Astăzi 19 Noiembrie 2018, Luni - Ultima actualizare la 18 Noiembrie 2018
Abonamente

Interviu 16 Iunie 2017, ora 07:00    Din editia print

Planul PD pentru Chișinău, în opinia consilierului municipal Ion Ștefăniță

Marime Font

Foto: Timpul.md

Liberalii din CMC ar putea fi șantajați, Chirtoacă - să fie purtat prin judecăți doi ani, iar în acest timp Nistor Grozavu să ajute PD să preia puterea totală în Capitală.

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) nu-și poate continua ședința începută încă pe 18 mai, din lipsă de cvorum. Menționăm că a doua parte a acestei ședințe a avut loc pe 25 mai, când consilierii mai aveau de discutat opt subiecte de pe ordinea de zi și în momentul în care CNA i-a reținut pe primarul general Dorin Chirtoacă, pe secretarul CMC Valeriu Didenco și pe consilierii Oleg Onișcenco și Ghenadie Dumanschi. De atunci, numeroasele încercări de a continua adunarea au suferit eșec. Consilierul independent Ion Ștefăniță, care este și șeful Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor (AIRM), consideră că acest lucru se întâmplă fie din cauza că încă nu s-a reușit alegerea unui candidat pentru funcția de secretar interimar al Consiliului, fie pentru că, din câte se zvonește pe culoarele Primăriei, CNA va reține la următoarea ședință doi consilieri din PSRM și alții doi – de pe aripa dreaptă, cel mai probabil din PL. Ce se întâmplă în realitate la Primărie și cu ce scop este creat acest haos? Despre aceasta am discutat cu Ion Ștefăniță în interviul de mai jos.

„Cred că cineva vrea să preia cetatea”

- Dle Ștefăniță, credeți că au existat unele motive ascuse pentru a întrerupe ședința CMC din 25 mai?
- Nu știu. Organele de drept spun că există material probatoriu, cu înregistrări în care secretarul și consilierii reținuți ar fi cerut sau ar fi transmis bani. Eu nu am văzut niciun material video, dar analizez atent ceea ce se întâmplă. După mine, este un scenariu bine pus la punct cu scopul de a paraliza executivul și legislativul local. Cred că cineva vrea să preia cetatea.
- De ce n-ați mai reușit să vă întruniți după acea zi?
- Ideea e că orice ședință trebuie finalizată cu ordinea de zi cu care a început și că, lucru știut, cu cât mai multe proiecte de decizie se aprobă, cu atât e mai bine pentru orășeni. În 2015, când actuala componență a CMC și-a început mandatul, erau peste 1500 de proiecte care așteptau aprobarea Consiliului, iar acum avem vreo 780. Sunt și proiecte simple, și proiecte mari, cum ar fi reluarea depozitării gunoiului pe poligonul din Țânțăreni sau reabilitarea bulevardelor Ștefan cel Mare, Negruzzi, Alecsandri și a altor străzi, pentru cofinanțarea cărora avem nevoie de 60 milioane de lei. Cu toate acestea, după 25 mai, toate cele patru încercări de a ne convoca au eșuat. Se prezintă, de obicei, cei 18 socialiști, trei comuniști și de două ori am fost și eu, însă pentru a continua ședința avem nevoie de cel puțin 26 de persoane. Eu îmi dau seama că fiecare își face PR politic, dar pe mine mă interesează orașul. Înțeleg că nu vom avea cvorum, căci mesajul de pe centru-dreapta nu demonstrează nicio dorință de a se întruni în ședințe. Nu știu de ce. La rândul lor, socialiștii se arată acum harnici, dar mă întreb unde erau ei până acum, când boicotau ședințele CMC?

Cine ar putea prelua funcția lui Didenco?

- Cum își motivează lipsa de la ședințe consilierii liberali și ce ar putea urmări ei prin aceasta?
- Sâmbăta trecută a avut loc o ședință organizatorică a Biroului permanent. Eu n-am fost prezent, pentru că în acea zi încheiasem cu studenții cursul de masterat, dar am înțeles că discuțiile s-au egalat cu zero. Au discutat despre identificarea unui secretar interimar al CMC, care ar prelua funcția dlui Didenco. Am înțeles că PSRM o înaintează la acest post pe secretara fracțiunii lor, iar din partea dreaptă se discută două candidaturi: Alexandra Moțpan, angajată a secretariatului CMC, și Vadim Brânzaniuc din serviciul de presă al Primăriei. Eu n-aș zice că liberalii boicotează ședințele. Mai degrabă, PL și PPEM refuză să facă jocul socialiștilor și lipsesc de la ședințe pentru că nu s-a ajuns la un numitor comun în privința candidaturii secretarului interimar, fără de care ședința nu poate continua. Acest lucru nu poate dura la nesfârșit, pentru că orașul are probleme stringente, care ard. Întâi de toate, trebuie să negociem cu administrația din Țânțăreni, pentru a rezolva problema depozitării deșeurilor menajere.

- Guvernul a anunțat că a rezolvat deja această problemă.
- Eu înțeleg că dl prim-ministru a preluat prerogativele primarului, dar avem, totuși, un executiv și un legislativ municipal. Iar, pe 14 mai, a fost creată o comisie în CMC pentru a negocia problema Țânțăreni, la care ar fi cazul să participle și municipalitatea, și viceprimarul interimar Nistor Grozavu, în scopul de a identifica soluția cea mai bună.

Reținerea lui Onișcenco putea fi o răzbunare a PSRM

- Reținerile din 25 mai ar putea face parte dintr-un scenariu prin care se încearcă acapararea puterii în Chișinău de către partidele care guvernează RM, PD și PSRM? De exemplu, reținerea lui Onișcenco este numai în favoarea socialiștilor, pentru că el a părăsit fracțiunea lor și a lăsat-o numeric mai mică…
- Exact. Deși, dacă există probe că ei sunt implicați într-adevăr în anumite scheme ilegale, eu cred că dura lex sed lex.


- Fiți de acord că împotriva oricărui demnitar pot fi găsite probe.
- Corect. După cum este interpretată legea în RM, orice primar, orice consilier poate fi acuzat. Știți cum zice rusul: „Om să fie, că articol îi găsim”. În cazul Onișcenco, putea fi și o răzbunare a PSRM pentru poziția separată pe care acesta a avut-o de pe când era membru al fracțiunii. Chiar și în procesul de vot, când PSRM vota într-un fel, nu știu de ce Onișcenco vota în alt fel. De aceea, el a și fost exclus din fracțiune. Totuși, eu cred că scopul primordial al acestor rețineri a fost paralizarea Executivului și a Legislativului, ceea ce le oferă posibilitatea de a prelua controlul în cetate celor care controlează țara. De bine de rău, în Chișinău are loc cel mai mare circuit financiar.

- Dacă e așa, cei care vor să preia puterea în Capitală au nevoie mai întâi de un alt primar și un alt secretar al CMC. Așa să înțelegem reținerile lui Chirtoacă și Didenco?
- Cam așa e. Aici ar trebui să vă puneți întrebarea despre ieșirea din arest a lui Nistor Grozavu, care practic a preluat interimatul. Cu siguranță, el va numi acum doi sau trei viceprimari, având în vedere faptul că Vlad Coteț se află în arest la domiciliu. E interesant cine vor fi acești viceprimari.

- Socialiștii spuneau că vor să aleagă un primar interimar din mediul academic. Credeți că și-au schimbat planurile și vor miza pe Grozavu?
- Dl Grozavu exercită doar interimatul. Primar va rămâne Dorin Chirtoacă până la o hotărâre a instanței, deși, la acest moment, el este în imposibilitate de funcții. Nici alegeri anticipate nu pot avea loc până când poporul nu va decide în cadrul referendumului să avem un alt primar. Vom avea anticipate și dacă Dorin Chirtoacă va fi condamnat până la referendum.

- Credeți că Grozavu a fost șantajat înainte de a fi eliberat?
- Noi trăim în RM și tu știi cum se întâmplă la noi…


La următoarea ședință a CMC, ar putea fi reținuți alți patru consilieri

- Oricum, pentru a prelua puterea în Chișinău, socialiștii au nevoie de o majoritate în CMC. Faptul că, în schimbul lui Onișcenco, ei ar putea să aibă cu un consilier mai mult, adică 19, nu-i va ajuta în acest sens, chiar dacă și cei trei comuniști din Consiliu ar coaliza cu ei. Cum vor găsi ei voturi pentru alegerea secretarului interimar?
- În locul lui Onișcenco va veni următorul de pe lista PSRM doar în cazul unei decizii a instanței…

- Sau dacă Onișcenco va fi convins în detenție să renunțe la mandat?
- Da, ca să-și recupereze el libertatea, poate avea loc negoțul ăsta în culise. Pentru a avea majoritate, PSRM ar trebui să-i atragă și pe cei trei consilieri ai „Partidului Nostru”, dar și să discute cu mine. Așa cum acest lucru nu le va reuși, cred că se va lovi în liberali și, prin șantaj, vor obține voturi. Cred că va fi același scenariu ca și la Parlament. Din informația pe care o dețin, la următoarea ședință a CMC se pregătește reținerea a doi consilieri de pe dreapta, care într-adevăr vor fi trași în țeapă, și a altor doi din PSRM, pentru a se demonstra că justiția în RM nu e selectivă. Nu mă întrebați cine-s aceștia, fiindcă nu știu. Astfel, nu exclud că unul din motivele tergiversării ședinței următoare este teama celor patru de a ajunge în izolatorul CNA…

- Aceștia ar putea fi reținuți și acasă, nu neapărat în timpul ședinței…
- La noi, în RM, trebuie totul să fie cât mai vizibil, ca să arate bine la TV. Și dacă vor fi arestați doi liberali, mesajul va ajunge automat la ceilalți. În țara noastră, orice ridicare de mână sau discuție telefonică poate fi interpretată după bunul plac al cuiva. De exemplu, mă sună un cetățean și-mi spune că are un proiect de decizie nevotat de doi ani. Și eu îi spun că voi verifica de ce dosarul său stă la murat. Și gata! Au luat înregistrarea, au pus-o pe toate holdingurile media și arată poporului că Ștefăniță face trafic de influență. Din păcate, nu poți demonstra adevărul în RM.

„Socialiștilor nu le va fi cedată cetatea, chiar dacă li s-a promis”

- Dacă e așa cum spuneți, Chirtoacă putea fi reținut și pentru a i se denigra imaginea înainte de referendum. Totuși, considerați că vom avea acest referendum sau primarul va fi condamnat până atunci și astfel se va face economie și de bani?
- Nu cunosc atât de bine dosarul parcărilor, pentru care Dorin a fost reținut, dar știu despre alte cazuri în care el cu siguranță se face vinovat. E vorba de benzinăriile de pe bulevardul Renașterii, autorizațiile pentru distrugerea monumentelor de arhitectură și altele. Mă rog, eu când i-am atenționat despre aceasta prin 2010-2011, cineva de la Ministerul Culturii spunea că fac jocul comuniștilor. Pe urmă președintele interimar
Ghimpu mi-a spus că îi fac probleme lui Dorin, cu toate că eu încercam doar să stopez ritmul masiv de demolare a patrimoniului. Nu, eu nu cred că vom avea referendum, căci de la declararea independenței încoace orice inițiativă de referendum nu a avut finalitate. Campania cu referendumul poate fi folosită doar ca o acțiune de promovare a PSRM și nimic mai mult. Cred mai degrabă că pe Chirtoacă îl vor purta prin judecăți vreo doi ani, până la CSJ, în timp ce PD se va folosi de interimatul dlui Grozavu, care este supus știți cui. Socialiștilor nu le va fi cedată cetatea, chiar dacă admitem că le-a fost promisă, deoarece interesul este prea mare pentru municipalitate. Pentru PD ar fi mai convenabil ca Grozavu să numească viceprimari, care știți în slujba cui vor fi, iar în acest timp să-și pregătească terenul pentu alegerile din 2019. În doi ani, ei vor realiza lucruri bune, după cum s-a întâmplat cu deblocarea gunoiului sau curățarea Capitalei după intemperiile din 21 aprilie. Astfel, cei care vor prelua interimatul vor fi susținuți cu proiecte concrete și vor câștiga încrederea chișinăuenilor.

Dispoziția pe care a semnat-o Chitoacă în arest la domiciliu

- Adică, doar PD va controla și Capitala?
- Ei deja o controlează. Marți, la solicitarea Ministerului Finanțelor, Dorin Chirtoacă a semnat o dispoziție pentru efectuarea unui audit intern în toată Primăria. Din câte înțeleg, după acest audit, sistemul va fi curățat și toate funcțiile importante din departamente, direcții, preturi, vor fi trecute din mâinile PL în cele ale PD, după cum s-a întâmplat la nivel național cu celelalte partide care s-au aflat la guvernare. Acum Dorin face tot ce i se spune.

- Prin ce credeți că Mihai Ghimpu a supărat PD?
- În perioada sovietică, se spunea că cine nu este cu noi este împotiva noastră. Respectiv, cand s-a decis să avem vot uninominal și Ghimpu a spus nu, i s-a răspuns: „Aha, vei trăi și vei vedea ce înseamnă nu”. Deși nu cred că ăsta e singurul motiv. Lor le trebuie cât ma multă plastilină în sistem, adică oameni care să se modeleze, dar nu care să-și spună cuvântul.

„Dorin a fost dependent de moșul, absolut și totalmente”

- Pe dvs. a încercat cineva să vă atragă într-o nouă majoritate în CMC, dirijată de PSRM sau de PD, din umbră, după cum spuneți?
- Eu am devenit consilier doar în interesul orașului. Eu nu-s materialist, ci idealist. Așa cum mă interesează urbanismul și trecutul istoric, m-am gândit că, fiind parte a unei echipe în CMC, aș putea din interior să schimb lucrurile, după cum am făcut la AIRM, unde am oprit ritmul de demolare a monumentelor. De data aceasta, scopul pentru municipalitate era să realizăm planul urbanistic general și cel zonal. Din câte se știe, pe 3 septembrie 2015, după victoria la alegerile locale, am semnat acord proeuropean pentru Chișinău. Eu am propus atunci un model Saakașvili – să facem reforme concrete într-un timp concret, pentru ca oamenii să simtă cu adevărat confortul urban. Din păcate, mai întâi am fost marginalizat în fracțiunea noastră, a PPEM, care au avut nevoie de mine doar în campania electorală. Mai târziu, s-a întâmplat egoismul liberal. PL a considerat că va folosi voturile PPEM, dar vor guverna numai ei. Deci, moșul Ghimpu și compania nu au permis o diviziune a muncii pe centru-drepta și și-au împărțit toate funcțiile lor. Egoismul liberal a fost primul factor care m-a făcut să denunț acordul în noiembrie, același an. N-am mai vrut să fiu în mașinăria asta de vot. Inițial, votam cu centru-dreapta, dar când am văzut că apar ilegalități, refuzam să-mi dau votul. Am început să discut cu centru-stânga doar pentru a mișca lucrurile în oraș, dar n-am ajuns la un consens. Ei nu erau interesați de nimic, în afară de declarațiile pe care le făceau jurnaliștilor. De aceea eu votez în continuare doar proiectele importante pentru oraș și nu voi face niciodată PR politic în folosul vreunui partid.

- De ce și cum a apărut acest „egoism liberal”?
- PL trebuia să desemneze în funcții persoane profesioniste, inclusiv să numească un viceprimar pe problema socială, altul pe problema economică, fără a monopoliza alianța formată la 3 septembrie 2015. Astăzi, însă, toate primăriile și preturile sunt controlate de liberali. Dacă erai membru PL, aveai funcție. În caz contrar, nu se ținea cont de diviziunea muncii. Și iată că lucrul ăsta i-a adus unde i-a adus - acum sunt scoși de la putere și la nivel central, și la nivel municipal. Despre războiul contra PL se știa încă din februarie, pentru că dosarele penale care îi vizează erau pregătite demult.

- Cât de independent în acțiunile sale a fost Dorin Chirtoacă?
- El a fost dependent de moșul, absolut și totalmente. Eu îl cunosc pe Dorin din 2005 și, dacă lui i s-ar fi permis să-și folosească energia și capacitățile, cred că ar fi făcut multe lucruri bune. Dar până la urmă a fost încurcat și, pe parcurs, a devenit indiferent și a trecut la inacțiuni.


„CNA face o justiție selectivă”

- Dvs aveți încredere în CNA?
- Nu.

- De ce?
- Pentru că ei fac o justiție selectivă.

- De ce așa credeți?
- Pentru că dura lex sed lex și toți trebuie să fie trași în țeapă.

- Păi, printre arestați avem și membri ai PD.
- Eu am depus o mulțime de sesizări la CNA despre anumite ilegalități în privința demolării monumentelor, a unor acte ilegale emise de Ministerul Culturii. De ce CNA nu le-a luat în seamă?

- Apropo, dvs., ați anunțat o premieră, vorbind despre posibila reținere a doi consilieri municipali PSRM. Cum să înțelegem că încă niciun demnitar socialist nu a fost reținut de CNA, chiar dacă presa a semnalat multiple cazuri în acest sens?
- Probabil, există un pact de neagresiune între PD și PSRM. Așa era și în perioada guvernării PCRM-PPCD. Atunci stânga și dreapta guvernau țara, iar astăzi PD și PSRM conduc RM. Cu siguranță că în culise există discuții între cei care controlează justiția și cei care vor să administreze capitalul. Eu simt lucrul ăsta și prin faptul că am văzut mesajul anterior agresiv al socialiștilor, care acum au devenit foarte calmi, după ce li s-a dat semaforul verde pentru Capitală. Presupun că înțelegerea lor prevede cedarea Chișinăului în mâinile PSRM, dar ceea ce văd îmi arată că asta ar putea fi doar o promisiune deșartă.

„Am speranța că se vor găsi vreo 30 de spartani…”

- În această situație, există vreo soluție pentru a debloca haosul creat în Chișinău?
- Eu am mai spus-o că noi nu suntem veșnici pe lumea asta și că ar fi bine să lăsăm în urma noastră ceva concret. Fiecare consilier poate să facă ceva bun pentru orașul ăsta, așa cum a făcut Carol Schmidt, baronul Stuart, Constantin Cazimir, Pavel Gore. Vorbesc despre personalități care au dorit cu adevărat să schimbe ceva în oraș, dar s-au dezamăgit de politica basarabeană. Or, dacă noi înșine n-o să ne facem ordine acasă, nu ne va ajuta nimeni. Le-am spus consilierilor municipali că, dacă-i interesează pământul, să-și rupă hainele de pe ei timp de trei ani, pentru a schimba situația în oraș, iar în al patrulea an să-și ia câte zece ari de pământ, fiindcă fiecare are familie. Chiar nu putem să ne demonstrăm nouă că putem fi gospodari?

- Ceea ce spuneți dvs. e imposibil în țara noastră.
- Nu-i posibil, pentru că teatrul absurdului e mai puternic. Pe 6 iunie, eu le-am propus tuturor consilierilor municipali să ne depunem mandatele și să le permitem cetățenilor să aleagă alții mai buni. Eu, totuși, vreau să fiu util, vreau să fiu parte a unei echipe care să miște lucrurile spre bine și să nu aibă intrerese proprii. Și am speranța că și în orașul acesta se vor găsi vreo 30 de spartani, ca să facem proiectele concrete. Poate că-s prea naiv, dar eu consider că, în viața asta, totul e posibil, dacă îți pui un scop. Vă asigur că se poate de făcut o echipă din oameni luminați, cu viziuni motivate, care vor fi altruiști și vor găndi să lase o urmă în istoria Basarabiei...

- Și jumătate din care a doua zi vor fi reținuți de CNA…
- Dar dacă ei sunt curați și se unesc într-un spirit civic? Să amenajeze un scuar, să facă curățenie în curtea blocurilor, ca oamenii să-i vadă că realizează ceva concret. Ei vor atrage electoratul ca magnetul.

„L-au dat jos pe Filat, acum e rândul lui Ghimpu, următorul va fi Dodon”

- Credeți că și Mihai Ghimpu va fi arestat?
- El a cedat tot ce a făcut timp de zece ani și cred că așa își va răscumpăra libertatea. Pentru că eu rămân pe aceeași poziție: țara noastră este condusă de un grup oligarhic politico-mafiot. Și aici, ca într-o mafie, se mănâncă între ei. L-au dat jos pe Filat, acum e rândul lui Ghimpu, următorul va fi Dodon.

- În acest caz, ar putea PL și PD să se înțeleagă pentru a nu ajunge Chirtoacă la pușcărie?
- Eu nu știu ce va fi, pentru că totul depinde de cum se negociază acolo, la GBC. Doar lucrurile importante nu se discută în instanță, ci în altă parte.


Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 15:34

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care este și ambasador al siguranței rutiere, îndeamnă cetățenii R. Moldova să respecte regulile circulației rutiere. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 12:47

Mitingul anunțat cu pompă de PSRM a reunit mai puțin de 10 mii de oameni. Potrivit unor estimări, la evenimentul anunțat de socialiști drept ”mitingul majorității naționale” au venit în jur de opt mii de persoane.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 10:43

Raportul comisiei care a anchetat implicarea fundaţiei "Open Dialog", condusă de Ludmila Kozlovska, în politica internă şi finanţarea unor partide din Moldova, va fi transmis instituţiilor europene şi agenţiilor străine specializate, pentru investigaţii. Anunţul a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Noiembrie 2018, ora: 09:36 de Mariana S. Țăranu

Poem din timpul foametei organizate: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând...”

Poem din timpul foametei organizate: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând...” Din editia print

În Ucraina, fiecare a patra sâmbătă a lunii noiembrie este Ziua oficială de comemorare a victimelor Holodomorului și represiunilor politice. În memoria celor care au fost omorâți de către ocupanții sovietici, au fost ridicare monumente și oamenii depun aici flori,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 09:34

 Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în octombrie un avans de 7,8% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,9% în perioada similară din 2017, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 09:18

E haos pe şoselele din Franţa! Cel puţin o persoană a murit şi peste 100 au fost rănite în timpul protestului "Vestelor Galbene". Oamenii sunt nemulţumiţi de creşterea taxelor la carburanţi şi îi cer demisia preşedintelui Emmanuel Macron. Aproape 2.000 de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 09:04

CÂNTECUL FOAMETEI: Marelui STALIN, mulțămim!

CÂNTECUL FOAMETEI: Marelui STALIN, mulțămim! Din editia print

În timp ce părinții și buneii noștri mureau de foame, poeții Moldovei sovietice au scris o scrisoare de mulțumire în versuri dictatorului Stalin.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Noiembrie 2018, ora: 08:50

 Sfârşit cumplit pentru un tânăr din judeţul Botoşani, care duminică ar fi împlinit 20 de ani. Maşina pe care o conducea a ieşit de pe şosea, şi după un impact puternic a luat foc.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 18 Noiembrie 2018, ora: 08:46

 O zi reuşită. O să dăm dovadă de flexibilitate şi dacă apar situaţii noi faţă de programul pe care ni l-am făcut o să ne pliem pe cerinţele prezentului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 21:06

De la ora 18, toate blocurile din sectorul Râșcani, care au rămas în frig din cauza unei defecțiuni la rețea, vor fi reconectate la sursa de încălzire. Termoelectrica anunță că din totalul de 271 de blocuri afectate, peste 100 au fost deja rebranșate la o altă linie,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 15:18

PPDA a beneficiar de cel puțin 2000 de dolari din partea unei companii prin care era finanțată Fundația Open Dialog a Ludmilei Kozlovska. Acest lucru rezultă din partea secretă a raportului prezentat ieri în Parlament de către comisia care a investigat legăturile dintre Kozlovska...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 14:26

Guvernarea de la Chişinău a reuşit să probeze un caz de spionaj şi imixtiune în treburile interne ale ţării cum nu a mai făcut-o până în prezent. De această părere sunt mai mulţi analişti politici, care au comentat raportul Parlamentului privind conexiunea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 14:24

Rusia a redirecţionat o parte din forţele sale navale din apropierea Crimeei ocupate spre un avanpost în Marea Azov, a declarat vineri consilierul şefului Serviciului pentru frontiera de stat a Ucrainei, Oleg Slobodian, citat de agenţia de presă ucraineană Unian.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 17 Noiembrie 2018, ora: 13:36

Potrivit unor studii recente, un aliment pe care şi tu îl consumi în fiecare zi este vinovat de răspândirea cancerului în tot corpul, potrivit realitatea.net. Consumul excesiv de zahăr intoxică celulele şi favorizează formarea tumorilor canceroase, arată studiile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 13:34

Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a încercat să obțină acces la baza de date a centrului de vize TLScontact, care oferă servicii de procesare a aplicatiilor de vize pentru țările Schengen și Regatului Unit, se arată în ancheta grupului Bellingcat și publicatia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 13:32

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TVR Moldova, că agitaţia electorală în ziua alegerilor este un pericol pentru procesul electoral. Opinia lui Năstase a fost exprimată după ce Parlamentul a votat în prima lectură...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 12:59

Sancțiunile impuse de SUA și UE împotriva Rusiei în 2014 au redus economia Rusiei cu 6%, a estimat Bloomberg.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 12:55

Formarea unui bloc electoral din mai multe partide de opoziţie a devenit imposibilă din cauza atitudinii totalitare a liderei PAS, Maia Sandu. Părerea aparţine vicepreşedintelui “Partidului Nostru”, Dmitri Ciubaşenko, şi a fost formulată în cadrul unei emisiuni la postul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 09:21

Inspectoratul Național de Patrulare informează că starea traficului rutier pe drumurile din țară poate fi îngreunată din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare în unele regiuni din țară. În momentul de față, circulația se desfășoară în regim normal,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 09:15

Submarinul San Juan, pe care Argentina l-a anunțat dispărut în urmă cu un an, a fost identificat pe fundul Oceanului Atlantic. În momentul dispariției, 44 de oameni erau la bordul său.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:52

Un nou cutremur s-a produs vineri la ora 16.53, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a avut magnitudinea de 2.7 pe scara Righter și s-a produs la adâncimea de 143 kilometri .

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:45

În Spania, o femeie a primit un an şi trei luni de închisoare pentru că şi-a spionat soţul umblându-i în telefon. Fără ştirea lui, femeia a accesat conţinutul telefonului său mobil ca să-şi confirme bănuielile că are o amantă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Noiembrie 2018, ora: 08:41

Usturoiul este folosit pentru prevenirea bolilor cronice și tratarea răcelilor. Vezi ce se întâmplă când îl ții în gură timp de 30 de minute.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 17 Noiembrie 2018, ora: 08:38

Silvio Berlusconi este implicat într-un nou dosar de prostituție. A fost pus sub acuzare Citeşte întreaga ştire: Silvio Berlusconi este implicat într-un nou dosar de prostituție. A fost pus sub acuzare

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)