Poem din timpul foametei organizate: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând...”

publicat în Istorie pe 21 Noiembrie 2018, 04:36

În Ucraina, fiecare a patra sâmbătă a lunii noiembrie este Ziua oficială de comemorare a victimelor Holodomorului și represiunilor politice. În memoria celor care au fost omorâți de către ocupanții sovietici, au fost ridicare monumente și oamenii depun aici flori, discută și trag concluzii. Mai mult decât atât, la 28 noiembrie 2006, parlamentul statului vecin a aprobat o rezoluție prin care se declară că foametea organizată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean. Din păcate, altfel stau lucrurile în R. Moldova, chiar dacă de ani buni avem o guvernare anticomunistă.

Sovieticii au promovat o politică de înfometare constantă și pe teritoriul românesc al Basarabiei, inclus forțat în componența URSS la 28 iunie 1940. Până la perestroika gorbaciovistă, subiectul foametei a fost trecut cu vederea și la noi. Doar după anul 1989, foametea din 1946-1947 a fost condamnată la nivel oficial de către autoritățile noastre, la fel ca și alte crime ale regimului totalitar sovietic.

Pentru a-și justifica acțiunile criminale, ideologii comuniști au explicat până atunci această tragedie, făcând trimitere la perioada secetoasă de la acea vreme. De fapt, însă, înfometarea forțată a fost provocată de politica bolșevică de sărăcire a țărănimii basarabene, promovată imediat după cea de a doua ocupație sovietică, în baza modelului Povolgiei anului 1921-1922 și al Ucrainei de Vest din anii 1932-1933.

Premii pentru confiscarea produselor agricole de la țărani

Pentru a dezumaniza și dezbina basarabenii, regimul a folosit o parte dintre ei în politica de rechiziţionare forţată a produselor agricole şi a colectării celorlalte dări de la consătenii lor. Acești „aleși” au acceptat să slujească sovietelor fie pentru a-și asigura confortul, fie din devotament sincer față de ideile comuniste, fie din frica de a fi arestaţi sau deportaţi. În lunile martie-aprilie 1944, bărbații cu vârsta între 18 și 50 de ani au fost mobilizați în Armata Roșie, fiind trimiși pe prima linie a frontului și folosiți în calitate de carne de tun la propriu, iar majoritatea celor rămași la baștină au devenit activiștii sătești și au fost folosiți de către regimul de ocupație în cele mai meschine scopuri. Și oamenii se supuneau, cu atât mai mult, cu cât, pentru a stimula politica de rechiziționare forțată a produselor agricole de la țărani, cei implicați erau premiați cu mijloace bănești.

De exemplu, în județul Bălți, fondul de premiere a funcționarilor în anul 1947 a constituit 283 300 ruble, care au fost împărțite aproximativ în felul următor: Kvasov Gh.V., vicepreședinte al județului – 1700 de ruble; Șcelkov, șef-adjunct al secției organizatorice a Comitetului Central al PC(b)M – 1600 de ruble; Kalitin M. V., președinte al comitetului executiv județean Bălți – 1600 de ruble; Korneev N. S., secretar al comitetului județean Bălți – 1600 de ruble; Deseatnikov S. C., reprezentant al comitetului executiv județean Tighina – 1600 de ruble; Țâganko V. V., secretar al comitetului executiv Tighina – 1600 de ruble; Damaskin V. N., președinte al comitetului executiv județean Cahul – 1600 de ruble etc. În total, din lista respectivă fac parte 35 de persoane.

Distrofici, oamenii priveau neputincioși cum arde grâul

Cerealele confiscate de la țărani erau păstrate o perioadă în depozite, după care erau duse la gară, unde erau încărcate în vagoane și transportate în necunoscute localități ale Uniunii Sovietice. Supraviețuitorii foametei organizate, care locuiau în preajma gărilor din RSS Moldovenească (RSSM), își amintesc sinistrul tablou în care militarii erau păziți de către colegii lor înarmați cu pistoale automat, în timp ce încărcau cerealele în vagoane. Conform spuselor generalului Anton Gămurari, la gara din Chișinău, de exemplu, în acele timpuri de grea pomină, au stat câteva zile în șir mai multe vagoane încărcate cu grâu. Când, din cauza căldurii, grâul s-a încins, niște militari i-au dat foc. Tabloul era cutremurător – pe ambele părți ale căii ferate ardea grâul, în timp ce, la numai câțiva metri depărtare, stăteau oameni distrofici, umflați de foame, urmărind neputincioși cele întâmplate.

Cu toate acestea, autoritățile sovietice terorizau în continuare băștinașii pentru a colecta toate dările, conform cerințelor Kremlinului. În anul 1947, perioada de apogeu a foametei organizate, doar de la gospodăriile țărănești din raionul Chișinău au fost sustrase forțat toate impozitele fixate, în corespundere cu planul stabilit inițial, adică lapte – 100%, ouă – 200%, lână – 151%, brânză – 169%, floarea-soarelui – 100%.

„Lupta” scriitorilor cu foametea organizată

Scriitorii cunoscuți din acele timpuri și-au adus un aport substanțial la reușita ocupanților în procesul de colectare forțată a impozitelor și de îndobitocire a populației. Spre marea lor rușine, au făcut-o doar pentru a-și demonstra loialitatea în fața regimului și a-și asigura bunăstarea personală. Astfel, la ședința secretariatului Consiliului Comisarilor Poporului al RSSM din 16 aprilie 1949, vestitul Andrei Lupan a propus ca, în cinstea aniversării a 25-ea de la crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, scriitorii autohtoni să fie împuterniciți să scrie în versuri o scrisoare colectivă de mulțumire către „tovarășul Stalin”. În afară de Lupan, responsabili de crearea acestei „opere” au fost numiți: Emilian Bucov, Petrea Darienco, Leonid Corneanu și Petrea Cruceniuc, iar termenul de prezentare a textului era fixat până pe 1 iulie 1949. În cadrul unei ședințe din 21 septembrie, același an, a fost discutată varianta finală a poemului, adresat „marelui conducător și învățător Iosif Stalin din partea poporului moldovenesc”. La discuții au participat și scriitorii Bogdan Istru, Vladimir Galiț și Ion D. Ciobanu.

Astfel, la numai două luni după cel de al doilea val al deportărilor staliniste, când țăranilor noștri, care sufereau ca urmare a foametei forțate le-au fost confiscate toate bunurile, pe data de 11 octombrie 1949, într-o ediție de marți a ziarului „Moldova soțialistă”, a fost publicat un fragment din poemul colectiv al poeților moldoveni, închinat dictatorului Stalin și intitulat: „Slavă Moldovei sovietice!”. Printre altele, autorii afirmau: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând,/ Fără Moscova nici pâinea n-ar fi pâine,/ Și nici far cu stele pe pământ. (...) Când răsună radio în casă,/ Când pe poliți cărțile vorbesc,/ Când belșugul stă, poftind la masă,/ Lămpile privirea ne auresc.” La sfârșitul acestui articol, este publicat doar un fragment din acest rușinos poem, care astăzi poate trezi zâmbete, însă, raportat la timpurile de odinioară, reprezintă un act de batjocură față de întreg poporul nostru.

O situație similară se atesta în toate mass-media republicane. Ziarele erau inundate de titluri și fotografii care, prin glorioase titluri născocite de „intelighenția” noastră, camuflau războiul bolșevic pentru dezumanizarea basarabenilor.

Aproximativ 25% din basarabeni au fost sacrificați

Cu toate acestea, în pofida sutelor de mii de victime, conform informațiilor oficiale, în anii 1946-1948, Uniunea Sovietică a exportat 5,7 mln de tone de grâu, cu 2,1 mln tone mai mult decât în ultimii trei ani antebelici. Destinația principală a exporturilor sovietice de grâne erau statele cu regimuri politice prietenoase Moscovei, precum Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Franța. În această situație, colac peste pupăză, regimul comunist a interzis asistența umanitară internațională în URSS...

Astăzi, în fiecare localitate a R. Moldova, există gropi comune, în care se odihnesc frații noștri, cărora ocupanții sovietici le-a răpit viața. Deși este greu să estimăm numărul total al celor sacrificați de regimul de ocupație în timpul foametei artificiale, care a culminat în anii 1946-1947, sunt gata să afirm cu toată certitudinea că atunci, dar și mai târziu, din cauza bolilor generate de înfometare, și-au găsit somnul de veci în gropile comune de la marginea cimitirelor sau fiind înmormântați creștinește circa 25% din totalul populației basarabene.