Comentariu

Politicienii ca oglindă a societăţii

Noul guvern, ca și cele precedente, este criticat de toată lumea: de comuniști și de liberali, de analiști și jurnaliști, de bloggeri și comentatori, de unionişti şi statalişti ș.a.m.d. Pe cât de diferiţi ar fi în materie de etnie, limbă vorbită, culoare politică şi credinţă, pe atât de uniţi sunt moldovenii în ura faţă de guvernare. Anume guvernul se face vinovat de situația economică dezastruoasă din țară, de incultură, de lipsa unei identități naționale și mai nou, de faptul că nu a putut interzice o dată și pentru totdeauna simbolurile comuniste. Există o frază spusă cândva de un gânditor, nu i-am reținut numele, însă suna cam așa: orice popor își merită guvernarea. Iar moldovenii, care scuipă cu ură în guvernare zi de zi, şi-o merită cel mai mult. Pentru că sunt la fel ca politicienii în care scuipă, doar că nu au avut norocul sau ambiţia să facă politică.

Să tragem o privire analitică asupra societății moldovenești și să vedem de ce ne-am ales cu guvernul pe care-l avem. Eu am impresia că guvernanții reprezintă o oglindă cât se poate de clară a societății. Se spune că politicienii sunt corupți, laşi, intoleranţi, inculţi şi mincinoşi. Dar oare restul populaţiei nu e la fel? Moldoveanul de rând preferă să mituiască agentul de circulaţie decât să accepte o amendă, vine cu un plic la examen în loc să se pregătească, dă nişte bani medicului cu credinţa că asigurarea medicală e o hârtie de nimic şi în speranţa că medicul îl va lecui mai bine. De ce ne-am mira atunci că politicienii sunt corupţi. Nu vin oare tot din popor? Din rândurile noastre, a românilor, moldovenilor, ruşilor, găgăuzilor ş.a.m.d.

Se spune că politicienii sunt intoleranţi faţă de poporul simplu. Dar oare moldovenii nu sunt intoleranţi faţă de tot ce înseamnă noutate şi progres. Nu vor cipuri în paşapoarte însă vor să călătorească liber prin Europa. Nu suportă homosexualii însă îşi bat femeia seară de seară. Despre ce toleranţă să mai vorbim aici?

Aşa că nu mai criticaţi guvernarea, dragi cetăţeni, pentru că vă reprezintă. Şi atunci când societatea întreagă va deveni mai onestă şi va începe să muncească în loc să scuipe cu venin, poate vom începe să trăim şi noi mai bine. În acel moment se vor schimba şi politicienii, vor fi mai buni dacă vor veni din sânul unui popor mai bun. Până atunci însă ne-am ales cu ce avem: cu miniştri aleşi pe criterii politice în loc de aptitudini profesioniste, cu secera şi ciocanul în lege, cu comuniştii fiind iarăşi cel mai popular partid politic din Moldova, cu o ţară medievală care vrea în Europa însă nu acceptă în niciun caz modul de viaţă european.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *