Actualitate

Poliţia recomandă procurarea articolelor de pirotehnică din magazinele specializate

Natalia Stati, ofiţerul de presă al Direcţiei Poliţie din capitală, a declarat pentru IPN că magazinele specializate sunt verificate de către salvatori, respectiv, articolele de pirotehnie corespund tuturor rigorilor, iar ulterior cumpărătorii, dacă rămân nesatisfăcuţi de produs, pot acţiona în judecată magazinul ce l-a comercializat.

Produsele comercializate pe la piaţă sau în alte locuri neautorizate sunt aduse în ţară clandestin, nu sunt verificate, respectiv, pot fi chiar periculoase pentru sănătatea şi integritatea corporală a celor ce le lansează, dacă nu au fost păstrate în condiţii adecvate.

Natalia Stati a comunicat că persoana fizică nu riscă pedepse contravenţionale, dacă procură articole de pirotehnie din locuri neautorizate şi le lansează în ograda casei sale, cu excepţia cazurilor când vecinii se plâng pe zgomot la oră târzie. În acest caz, persoana fizică poate fi sancţionată cu 15-30 de unităţi convenţionale.

Vânzătorii neautorizaţi de articole de pirotehnie pot fi amendaţi cu până la 6 mii de lei.

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *