Opinii și Editoriale

PLDM vs PCRM sau Competenta contra badaraniei

De opt ani nu ne paraseste sentimentul rusinii. In primul rand ca suntem unica tara din Europa guvernata de comunisti. Insa sentimentul de rusine se amplifica si mai mult cand comunistii incep a vorbi in fata cetatenilor prin intermediul mass-media sau la forurile internationale. Cea mai mare rusine nationala o reprezinta seful statului, tot el si lider comunist, care pe langa o incultura crasa mai demonstreaza si o obraznicie de mahala pe care nu si-o poate permite nici ultimul boschetar din suburbiile Chisinaului.

Deunazi, in fata presei si a reprezentantilor corpului diplomatic, Vladimir Voronin a demonstrat cele mai scarboase instincte si a articulat cuvinte murdare greu de reprodus. In orice alt stat european, dupa un asemenea discurs un politician era scos pe linie moarta, iar miile de consumatori de informatie il actionau in judecata pentru produsul alterat oferit prin intermediul mass-media. Imi amintesc de prestatia liderilor comunisti de pana la ’90. Evident ca ei erau mesagerii propagandei sovietice oficiale, insa in comparatie cu Voronin, Ostapciuc, Greceanai acei activisti de partid parca coboara din Enciclopedia laureatilor Premiului Nobel! Un comportament ca al lui Voronin nu era acceptat nici la ferma, nici la brigada de tractoare. Imi amintesc de recentele dispute la microfon dintre spicherul prin cumul Vladimir Voronin si deputatii liberal-democrati Vlad Filat, Alexandru Tanase, Mihai Godea, Vitalie Nagacevschi. Am avut impresia ca brutarul Voronin, deprins cu supusenia totala a „soratnicilor”, nu intelegea nimic din discursul acestor deputati si unica lui reactie la nivel de instinct era inchiderea microfonului. Atat timp cat Voronin statea la Presedintie, iar aparitiile publice erau pregatite din timp, primitivismul lui nu batea la ochi atat de tare. Acum, cand functia de sef de legislativ ii cere sa comunice, societatea pur si simplu este socata. Mai jos decat Voronin nu ai unde cadea.

Suntem in plina campanie electorala. In fata alegatorilor vor veni politicieni competenti, inteligenti si bine educati, cum ar fi cei din echipa PLDM, de exemplu. O buna parte a societatii va intelege ca aceasta echipa reprezinta viitorul Moldovei. Vor veni insa si comunistii in frunte cu Voronin. Anunturile despre intalnirile cu seful statului vor trebui in mod obligatoriu sa contina in coltul din dreapta jos o bulina rosie cu indicatia „Strict interzis minorilor si femeilor”, pentru ca seful statului, cu siguranta, va ramane fidel stilului sau, injurand ca la usa cortului, spunand bancuri porcoase si speriind auditoriul cu rafuieli sangeroase impotriva adversarilor comunistilor. Despre pericolul public pe care il reprezinta purtatorii acestor mesaje obscene, trebuie sa vorbeasca astazi toti oamenii care au sentimentul demnitatii: pedagogi, medici, parinti, primari, tarani cu credinta in Dumnezeu, oameni in etate care cer respect pentru varsta lor.
Ca niciodata, in aceste alegeri, competenta si badarania, adica PLDM si PCRM stau fata in fata, iar lupta va fi pe viata si pe moarte. Vom alege intre badaranie si sansa de a stabili normalitatea in tara. La drept vorbind, parintii si buneii aleg un model pentru copiii si nepotii lor. Cu siguranta, foarte putini isi doresc ca odraslele lor sa devina cheflii obraznici si agresivi, ca si actualul presedinte in exercitiu. Oamenii isi vor indrepta privirile spre noua clasa de politicieni, care in mod cert va spala rusinea de pe fata Moldovei.

Daniel Florea
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *