De la televizor am aflat despre sindicatul politiei si m-am bucurat ca si aparatorii ordinii publice au o organizatie care sa-i protejeze ca salariati ai statului. Insa bucuria mi-a cazut in scarba atunci cand am auzit ca acest sindicat normal este indemnat la actiuni nenormale intr-un stat in care legea ar trebui sa devina o norma.
Liderii organizatiei cer ca sa fie iertati si amnistiati politistii care s-au distrat dupa 7 aprilie 2009 cu „coridoarele mortii” si „asezarile fetelor la luna”, care au umilit si au snopit oameni vii fara sa-si puna simpla intrebare: „Stai, bre, da copilul ista poate sa aiba parinti si ce drept am eu, politist, sa bat copilul cuiva si, in genere, sa bat?”.
De fapt, nu am prea inteles logica „iertaciunii” sindicale. Or, daca e sa o extindem si asupra altor situatii, de ce, la o adica, sa nu mai facem exceptii ca sa-i iertam si pe banditi? Cred ca acesti politisti batausi au avut mare noroc de parintii cuminti ai copiilor umiliti. Or, daca se intampla sa nu aiba acest noroc, unii dintre ciomagari ar fi fost tare bucurosi sa scape doar cu judecata. Ar fi fost gasiti si in gaura de sarpe.
In final, vreau sa spun ca este gresit acest pas „iertator” al sindicatului intru apararea unor politisti, deoarece a devenit prea mare deosebirea dintre politistii din transeele mortii de la Cocieri si cei din „coridoarele mortii” de la Chisinau…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
