberal din Columbia și George Papandreou, Președintele Internaționalei Socialiste. Invitatul de onoare al evenimentului a fost Excelența Sa, Juan Manuel Santos, Președintele Republicii Columbia și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2016. Acesta din urmă a subliniat, în discursul său, tematici legate de eforturile de menținere a păcii în Columbia și în lume, nevoia respectării drepturilor individuale și colective, importanța solidarității și a egalității de șanse.
Partidul Democrat din Moldova este membru al Internaționalei Socialiste din anul 2012. Internaționala Socialistă este organizația mondială a partidelor social-democrate, socialiste și muncitorești, reunind 153 astfel de organizații politice din întreaga lume. Internaționala Socialistă există în forma actuală din anul 1951, când a fost restabilită cu ocazia Congresului de la Frankfurt.
Sursa: pdm.md
|
S-au lipit cateva kilograme in plus de tine de sarbatori? Nu te impacienta; poti scapa de ele in doar doua saptamani, cu doar putina perseverenta si multa atentie.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolulMarea Britanie vaccinează în medie 140 de persoane pe minut împotriva COVID-19, a declarat luni Nadhim Zahawi, ministrul responsabil cu campania de vaccinare, relatează Reuters. Pe locul al cincilea în lume după numărul de decese asociate COVID-19,...
( ) Citeşte tot articolulGrigore Vieru, poetul poporului român, care a luptat pentru Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabia. Poetul ce a trezit poporul român la conștiința națională, la dragostea de patrie. După 12 ani de la moarte, el rămâne a fi un simbol pentru neamul românesc.
( ) Citeşte tot articolulRegele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi, împlinește astăzi 73 de ani!
( ) Citeşte tot articolulPe parcursul zilei, în raioanele de nord vor fi -7..-10°C. În raioanele de centru se vor înregistra -6..-9°C la prânz. În raioanele de sud vor fi -5..-8°C. Maine 19 ianuarie, vor fi minime de minus 15 grade în nord și de minus 13 grade în...
( ) Citeşte tot articolul