Bună Dimineața

Poduri de carte pe Nistru

Cu vreo opt ani în urmă, mă întrebam şi eu ce aş putea face cu cărţi de-ale lui Eminescu, Alecsandri, Russo, Druţă, Vieru, Boţu, Damian, Zadnipru… tipărite cu litere chirilice. Atunci, împreună cu Valerie Volontir, redactorul-şef al revistei pentru adolescenţi NOI, ne-am gândit că ar fi bine să facem un apel către populaţie şi să adunăm mai multe cărţi de acestea pentru a le duce la bibliotecile sau la şcolile din satele moldoveneşti din stânga Nistrului, unde regimul Smirnov a interzis alfabetul latin pentru limba moldovenilor din regiune. Chiar începuserăm să adunăm teancuri de cărţi în unul dintre birourile redacţiei. Dar degrabă am înţeles că iniţiativa noastră nu va avea sorţi de izbândă, deoarece la „punctul de graniţă” de la Coşniţa, „grănicerii” transnistreni ne-au avertizat că nu ne vor permite să trecem o asemenea „marfă”. Mult mai greu ar fi să realizezi ideea astăzi, când Tiraspolul a înteţit lupta ideologică împotriva Chişinăului, învinuindu-l şi de spionaj, precum în cazurile Vardanean şi Cazacu. Păcat, căci de aceste cărţi au nevoie şcolile moldoveneşti din localităţi ca Speia, Tocmagiu, Butor, Mălăieşti, Slobozia, Podoima, Caragaş, Sucleia… Cred că Ministerul Educaţiei ar putea convinge Tiraspolul să accepte o acţiune cu genericul „Poduri de carte pe Nistru”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *