Criza

Planul de salvare a Greciei inca nu are efect

 Randamentul obligatiunilor cu scadenta la zece ani emise de guvernul elen a crescut cu 24 de puncte de baza, la 6,522%, dupa 25 martie, cand liderii UE au convenit infiintarea unui mecanism de imprumuturi bilaterale pentru Grecia, la care va contribui si Fondul Monetar International (FMI).

Rata este dubla comparativ cu cea platita de Germania.

Bondurile cu scadenta la sapte ani emise de statul elen pe 29 martie au scazut miercuri pentru a doua zi consecutiv, precizeaza Mediafax.

"Ei (liderii zonei euro si autoritatile de la Atena – n.r.) au sperat la un fel de aranjament care nu va trebui folosit niciodata.

Investitorii au simtit asta si se pare ca ne-am intors de unde am plecat", a afirmat analistul Kleinwort Benson Phyllis Reed.

Liderii UE ar putea fi nevoiti sa activeze un mecanism de ajutor inca nepus la punct, in conditiile in care costurile imprumuturilor Greciei cresc, noteaza Bloomberg. In aceasta situatie, cancelarul german, Angela Merkel, va trebui sa finantele salvarea Greciei cu fonduri de la buget, contrar opiniei publice, iar membrii Uniunii vor trebui sa stabileasca rolul pe care FMI in va avea in planul de sustinere pentru statul elen.

Pana in prezent, reprezentantii UE au indicat ca se asteapta ca randamentele obligatiunilor elene sa scada, pe masura ce Atena continua sa implementeze masuri pentru diminuarea deficitului bugetar.

Presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a asigurat miercuri ca investitorii vor "aprecia treptat" eforturile Greciei.

Statul elen a vandut pe 25 ianuarie obligatiuni de opt miliarde euro, cu scadenta la cinci ani si randamente majorate pentru a atrage investitorii. Apoi, pe 4 martie, Atena a emis obligatiuni de cinci miliarde euro, cu maturitate la zece ani. Luni, Grecia a lansat o emisiune de obligatiuni in valoare de cinci miliarde de euro, pe termen de sapte ani.

Sursa: Bloombiz

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *